Politică

Consiliul Județean cere din nou teren pentru spital de la Ministerul Apărării

Mihai Boicu
14 aug 2018 938 vizualizări

Consiliul Județean s-a întrunit marți în ședință ordinară, iar lucrările au fost conduse de vicepreședintele Ionel Cel – Mare, în absența lui Marian Oprișan.

Pe ordinea de zi a fost introdus un proiect suplimentar, cel privind solicitarea Ministerului Apărării a unui teren în suprafață de 12,5 hectare pentru un nou spital. Proiectul a provocat o dispută între consilierii PNL și cei de la putere, după ce Cristi Irimia a criticat faptul că în șapte luni de la începerea demersurilor s-a obținut doar un răspuns de la Ministerul Apărării. În replică, vicepreședintele Ionel Cel – Mare a arătat că a fost nevoie de o analiză din partea Ministerului Apărării având în vedere că la Focșani este o vorba de o garnizoană foarte mare. Proiectul a fost votat, totuși, în unanimitate de către toți consilierii județeni. Consiliul Județean a cerut 17 hectare, dar Ministerul Apărării a fost de acord cu 12,5 hectare. De menționat că la ședința CJ liberalii au venit îmbrăcați cu tricouri negre, pe care erau înscrise mesaje prin cereau demisia premierului Viorica Dăncilă și a ministrului de Interne Carmen Dan. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.