Politică

Cât de activi sunt parlamentarii vrânceni

Ionel Sclavone
4 aug 2017 4409 vizualizări

Doi vrânceni și-au făcut loc pe lista parlamentarilor care nu au vorbit aproape deloc în plen, în actuala sesiune parlamentară. Tudorița Boboc și Nicușor Halici, ambii deputați PSD de Vrancea, au avut câte o singură intervenție publică. Cei doi au luat cuvântul, pentru prima și ultima dată, la depunerea jurământului, atunci când și-au preluat mandatele.

Tudorița Boboc a citit mai rar, astfel că a vorbit 48 de secundeîn reme ce colegul ei iar Nicușor Halici s-a grăbit, declamând formula de jurământ în 38 de secunde. Tudorița Boboc a semnat, alături de colegii săi, în calitate de initiator un număr de 13 proiecte legislative, dintre care două au ajuns legi. Mai puțin activ, Nicușor Halici a semnat un singur proiect legislativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Deputatul PSD, Dragoș Petruț Bârlădeanu a avut două intervenții în plen, dintre care una la depunerea jurământului. El a semnat, ca initiator cinci propuneri legislative din care una a fost votată ca lege. Cel mai activ deputat PSD de Vrancea este Angel Tâlvăr, aflat la al patrulea mandat de parlamentar. El are 22 de luări de cuvânt în 12 ședințe, a prezentat cinci declarații politice, a inițiat cinci propuneri legislative, dintre care una a fost votată ca lege și a avut zece interpelări.  

Aflat în opoziție, singurul deputat PNL din Vrancea, Ion Ștefan, are două luări de cuvânt, în două ședințe, între care una a fost la depunerea jurământului și a participat la inițierea a 13 propuneri legislative care nu au fost încă promovate.

La Senat, PSD-istul Cristian Dumitrescu a luat cuvântul de 16 ori în plen și a inițiat șase propuneri legislative. Dumitrescu se află la al șaptelea mandat de parlamentar, cumulând trei de deputat și patru de senator. Deși se află la primul mandat, senatorul liberal Cătălin Toma, caută să țină pasul cu colegul său pesedist. El a luat cuvântul de 15 ori în plen, a prezentat o declarație politică, a pus 19 întrebări, l-a interpelat o dată pe primul ministru și a semnat, ca initiator, un număr de 18 proiecte legislative.  

Dintre parlamentarii vrânceni doar Cristian Dumitrescu și Angel Tâlvăr au mai multe mandate în picioare, ceilalți patru fiind aleși pentru prima oară în decembrie 2016. 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.