Politică

Cătălin Toma susține că primarul și secretarul sunt vinovați de tensiunile din CL Focșani

Mihai Boicu
29 sep 2017 1475 vizualizări

Senatorul liberal spune că aceștia nu aveau de unde să știe că ordinul prefectului privind încetarea mandatului Irinei Anca Maria – Panaite urma să fie suspendat în instanță 

Senatorul PNL Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, a afirmat vineri, într-o conferință de presă, că primarul Cristi Misăilă și secretarul Eduard Corhană se fac vinovați de situația tensionată din Consiliul Local Focșani și plecarea consilierilor liberali de la ultima ședință, pentru că au refuzat să pună în aplicare un ordin al prefectului. ”Presiunea și tensiunea au fost create de primar și de secretar prin nepunerea în aplicare a unui ordin al prefectului. Veți spune că ordinul a fost suspendat, dar a fost suspendat la câteva zile după. Ori respectăm legi, ori suntem ”Mama Omida” și avem premoniții și știm ce o să se întâmple peste o lună, peste două. Atâta vreme cât aveam un ordin al prefectului, care spunea clar despre ce este vorba, de încetarea mandatului, având în vedere adresele trimise de PNL către Prefectură și Primăria Focșani pentru sprijinul politic acordat supleantului, nu aveau nimic împotrivă pentru a pune în aplicare un ordin al prefectului, pentru care este obligație prin lege de a fi pus pe ordinea de zi la prima ședință ordinară”, a spus Cătălin Toma. La ședința din 26 octombrie, liberalii au cerut ca pe ordinea de zi să fie introdus și un punct privitor la încetarea mandatului Irinei Anca Maria – Panaite, dar primarul și secretarul nu au dat curs solicitării. Ulterior, consilierul exclus a obținut în instanță, la Tribunalul Vrancea, suspendarea ordinului prefectului, până la judecarea pe fond a procesului. Irina Anca Maria – Panaite a fost exclusă din PNL după ce a votat alături de PSD, fiind angajată ulterior la firma municipalității care gestionează parcările din Focșani. Aceasta a contestat excluderea, precum și ordinul prefectului, iar procesul va dura mult timp, perioadă în care PSD va avea majoritatea de două treimi necesară pentru a vota proiectele sensibile pentru conducerea administrației locale. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.