Politică
Dancilă, cadou pentru Oprișan: acesta nu va mai fi ales de consilierii județeni
3 iun 2019
4259 vizualizări
Marian Oprișan pare să își fi primit răsplata pentru că a fost primul care s-a delimitat de Liviu Dragnea. Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care președinții de consilii județene vor fi aleși direct de către cetățeni și le asigură cele mai mari șanse la vot.
Legea alegerilor locale a fost modificată luni 03 iunie 2019, prin ordonanță de urgență, de Guvernul condus de Viorica Dăncilă, pentru ca președinții de consilii județene să fie aleși direct, prin vot uninominal. Reprezentanții Guvernului și cei ai PSD au susținut că această modificare a legislației ar fi fost făcută chiar ca urmare a votului din 26 mai și că ”beneficiarii” trebuie să fie aleși direct, întrucât ocupă cea mai importantă funcție la nivel județean. Schimbarea legislației vine însă la doar o săptămână după condamnarea lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, ceea ce indică că la mijloc a fost un alt motiv. Cel mai probabil, este vorba de securizarea funcțiilor pentru baronii PSD, pentru că în contextului votului de la alegerile europarlamentare este posibil ca PNL, USR și PLUS să preia conducerea în consiliile județene la alegerile locale care vor avea loc peste un an. La votul direct însă, actualii președinți au cele mai mari șanse, întrucât votul are loc într-un singur tur și nu ar mai depinde de numărul de consilieri și de negocierile de culise. Această situație a mai fost în anul 2012, când pesedistul Marian Oprișan a obținut detașat în alegeri funcția de președinte al CJ fără un contracandidat cu șanse din partea opoziției.
Pesediștii spun că și șefii CJ trebuie aleși ca primarii
Reprezentanții Guvernului au susținut că schimbarea legislației electorale reprezintă, culmea, o consecință a votului care a fost dat pe 26 mai, pentru a elimina jocurile de culise din alegerea președinților de consilii județene. ”Astăzi am adoptat o ordonanţă de urgenţă care cred că este foarte bine-venită. Una dintre lecţiile pe care trebuie să le învăţăm cu toţii este că votul este esenţa democraţiei şi atât timp cât oamenii au posibilitatea să îşi aleagă direct reprezentanţii trebuie să facem şi noi acelaşi lucru. Până astăzi exista o diferenţă vizavi de alegerea reprezentanţilor, în special în administraţia publică locală. Dacă primarul este ales uninominal, preşedintele de Consiliu judeţean era ales ca urmare a votului consilierilor judeţeni. Considerăm şi am considerat că acest lucru trebuie să înceteze şi mă bucur foarte mult că astăzi Guvernul a adoptat această măsură - să aducem cetăţeanul foarte aproape de actul decizional", a declarat vicepremierul Dan Suciu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Președintele României acuză PSD că nu a înțeles nimic din alegerile pierdute
Președintele Klaus Iohannis a avut o reacție vehementă la ordonanța adoptată de Guvernul Dăncilă, exprimată prin intermediul purtătorului de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi. Ordonanța ar fi fost dată ca o concesie pentru baronii PSD, printre care și Marian Oprișan, pentru a-și putea păstra funcțiile. "PSD nu a înţeles nimic din aceste alegeri pe care le-a pierdut într-un mod catastrofal şi umblă iar la cutia cu ordonanţe de urgenţă, încercând să schimbe regula jocului chiar în timpul desfăşurării jocului, ceea ce este inacceptabil. Votul românilor nu este bătaia de joc a PSD, atenţionează preşedintele României. Cetăţenii le-au transmis PSD-iştilor, în mod foarte clar, că practica ordonanţelor de urgenţă trebuie să înceteze. Acest instrument este prevăzut în Constituţie exclusiv pentru situaţii excepţionale. În niciun caz acest instrument nu poate fi folosit în continuare abuziv şi netransparent. Schimbarea legii electorale, făcută astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene, este de fapt o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă vrea să o facă în faţa baronilor PSD, în încercarea de a le câştiga sprijinul. În mod evident dacă se va schimba legislaţia în sensul enunţat de premier, vor fi favorizaţi acești preşedinţi de consilii aflaţi în prezent în funcţii - adică domnii Marian Oprişan, Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene. Aceşti baroni PSD, panicaţi de scăderea în sondaje a partidului, fac tot posibilul să-şi securizeze funcţiile, în ciuda voinţei românilor. Aşa ceva nu poate fi acceptat", a declarat Mădălina Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni. Aceasta mai susținut că în Constituție se prevede că autoritățile administrației publice locale sunt primarii, consiliile locale și consiliile județene, iar argumentul că președintele CJ ar trebui ales de popor nu stă în picioare întrucât ”nu există un popor al județului”. ”Dacă PSD chiar este preocupat în mod real de buna funcţionare a administraţiilor publice şi de a îndrepta situaţia în privinţa alegerilor locale, soluţia este una foarte clară - adoptarea alegerilor în două tururi a primarilor", a argumentat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.
Marian Oprișan, primul care s-a lepădat de Dragnea
Imediat după ce s-a conturat pierderea alegerilor de către PSD și validarea referendumului pentru justiție, Marian Oprișan s-a transformat din ”preșul” lui Liviu Dragnea în ”călăul” acestuia. În miez de noapte, când la sediul central al PSD nu mai era nimeni, iar Dragnea se retrăsese, ”zdrobit” de rezultatul alegerilor, Marian Oprișan oferea imaginea clasică a trădătorului politic, care din baronul care își susținea șeful a devenit baronul care îi transmitea că nu mai contează în partid. În decembrie 2018, președintele PSD Vrancea cerea public ”să se facă dreptate” prin amnistie și grațiere, iar imediat după căderea lui Dragnea spunea că justiția nu mai este o temă pentru PSD. Toate aceste afirmații au fost făcute de Oprișan în contextul pierderii alegerilor în Vrancea de către PSD pentru prima dată. ”Răsplata” pentru poziția sa și pentru ceilalți baroni pesediști pare să fi venit acum sub formă de ordonanță de urgență. Pentru că, la ora actuală, alegerile locale se desfășoară într-un singur tur, președinții în funcții de consilii județene au cele mai mari șanse să fie aleși, chiar dacă obțin un număr mic de voturi, întrucât PSD are cei mai mulți primari. (Mihai BOICU)
Citiți în documentul atașat acestui articol comunicatul de presa cu referire la modificarea legislatiei in vederea alegerii președintelui consiliului județean transmis de biroul de presa al UNCJR
Fisiere atasate
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.