Politică

La Vidra taxele și impozitele au crescut cu peste 25% în ultimii doi ani

Ziarul de Vrancea
20 mai 2019 2397 vizualizări

Administrația PSD din Vidra, sub conducerea primarului Silviu Pintilie, a mărit foarte mult taxele și impozitele în ultimii doi ani. 

”Primarul Pintilie a promis că va aduce bunăstare locuitorilor din comuna Vidra, dar în loc de aceasta a crescut taxele și impozitele cu 15% în anul 2018, după care le-a mărit cu încă 10% și în acest an. Consilierii PNL Vidra s-au opus acestor majorări”, a declarat Daniel Moroșanu, președintele PNL Vidra. Alături de el, consilierii liberali Vasile Varvara, Lăcrămioara Moise, Eugen Vasile Pantazică și Gina Vidreanu au spus mereu lucrurilor pe nume și au explicat oamenilor cum  ”gospodărește” localitatea Vidra administrația social-democrată.Locuitorii comunei plătesc sume mari pentru taxa de salubritate pentru colectarea deșeurilor menajere, deși serviciul nu este prestat așa cum ar trebui. Suma anuală pentru o familie este de 180 lei. ”Această taxă de salubritate a fost votată de consilierii PSD la propunerea viceprimarului Nică Micu, în timp ce consilierii PNL s-au opus, pentru că serviciul nu este asigurat așa cum ar trebui. Deșeurile menajere ar trebui strânse de două ori pe săptămână din fiecare sat, potrivit graficului stabilit. În loc de asta, firma de salubritate vine doar o dată pe lună și nu ajunge la toate locuințele. Să nu uităm că au dublat și prețul la apă și canal. Asta face administrația pesedistă, iar oamenii sunt afectați, evident”, a afirmat Daniel Moroșanu.

 Material publicat de S C Nord Est Media SRL Focșani,  comandat de PNL.Cod mandatar financiar: 41190007


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.