Politică

Constituirea majorității PNL-USR în Consiliul Local Focșani, mai curând subiect de campanie electorală decât dorință de realizare

Ziarul de Vrancea
2 nov 2020 2786 vizualizări

Este clar din postările activate pe Facebook despre constituirea unei majorități PNL-USR în Consiliul Local Focșani că respectivele forțe politice au viziuni destul de diferite în legătură realizarea unei astfel de alianțe. Dorința mai mare pare folosirea acesteia ca pretext de campanie electorală pentru alegerile parlamentare, deja în desfășurare, decât voința reală de a face funcțională majoritatea menționată, în Consiliul Local Focșani din mandatul 2020-2024.

Chiar și faptul că forțele politice amintite preferă să-și adreseze postări pe Facebook, în loc să se întâlnească față-n față să discute, spune suficient despre distanța între vorbe și fapte pe subiectul în cauză. Redăm în continuare postările din ultimele zile ale celor două forțe politice pe subiectul constituirii unei majorități PNL-USR în Consiliul Local Focșani în mandatul 2020-2024.

Neculai Tănase, președinte PNL Focșani, consilier local ales pe lista PNL în Consiliul Local Focșani:

"A trecut campania electorală, Consiliul Local Focșani a fost constituit și este momentul să arătăm focsanenilor ca ne ținem de cuvânt și generam dezvoltare !

Fac un apel Președintelui USR Focșani sa ni se alăture sa facem MAJORITATE în Consiliul Local și împreună sa propunem și să realizăm proiecte pentru modernizarea municipiului.

Împreună vom putea scoate orașul din zona gri și ne vom putea compara cu celelalte orase din vestul țării.

Sunt sigur că și colegii din USR Focșani au același țel ca și noi, Consilierii Municipali PNL, pentru binele locuitorilor municipiului Focșani."

Liviu Macovei, consilier local ales pe lista PNL în Consiliul Local Focșani :

”Perioada scurtă care s-a scurs de la alegerile locale a fost marcată de tensiuni de multe ori inutile și contraproductive între partidele care au obținut locuri în Consiliul Local Focșani. Deși numele meu a fost invocat în mod provocator la nivel public de către reprezentanții altor partide, am preferat să nu dau nicio replică pentru că eu nu am candidat pentru scandaluri și circ, am candidat pentru a schimba ceva în administrația publică locală din Focșani.

Decizia cetățenilor la vot a fost destul de clară, PNL este cel mai puternic partid din Focșani, urmat ca scor și reprezentare de PSD și pe ultimul loc dar nu marginal de USR-PLUS. Actuala configurație a Consiliului Local Focșani creează posibilitatea ca PNL împreună cu USR-PLUS să asigure o majoritate stabilă care să se asigure că PSD nu va mai guverna Focșaniul după pofta lui Marian Oprișan care am văzut cu toții că ține cu dinții de toate pârghiile de putere care îi mai sunt accesibile.

Fiecare partid trebuie să se uite la scorul primit și la mandatul pe care l-a luat de la propriul electorat pentru a acționa în Consiliul Local Focșani cu responsabilitate și seriozitate. Trebuie să lăsăm campania electorală pentru alegerile parlamentare, candidaților pentru Camera Deputaților și Senat. Nu este productiv să folosim negocierile pentru Consiliul Local Focșani ca să creem "evenimente" artificiale de campanie. Noi, consilierii locali, am fost deja aleși. Pentru noi campania electorală s-a încheiat, trebuie să începem munca. După cum vedem cu toții, situația creată de pandemie este din ce în ce mai dificilă.

Focșaniul are nevoie de un Consiliu Local funcțional care să acționeze pentru siguranța cetățenilor și pentru dezvoltarea orașului.

Având în vedere cele enunțate, fac un apel public la reprezentanții USR-PLUS din Consiliul Local Focșani să lăsăm la o parte orice conflicte inutile și să facem împreună majoritatea de care Focșaniul are nevoie în Consiliul Local. Ar fi păcat să lăsăm pentru următorii 4 ani Focșaniul prizonier al lui Marian Oprișan din cauza unor orgolii mărunte și a unor strategii de campanie.”

USR Vrancea:”Invitație la responsabilitate

Alianța USR PLUS Filiala Focșani adresează o invitație deschisă Partidului Național Liberal Filiala Focșani pentru o negociere deschisă, transparentă. Vrem să evităm rușinea de la Consiliul Județean Vrancea unde PNL nu a fost capabil să genereze o majoritate stabilă și i-a oferit o gură de oxigen lui Marian Oprișan.

USR PLUS propune PNL Focșani un protocol corect între doi parteneri egali, un protocol care să confere stabilitate și predictibilitate Focșaniului.

Alianța USR PLUS propune următoarele puncte ca priorități pentru Focșani:

1. Plafonarea taxelor locale pentru următorii 4 ani și concentrarea eforturilor pentru atragerea de fonduri europene;

2. Restructurarea aparatului administrativ local;

3. Depolitizarea societăților din subordinea Consiliului Local și angajarea de oameni profesioniști doar prin concurs public;

4. Auditarea și prioritizarea investițiilor în educație;

5. Digitalizarea și transparentizarea primăriei ca puncte cheie în eliminarea corupției. Ca prim pas, toate facturile și contractele vor fi publicate pe pagina de internet a primăriei în formate ușor de consultat și procesat.

De asemenea, în special pentru faptul că primarul este reprezentant al PSD, pozițiile de viceprimari vor reveni celor două formațiuni, Alianța USR PLUS și PNL, în pondere egală, tocmai pentru a asigura echilibrul în administrația publică, arătând totodată respect față de cetățeni.

Dorim să fim cât se poate de clari și în ceea ce privește relația cu PSD. Alianța USR PLUS nu a purtat și nu va purta negocieri cu PSD pentru formarea unei majorități în cadrul CL Focșani. Toate informațiile în acest sens sunt doar știri false (fake news) menite să intoxice alegătorii focșăneni în prag de alegeri.

În alta ordine de idei, solicităm conducerii PNL Focșani să înceteze încurajarea postărilor denigratoare, suburbane și sexiste la adresa colegelor noastre în special de pe conturile false controlate de diverși membri PNL. Din păcate, aceste știri false au fost distribuite chiar și de către actuali consilieri locali PNL Focșani și de consilieri județeni supleanți ai PNL Vrancea.

Alianța USR PLUS rămâne mai departe același partener responsabil al focșănenilor, indiferent de decizia PNL Focșani.”

 P.S De observat că USR Vrancea aruncă responsabilitatea eșecului constituirii unei majorități PNL-USR-PLUS-ALDE în Consiliul Județean Vrancea doar spre PNL.

Iată ce preciza USR Vrancea într-o postare pe Facebook din 23 octombrie 2020, după ce ALDE dădea semne că va constitui majoritatea:

”În Consiliul Județean Vrancea, în formatul nou constituit prin votul din 27 septembrie, activitatea a început deja.

Astăzi a fost o zi importantă, deoarece s-au stabilit comisiile de specialitate, precum și comisia de numărare a voturilor.

Consilierii județeni ai USR PLUS au reprezentanți în toate cele patru comisii, deținând președinția comisiei juridice prin dl. Vasile Alexe, precum și președinția comisiei de numărare și validare a votului pentru mandatul 2020-2024, prin dl. Adrian Apostol.

Cu acest prilej, au fost formate grupurile politice din CJ Vrancea. Este o procedură tehnică, absolut necesară pentru asigurarea validității exprimării voturilor.

Astfel, s-au format grupurile PNL- USR (14 consilieri), ALDE- PLUS ( 3 consilieri) si PSD ( 15 consilieri).

De comun acord cu partenerii de alianta, PNL și USR Vrancea, PLUS Vrancea va face parte din grupul politic ALDE PLUS.

Această poziționare are drept unic scop asigurarea majorității voturilor în CJ Vrancea și este un semnal clar al forței coaliției PNL-USR PLUS.

Astfel, vom avea șanse reale ca activitatea Consiliului Județean să fie orientată spre scoaterea Vrancei din stagnarea la care a fost supusă timp de 20 de ani și, așezată de acum inainte, pe o traiectorie rapidă de dezvoltare.”

Conform comportamentului care reiese din cele două postări, USR Vrancea pare a avea unul dintre principiile politicii sale în județ aplicabil zicalei românești cunoscute: ”La plăcinte, înainte! La război, înapoi!”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.