Politică

PSD Vrancea îl critică pe Cătălin Toma fiindcă proiectantul refacerii DJ 205 E e anchetat penal după prăbușirea podului de la Luțca

Ziarul de Vrancea
20 oct 2022 3026 vizualizări

După ce-au pozat săptămâna trecută la Realitatea Puls TV în politicienii responsabili ai județului, preocupați doar de dezvoltarea acestor meleaguri și de creșterea nivelului de trai al locuitorilor, PSD și PNL Vrancea își „reîmbracă” la doar câteva zile hainele de opozanți politici, pe Facebook. Cât de convingător o fac însă? Într-o postare făcută duminică, 16 octombrie 2022, PSD Vrancea a ajuns să-l critice pe Cătălin Toma pentru că „a aplicat cea mai tare lovitură vizăntenilor și celor din satele limitrofe” deoarece a ales ca DJ 205E Vizantea-Livezi - Vidra  să fie „proiectat a fi consolidat de căre SC ALIDO Proiect SRL din Piatra Neamț, care este aceeași firmă anchetată penal acum pentru proiectarea podului de peste râul Siret de la Luțca, prăbușit în 9 iunie 2022”.

Legat de această acuzație ar fi două probleme. Prima ar fi că firma cu pricina a fost aleasă să proiecteze podul de peste râul Siret de la Luțca, prăbușit în 9 iunie 2022, fix de către colegul lor de partid, președintele CJ Neamț, social-democratul Ionel Arsene. A doua ar fi „teoria” pe care ne-a transmis-o referitor la prezumția de nevinovăție într-un drept la replică la începutul acestei luni Nicușor Halici, președintele interimar al PSD Vrancea.

Iată ce ne explica în urmă cu câteva zile Nicușor Halici: ”Constituția României și Codul de Procedură Penală, legi fundamentale ale Statului român, consfințesc drepturile și obligațiile tuturor românilor, indiferent de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar prezumția de nevinovăție este unul din drepturile fundamentale ale acestora”. Este greu de crezut că aceste principii nu-s aplicabile și-n cazul persoanelor juridice. Citiți în continuare de ce-l critică PSD Vrancea pe Cătălin Toma, dar și ce replică dă acestor critici primarul de la Vizantea Livezi.

AȘA NU, domnule Președinte PNL Vrancea și CJ Vrancea Toma Cătălin

Pe site-ul oficial al Consiliului Județean Vrancea, președintele Cătălin Toma se laudă fastuos cu un lucru absolut reprobabil: blocarea singurei căi de acces a câtorva mii de familii din satele comunei Vizantea, către Vidra și Focșani și asta pe durata a 12 luni.

Cu alte cuvinte, locuitori ai comunei Vizantea - Livezi vă lăsăm cu ochi-n soare pe voi cei câteva mii, pentru 6 luni de zile și să faceți un ocol de 70 de km pentru a ajunge la Vidra.

Și asta folosește deoarece v-am și scumpit carburanții.

În timp ce țări din Europa fac viaducte sau lucrări mult mai complexe cu aproximativ 1 milion de euro/km, atât cât este și valoarea investiției pentru acest drum județean, domnul președinte al PNL și CJ Vrancea Toma Cătălin construiește în Vrancea doar pentru a stabiliza niște maluri și a construi un podeț peste un pârâiaș care în timpul verii chiar și seacă în mare parte a albiei.

Dar cea mai tare lovitură aplicată vizăntenilor și celor din satele limitrofe este că acest drum este proiectat a fi consolidat de căre SC ALIDO Proiect SRL din Piatra Neamț, care este aceeași firmă ce este acum anchetată penal pentru proiectarea podului de peste râul Siret de la Luțca, prăbușit în 9 iunie 2022.

Să rezumăm, și să întrebăm:

- De ce domnule președinte al PNL Vrancea și CJ Vrancea ați preferat un termen de doar 12 luni și închiderea circulației rutiere, fără să vă pese de dificultatea navetei locuitorilor din satele Livezi, Mesteacăn, Piscu Radului, Vizantea Răzășească, (poate că pentru cei din Vizantea Mănăstirească varianta ocolitoare nu îi încurcă atât de tare) dacă s-ar fi putut realiza modernizarea drumului cu un termen mai lung dar cu circulația deschisă?

- De ce domnule președinte este singura dată când în Vrancea se ÎNCHIDE voluntar un drum județean doar pentru lucrări?”-PSD Vrancea

Replica primarului comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru, la criticile PSD Vrancea 

Nu mai contează ce facem sau ce am făcut, contează ce momeală le dăm la proști !!

Uitați dragi mei, cine ne plânge de mila, PSD Vrancea!!

Vai dar ce durere, ce lacrimi, ce necaz pe capul lor de grija vizantenilor, n-au putut dormi săracii!!!!

Păi 30 de ani de cand v-ati bătut joc de noi ati putut dormi, dragilor?

E bine câteodată sa ne vedem de treaba!!!

E bine câteodată nu ridicăm capul atunci cand știm că suntem de tot rahatul, mai ales in acest caz!!

PS: Eu am toate adresele trimise către CJ Vrancea când erați la butoane, la niciuna nu am răspuns!! Le pot publica să le vedeți și să le vadă toată lumea!?!?

Josnic, dragi colegi de la PSD!?!?!

Drumul se va face, și va fi cel mai modern drum județean din țară, mai vorbim peste un an!

Ne vom asigura și că nimeni nu va avea de suferit, vom găsi soluții în aceste 6 luni când vor fi executate lucrările de refacere totală a drumului!?!?!

Pariez că PSD Vrancea nu va avea nici o contribuție, ca de obicei!

Când vă trimiteam toate adresele, memoriile cu poze printate color, mare A3, ca să vedeți, despre starea acestui drum, despre alunecările de teren, despre masinile distruse pe acest drum, despre bicicliști căzuti în râpele de pe tot drumul, puteați dormi, sau vă întorceați pe partea cealaltă? !?!?!

Când ați abandonat acest proiect de modernizare a drumului acum mai bine de 11 ani și nimic nu v-a convins să terminați lucrarea începută așa cum trebuie, oricât am insistat, nu ati avut coșmaruri?!?!?!

Subit v-a lovit grija vizantenilor care fac naveta zilnic pe acest drum, subit v-a venit să postați un text prin care să călăriti o situație dificila a vizăntenilor, poate poate prindeți cateva voturi, poate luați mai mult de 7% la Vizantea-Livezi, față de ultimele alegeri locale pentru funcția de primar!?!?!”-Ciobotaru Dragos


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.