Politică

Gafă de comunicare:Consilierii locali PNL explică tăierea, în ședința CL a fondurilor CNAIC Focșani, unitate de învățământ de elită a județului

Ziarul de Vrancea
30 iul 2022 1649 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă consilierii locali PNL explică de ce au tăiat fondurile pentru Colegiul Național ”Al. I. Cuza”(CNAIC)) Focșani în ședința Consiliului Local al Municipiului din 28 iulie 2022.Comunicatul poate fi considerat, însă, o gafă majoră de comunicare.Aceasta având în  vedere că în conținutul său, se explică faptul că au fost tăiate fondurile prevăzute pentru asfaltarea unei porțiuni din curtea unei unități de învățământ de elită din județul Vrancea, doar din simplul motiv că suma (n.r. pentru asfaltarea menționată) a fost propusă în proiectul de hotărâre suspus discuției, de primarul Misăilă. Citiți și precizările conducerii Colegiului Național ”Al.I.Cuza” Focșani făcute publice prin intermediul unui comentariu al directoarei Adreea Săndulescu făcut public după apariția comunicatului consilierilor locali liberali focșăneni. 

”Consilierii municipali PNL - USR votează obiectiv și transparent!

La ședința ordinară de Consiliu Local Focșani din această lună s-au discutat mai multe proiecte, dintre care și unul destul de sensibil, cel al rectificării bugetare.

Se știe că în toate instituțiile subordonate Primăriei, dar și în unitățile de învățământ nevoile sunt mari și niciodată sumele propuse nu sunt suficiente, ba chiar alocate discreționar de către primarul PSD.

Cerințele sunt mari din partea tuturor, însă bugetul este unul limitat și, involuntar, se vor crea și nemulțumiri. Nici de această dată primarul Misăilă nu a invitat pe nimeni dintre noi la discuții și a repartizat sumele după bunul plac.

Spre exemplu, în ceea ce privește unitățile de învățământ, se vede cu ochiul liber cum la unele se repartizează sume mari și în mod constant, în timp ce altele, invariabil, sunt refuzate pe motiv că nu sunt bani! Acest aspect trebuie evitat, iar noi asta și facem. Vrem să venim în sprijinul tuturor celor care sunt refuzați prea des, de parcă banul public nu ar fi în folosul tuturor ci doar pentru buzunarul favorizaților.

Astfel, am diminuat suma de 500 mii lei cerută de Colegiul "Al.I. Cuza" pentru asfaltarea curții interioare și am repartizat-o altor școli și grădinițe care nu au primit niciun ban cum ar fi: Colegiul ”Gheorghe Asachi”, Grădinița Nr. 18, Grădinița Nr. 17, Palatul Copiilor, Școala ”Nicolae Iorga”.

Motivul pentru care CNAIC nu va primi deocamdată acești bani este unul foarte logic. Nu se poate efectua o lucrare de asfaltare a curții în condițiile în care demolarea clădirii aflate în paragină și infestată de șobolani nu s-a efectuat și clădirea încă mai zace în acea curte.

Banii pentru dezafectare s-au dat încă de anul trecut și suntem curioși de ce nu s-a finalizat demolarea, dar se cere asfaltarea.

Consilierii Locali majoritari PNL-USR susțin educația, proiectele educative, orice demers pentru dotarea unităților de învățământ, în ciuda falsei percepții pe care primarul PSD vrea să o inducă populației și managerilor de unități de învățâmânt.

Manipularea este o activitate obișnuită a acestui edil și acoliților săi, de aceea facem apel la toți managerii școlilor și grădinițelor din municipiu să trimită în timp util cererile, însoțite de note de fundamentare, pe care să le discute și cu consilierii municipali care votează aceste alocări de sume. Susținem comunitatea acordând votul nostru, acționând obiectiv și transparent!

În ceea ce privește Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice, care a cerut suma de 435 mii lei pentru o macara cu braț de 3,5 t, necesară serviciului de ridicări auto, considerăm că este o investiție inoportună cât timp procesul de dizolvare a S.C. Parking S.A. a fost anulat de instanță la cererea consilierilor PSD, cu orchestrație comandată de același primar PSD (a se verifica comunicarea Curții de Apel Galați în dosar 1647/91/2021 prin care se anulează toate demersurile făcute de noi în acest sens în ultimul an), la acea societate existând suficiente mijloace fixe plătite deja de primărie și cetățeni.

Până când nu va finaliza primarul desființarea căpușei care a hrănit interpușii nu ne asumăm cheltuirea banului public doar pentru că primarul dorește tergiversarea unei situații care nu-și mai are rostul.”-Text informații + foto:PNL Focsani 

Citiți în continuare comentariul directorului Colegiul Național  "Al.I. Cuza" Focșani, Adreea Săndulescu după apariția comunicatului consilierilor locali liberali focșăneni

”Bună ziua! Aș dori mai întâi să precizez faptul că, doamna viceprimar a venit la noi la liceu, în vizită, la CNAIC împreună cu autorități din partea Enetului și cunoaște foarte bine motivul pentru care această demolare nu s-a putut realiza până în prezent, mai precis existența unui punct termic, construit chiar în această clădire! Din momentul alocării banilor, relocarea acestui punct s-a suprapus cu venirea anotimpului rece, pentru a nu lăsa un liceu întreg fără căldură, s-au făcut denersuri pentru expertiză, proiect și avize, o parte din bani au fost alocați proiectului destinat acestei relocări, fiind o cladire situată lângă o alta de patrimoniu, lucrurile s-au mișcat foarte greu, iar diferența a fost investită în renovarea sălilor de clasă a corpului C, unde de asemenea au fost imperios necesare intervenții. Demolarea Corpului B la CNAIC nu a putut fi finalizată. Curtea liceului este de asemenea într-o stare de degradare avansată, asfaltarea acesteia după ce se rezolvă problema demolării fiind iminentă. Vă rog, pe această cale, să ne sprijiniți în demersurile cu autoritățile de la ENET, mai exact finalizarea relocării punctul termic, astfel încât după relocare, să putem trece la demolarea propriu zisă! Lucrurile nu sunt simple, nu putem demola atât timp cât acel punct termic există! Motiv pentru care această clădire zace de foarte mulți ani în curtea liceului nostru! Mulțumim pentru înțelegere!”-Andreea Sandulescu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.