Politică

Deputatul de Vrancea Ion Ștefan (Forța Dreptei): „Ne-ar fi prins foarte bine să avem un proiect atât de ambițios cum este Canalul Siret-Bărăgan”

Ziarul de Vrancea
2 mai 2022 2583 vizualizări

Deputatul de Vrancea Ion Ștefan (Forța Dreptei), a acordat un interviu reporterului TVR Ion Stavre la emisiunea „Parlamentul României”.

Ion Stavre este conferențiar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, unde predă cursuri și seminarii din anul 1995.

Printre subiectele la care a făcut referire, în cadrul interviului TVR, deputatul de Vrancea Ion Ștefan se numără: Importanța autostrăzii A7 și cum ar putea schimba aceasta viața multor vrânceni. Cum trebuie să se pregătească vrâncenii pentru schimbările pe care le va aduce în viața lor autostrada A7. Regretul legat de nefinanțarea prin PNRR a canalului Siret Bărăgan, acum, când se anunță o criză a alimentelor și în agricultură. Despre obștile din Vrancea și pădurile pe care le administrează acestea. Inițiativele legislative pe care le are împreună cu colegii săi din Forța Dreptei.

Vizionați în VIDEO de mai jos înregistrarea integrală a interviului deputatului Forța Dreptei de Vrancea, Ion Ștefan, la TVR. Citiți de asemenea transcrierea interviului.

VIDEO:TVR

Reporter TVR: Domnule deputat, reprezentați în Parlament județul Vrancea. Care sunt principalele proiecte legislative pe care ați dori să le promovați astfel încât județul Vrancea să se dezvolte în acord de exemplu cu PNRR? Investițiile care pot veni în Vrancea, din PNRR.

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: Într-adevăr, PNRR-ul este un program ce ar putea dezvolta România dacă va fi aplicat până la capăt, cu fermitate, cu determinare. În cadrul programului de reziliență (n.r. PNRR), județul Vrancea este prezent cu mai multe proiecte. Și cel mai important proiect pentru județul Vrancea și pentru Moldova este autostrada A7, ce leagă Bucureștiul de Pașcani. De ce spun că este cel mai important proiect ce se va finanța prin PNRR? Pentru faptul că este pentru prima dată când o regiune istorică, Moldova, va fi conectată rutier cu capitala țării. Au fost mai multe încercări de-a lungul anilor, dar puterile politice, forțele politice din perioada respectivă nu au reușit să le ducă la bun sfârșit. Nu au avut atâta determinare, n-au avut atâta forță politică, nu au avut atâta deschidere, n-au primit atâta deschidere din partea Guvernului României. Este autostrada care se va realiza până în 2026. Această autostradă are mai multe tronsoane și, într-adevăr, eu am spus și susțin în continuare că încă mai avem timp, în 2024, să circulăm de la Focșani la București pe autostrada A 7. Actualul Guvern tergiversează într-un fel procedurile. Acum ar fi trebuit să se lucreze efectiv pe aceste tronsoane de autostradă de la Focșani la Buzău și de la Buzău la Ploiești, unde suntem doar în licitația de execuție a acestui proeict.

Ion Ștefan: „Accept cu greu faptul că a fost scos de la finanțare prin PNRR sistemul de irigații Canalul Siret-Bărăgan”

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: Un alt proiect important pentru județul Vrancea și care a fost scos de la finanțare din programul de reziliență este sistemul de irigații. Canalul Siret-Bărăgan.

Reporter TVR: Nu există de fapt niciun euro pentru irigații!   

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: În guvernarea liberală Ludivic Orban, când Ludovic Orban, președintele Forței Dreptei, a fost premierul României și a susținut Moldova, sistemul de irigații, agricultura, ar fi fost finațate cu aproape 6 miliarde de euro prin acest program de reziliență (PNRR). A venit guvernarea „specialiștilor de la PîNîLî și USîRî” și au anulat tot ce s-a putut finanța în agricultură. Astăzi, după cum știți, vorbim despre o criză a alimentelor, o criză în agricultură. Ne-ar fi prins foarte bine să avem un proiect atât de ambițios cum este Canalul Siret-Bărăgan. Și ar fi putut iriga în următorii ani, până în 2027, alte 700 de mii de hectare în zona Buzău-Vrancea-Ialomița, până la Brăila. Și tot așa! Vreau să spun că a fost o mare greșeală!

Eu înțeleg acest lucru și îl accept cu greu, deoarece odată cu plecarea Guvernului liberal Ludovic Orban, Moldova nu a mai fost reprezentată în Guvernul României! Guvernul liberal Ludovic Orban a avut miniștri din Moldova, de la Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Suceava. O prezență numeroasă în Guvernul României din zona Moldovei ar fi adus fonduri suplimentare și în această regiune (n.r. în Moldova) 

Cum s-ar putea să schimbe viața multor vrânceni autostrada A7

Reporter TVR: Să trecem la altă temă pentru județul Vrancea. Județul Vrancea este de asemenea un județ celebru în România pentru partea viticolă. În ce măsură podgoriile de acolo au fost revitalizate și au reușit să intre în acest mecanism european de export de vin? Pentru că, evident, poate fi unul dintre produsele românești care să fie exportate.

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: Colegul meu de partid al Forței Dreptei, Ionel Dancă, deputat de Vrancea, a avut o inițiativă, acceptată în PNRR prin realizarea unui ADI (Asociație de Dezvoltare Intercomunitară), pentru a reuși să dezvoltăm această zonă a viticulturii din județul Vrancea. Noi putem dezvolta viticultura nu doar prin vânzarea de vin. Odată cu realizarea autostrăzii A7, în 2024, în 2025, dar se va realiza această autostradă. Imaginați-vă că la 200 km, 180 de km de județul Vrancea, există o aglomerația urbană de 2 milioane și ceva de locuitori (este capitala României) care în weekend ar putea să-și petreacă foarte ușor timpul și în Munții Vrancei și în zona de podgorii a județului Vrancea. Noi trebuie să pregătim județul Vrancea pentru anul 2025, 2026, pentru a putea aduce acest public dornic de a-și petrece weekendul sau să cunoasscă procesul de fabricare a vinului. Să putem să oferim acestor cetățeni mai multe amănunte despre modul cum se poate realiza vinul, cum se menține, cum se consumă și așa mai departe. E un punct de atracție pentru județul Vrancea. Dar aceasta înseamnă că autoritățile locale, noi, parlamentarii, noi, clasa politică, trebuie să desenăm viitorul județului Vrancea și în acest mod. Nepăsarea și neimplicarea nu ne ajută la nimic! Numai oameni determinați, hotărâți pot împinge lucrurile înainte, pentru a putea aduce mai multă bunăstare în județul Vrancea.

Despre obștile din Vrancea și pădurile pe care le administrează acestea 

Reporter TVR: Județul Vrancea este de asemenea un județ cu foarte multe păduri. Multe dintre acestea au fost tăiate, așa cum s-a întâmplat și în alte zone, cum este zona Neamț, zona Bicazului spre exemplu, unde sunt munți întregi care nu mai au un copac. Care este situația pădurilor din Vrancea și în ce măsură prin PNRR v-ați gândit să reîmpăduriți zonele care au fost defrișate excesiv?  

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: PNRR-ul într-adevăr are o direcție importantă pentru a reîmpăduri județele țării, munții României. Dar până să ajungem să-i reîmpădurim cu fonduri din PNRR, cred c-ar trebui să realizăm o exploatare a acestor păduri în modul cel mai corect. În modul în care un silvicultor adevărat ar reuși să exploateze pădurea. Ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu exploatarea acestor păduri într-o întreagă atitudine neprietenoasă cu pădurile, ne costă pe toți cei care locuim aici; și-n zona de munte, și-n România. Prin PNRR am putea să finanțăm aceste împăduriri, dar noi, județul Vrancea, avem o caracteristică și în acest domeniu. În județul Vrancea, multe păduri, suprafețe întinse, aparțin acestor obști. Noi trebuie să venim în sprijinul acestor comunități locale printr-o inițiativă legislativă. Prin care să așezăm proprietatea și modul de administrare a acestor obști într-un cadru legal adecvat acestor timpuri. În marea majoritate a localităților de munte din județul Vrancea unde avem aceste obști sunt întregi scandaluri. Ba primarul e în ceartă cu președintele obștii, ba cetățenii cu președintele. E o întreagă nebunie! Și atunci aceste obști ar fi putut fi prinse și ele în PNRR. Dat fiind modul de organizare a acestor proprietăți, ele nu au fost și nu sunt prinse la finanțare nici pe fonduri europene nici pe PNRR. De aceea în județul Vranccea avem o problemă de finanțare a acestor lucruri!

Reconstruirea Păstrăvăriei de la Lepșa și reabilitarea Taberei Școlare de la Gălăciuc, finațate prin CNI, realizări pe care Ion Ștefan și le asumă 

Cât am fost Ministrul Dezvoltării în Guvernul Lodovic Orban, pentru județul Vrancea am reușit să finanțăm reconstruirea, de la zero putem spune, a Păstrăvăriei de la Lepșa. Tot în zona de munte, reabilităm Tabăra Gălăciuc. În Guvernul liberal Lodovic Orban, am reușit să introducem la finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI) și taberele școlare gestionate de Ministerul Tineretului și Sportului. Și atunci au fost selectate șase tabere din întreaga țară printre care și Tabăra Școlară de la Gălăciuc.

Sunt într-o oarecare întârziere pentru faptul că Ministerul Tineretului și Sportului s-a rupt în bucăți. Și de aceea n-au preluat ceea ce trebuia să preia cei de la tineret din partea de sport  și așa mai departe. Este o tergiversare de câteva luni de zile. Dar cu siguranță această tabără, Tabăra Școlară de la Gălăciuc, județul Vrancea se va reabilita cu banii Companiei Naționale de Investiții (CNI). Contractul a fost semnat, studiul de fezabilitate a fost făcut. Dincolo, la Păstrăvăria de la Lepșa, s-a scos la licitație execuția lucrărilor. Am trecut de faza de studii de fezabilitate și așa mai departe. Se așteaptă ordinul de Ministru.

De ce crede deputatul Ion Ștefan că-i convin Guvernului actual prețurile mari la combustibili

Reporter TVR: Domnule deputat, la sfârșitul săptămânii mergeți acasă la biroul parlamentar. Și acolo evident vă întâlniți cu alegătorii. Sunt mulți oameni care merg cu diverse probleme la birourile parlamentarilor din teritoriu. Care sunt cele mai frecvente solicitări pe care le primiți acolo? Și în ce măsură aceste solicitări reușiți să le transformați în inițiative legislative?    

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: Oamenii văd la orizont o criză economică. Lipsa de determinare, de hotărâre, a Guvernului actual al României, amânările succesive îngrijorează cetățenii atât din Vrancea, cât și din România. Fără o determinare și fără a lua hotărâri cât mai rapide, prin care să găsim soluții la problemele ce apar la orizont, vom fi „descoperiți”.      

Reporter TVR: Viața merge înainte și totuși sunteți în Parlament. Care sunt inițiativele legislative pe care formațiunea aceasta nouă (n.r. Forța Dreptei) pe care o reprezentați intenționează să le promoveze până la sfârșitul acestei sesiuni?  

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: Forța Dreptei a inițiat un proiect de lege prin care reducem la jumătate accizele la carburanți și TVA-ul la 5%. Acest lucru a fost inițiat de Forța Dreptei. inițiativa legislativă este în Parlamentul României și așteptăm să parcurgă pașii necesari pentru a se transforma într-o lege. Ceea ce am susținut noi prin această inițiativă legislativă de reducere a accizelor și a TVA-ului pentru carburanți a fost o cerere venită din rândul cetățenilor, din rândul votanților. Cu ei am stat de vorbă. Cu antreprenorii, cu oamenii care folosesc acest carburant. S-au speriat de nivelul atât de mare al prețului combustibilor. Preț al combustibilor care mai devreme sau mai târziu se va regăsi în prețul de cost al tuturor produselor pe care noi suntem obligați să le cumpărăm. Prețul ridicat la carburanților, neimplicarea Guvernului României în reducerea prețului acestor carburanți, vor fi devastatoare pentru economia țării. Ei pe holuri, așa „tete a tete” , fiecare guvernant cu guvernant discută și recunosc acest lucru. Că aceste creșteri ale prețurilor combustibililor sunt determinante. Sunt o pacoste pentru economia României! Dar nu întreprind nimic!.

Reporter TVR: De ce nu se întâmplă? Aveți o explicație? Ați fost și la Guvern

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: E un Guvern care amână deciziile. „Să vedem ce se întâmplă! Mai amânăm o săptămână!” De ce vor lucrul acesta? De ce Guvernul României este interesat într-un preț ridicat al carburanților? Pentru faptul că accizele și TVA-ul încasat la o sumă mare este din ce în ce mai mare! Va încasa de la 18 milioane de locuitori ai României accize și TVA mai mari și ulterior în pasul 2 în 2024, vor veni să cumpere 2-3 milioane de voturi. Mai aruncă un „voucher”, mai spun o vorbă, mai aruncă ceva bani în piață, reduc prețul la nu știu ce și așa mai departe. Dar întâi adună de la 18 milioane de locuitori accize și taxe ridicate la combustibili, în pasul 2 urmând să cumpere acele 2-3 milioane de voturi de care au nevoie pentru rămâne din nou la guvernare. Este o ipocrizie maximă din parte acestui Guvern! Fără să ia măsuri concrete de reducere a prețurilor la carburanți vom trăi clipe groaznice spre sfârșitul anului!

Deputatul Ion Ștefan despre inițiativa privind plata concediilor medicale 

O altă inițiativă legislativă înregistrată de Forța Dreptei este cea cu privire la eliminarea acestei obligații de a plăti primele 5 zile de concediu medical de către angajatori. De ce ne-am propus acest lucru? Știți foarte bine că e o meteahnă și o procedură în activitatea multora: de a obține niște concedii medicale, dar maxim 5 zile. Maxim 5 zile, atât cât ar trebui să le plătească antreprenorul sau angajatorul. Și atunci am zis că este foarte bine ca sistemul să fie unul „reglat”, care așa cum se întâmplă și la celelalte concedii „de lăuzie” și așa mai departe, unde concediile sunt achitate din prima zi de la bugetul Casei de Asigurări de Sănătate, așa să se întâmple și cu concediile medicale. S-avem o mai mare rigoare în a acorda aceste concedii medicale de către cabinetele medicale. Mai departe, tot în această inițiativă legislativă, venim cu posibilitatea emiterii certificatului (concediului) medical, în format electronic.

Și o altă măsură tot în cadrul acestei inițiative legislative este aceea de a da posibilitatea să compensăm plata acestor concedii medicale plătite de antreprenori și ulteror încasate de la Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru a nu mai folosi o cantitate însemnată de fonduri din partea antreprenorilor, care se reîntorc mult mai târziu. Deoarece decontările făcute pentru concediile medicale acum deja întârzie 90-120 de zile. S-a ajuns și la 6 luni de întârziere. Deci cu alte cuvinte, antreprenorul plătește aceste concedii medicale; pe drept cuvânt angajatul are nevoie de acești bani, trebuie să-i primească și mi se pare corect ca angajații să primească aceste drepturi bănești. Dar statul are și el obligația să se țină de cuvât să plătească imediat, să returneze acești bani.

Reporter TVR: Deci este o formă de împrumut a statului către antreprenor 

Deputat de Vrancea Ion Ștefan: Da! Aveți perfectă dreptate! Aceasta e modalitatea de a se împrumuta statul de la antreprenori. După cum știți, statul român este lacom în a se împrumuta pentru faptul că duce trendul cu foarte multe cheltuieli inutile. Se cheluiesc fonduri importante din bugetul statului fără o verificare mai amănunțită. După cum știți, atunci când am fost Ministrul Dezvoltării, toate plățile nu s-au executat decât în urma unor controale în teren. Controalele au fost efectuate în teren și ulterior au fost realizate plățile către agenții economici și către primării și așa mai departe. Nu am acceptat această „mermeleală”, cum spunea un coleg de-al nostru în Guvernul trecut și în Guvernul actual, de „a nu ști stânga ce face dreapta” și așa mai departe. Cred că o atitudine mai riguroasă mai corectă față de banul public ne va avantaja pe toți. Și vom reuși în acest mod să facem ca beneficiile taxelor plătite de cetățeni să se reîntoarcă și către ei. În Guvernarea liberală Ludovic Orban am inițiat un proiect de realizare de înființare a rețelei de distribuție de gaze pe teritoriul României. Au fost depuse 218 proiecte în acea perioadă, au fost evaluate, au rămas nefinanțate 105 proiecte, cam așa ceva și acum prin noul program Anghel Saligny sunt finanțate toate proiectele. Sunt transferate de la Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM ), la Ministerul Dezvoltării și fără alte proceduri birocratice, aceste proiecte de distribuție a gazelor vor fi finanțate.                             


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.