Echipele USR Vrancea și PLUS Vrancea - training de două zile cu Valeriu Nicolae, expert în strategie politică
Valeriu Nicolae, expert în strategie și comunicare politică, a revenit la Focșani în week-endul trecut pentru un curs intensiv dedicat echipelor USR Vrancea și PLUS Vrancea, pe care le-a antrenat și în decembrie 2019.
Valeriu Nicolae crede că membrii celor două partide au un potențial foarte mare și că aceștia pot câștiga alegerile, în ciuda provocărilor politice locale. "Potențial bun, oameni foarte primitori dar e ceva de lucru ca să reușim să scăpăm de mârlanul de Oprișan, băiatul celei mai bogate pensionare. Mă mai duc." - scria acesta după cursul de la finalul anului trecut.
A oferit echipelor USR și PLUS din întreaga țară peste o mie de ore de voluntariat, pentru că are foarte multă încredere în aceste proiecte politice și în calitatea oamenilor care fac parte din ele. Deși critic ori de câte ori este cazul, Valeriu Nicolae consideră că cele două partide sunt cu mult peste orice alt partid din România, atât din punct de vedere al competenței, cât și al bunelor intenții și corectitudinii.
"Acum un an eram în strada cu USR PLUS. Acum sunt la Focșani tot la voluntariat cu USR PLUS. Faptul că sunt critic despre ceea ce nu cred că merge în Alianță nu înseamnă că nu îmi sunt foarte dragi o mulțime de oameni din cele două partide sau că nu îmi doresc să câștige și să schimbe clasa politică." - a scris Valeriu Nicolae pe pagina sa de facebook.
Valeriu Nicolae, desemnat "Comunicatorul Anului 2019" de Romanian PR Award, este expert în comunicare și strategie politică și de business, fiind trainer pentru mai multe companii internaționale importante, dar și pentru Federația Română de Fotbal și trei mari bănci din România.
Este cunoscut pentru editorialele sale săptămânale din Dilema Veche, dar mai ales pentru activitatea sa caritabilă pentru comunitatea din Ferentari. Anul trecut a creat proiectul Casa Bună, prin care ajută peste 100 de copiii extrem de vulnerabili din ghetoul Ferentari.
"Îi mulțumim lui Valeriu Nicolae pentru sfaturile profesioniste din cele două zile de training și pentru susținere!", au scris reprezentanții USR Vrancea pe pagina de facebook.