Politică

Claudiu Matei, noul președinte interimar al TNL Vrancea

Ziarul de Vrancea
22 iun 2020 3108 vizualizări

În urma ședinței de sâmbătă 20 iunie 2020 de la sediul PNL din  Modrogan de la București a Biroului Politic Național al TNL România, colegul nostru, Claudiu Matei a fost votat noul președinte interimar al TNL Vrancea și Membru în Biroul Executiv al TNL România, alături de el fiind votat și noul Birou Politic Județean  interimar al TNL Vrancea.

Despre acest vor fostul președinte la TNL Vrancea Ciprian Epure a precizat următoarele: "Îi urez succes lui Claudiu Matei, noul președinte al TNL Vrancea, merită să sa conducă această organizație, a crescut politic în cadrul TNL și este un pas natural, câștigat prin muncă și dedicare. Am încredere că va face lucrurile bine, corect, va deschide o nouă etapă de succes în viata acestei grozave organizații.

El, împreună cu noua echipa de la TNL Vrancea, trebuie sa facă față unei perioade încărcate, cu provocări ce poate nu au mai existat pana acum și   o vor face cu brio, iar tineretul liberal va fi încă odată peste măsura așteptărilor.

În același timp ii urez succes unui alt vrâncean, colegul și prietenul meu, Octavian Oprea, noul secretar general al TNL. Este un tânăr ce deja se face remarcat și cu siguranță din aceasta nouă poziție va reprezenta un vector important pentru echipa tinerilor liberali.

După 11 ani de activitate în cadrul TNL, astăzi, nu mai sunt tânăr liberal, dar rămân cu mine multe emoții, amintiri frumoase, oameni și prieteni minunați."

Noul , președinte TNL Vrancea, Claudiu Matei a declarat următoarele:"Mulțumesc pentru propunere, Alexandru Ciprian Epure! Felicitări pentru toată munca depusă în cadrul TNL Vrancea și TNL România în cei 10 de activitate și cu siguranță vei rămâne alături de TNL mereu.

Le mulțumesc  colegilor din cadrul TNL Vrancea pentru toată susținerea și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în ultimele zile și de-a lungul timpului. Promit să nu dezamăgesc și îi asigur în continuare pe toți  colegii mei de  faptul ca vor găsi în persoana mea un sprijin real, ca și până acum.

Prietenilor și colegilor mei din cadrul TNL Focsani și CEL Focșani îi asigur că voi fi lângă ei în toate demersurile lor și le voi fi alături, fiind organizatia și familia politică unde am crescut, m-am dezvoltat și unde am reușit împreună să facem atât de multe lucruri frumoase. Am arătat că se poate! Lucruri pe care îmi doresc sa le continuăm și să devenim mai buni, în actuala formula.

Votul de astăzi( n.r sâmbătă 20 iunie 2020) și pasul pe care l-am făcut mă obligă, mă responsabilizează și mă motivează  mai mult în parcursul meu, iar alături de colegii mei, de generația noastră, îmi doresc să reușim să construim lucruri frumoase împreună. "

Claudiu Matei, este membru PNL din anul 2012, înscriindu-se în urma unui proiect la care a participat, eveniment organizat de TNL.

După ce a înființat și a devenit președinte al Clubului Studenților Liberali Vrancea, în anul 2016 a devenit președinte interimar al TNL Focșani, iar ulterior, la un an distanță devine președinte ales al organizației municipale de tineret, fiind ales în unanimitate de către colegii noștri.

Prin urmare rezultă că parcursul lui Claudiu Matei a fost realizat pas cu pas, fiind activ și implicat in organizatia de tineret, dar și în viata politică locală și județeană, iar acum începe o nouă misiune și o provocare, din postura de președinte interimar al Filialei TNL Vrancea.

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.