Politică

Ce tabere se pregătesc să se confrunte în alegerile interne din USR-PLUS Vrancea

Ionel Sclavone
2 iun 2021 3511 vizualizări

USR–PLUS se pregătește în Vrancea pentru alegeri interne, în vederea stabilirii conducerii unice a noului partid. Acesta după ce fuziunea celor două formațiuni a fost aprobată în instanță, în luna aprilie. Alegerile pentru conducerea unită a USR-PLUS în Vrancea urmează să se desfășoare undeva la finalul lunii iunie 2021.

Oficial, există un singur candidat la conducerea USR-PLUS, Liviu Mălureanu, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Neoficial, însă, se vehiculează că Mălureanu va mai avea cel puțin un contracandidat, în persoana subprefectului Radu Țigănuș (PLUS).

La solicitarea Ziarului de Vrancea, Radu Țigănuș a confirmat că va candida la apropiatele alegeri interne din organizația USR-PLUS Vrancea. Dar nu a spus pentru ce funcție, precizând că va face un anunț concret în legătură cu această opțiune a sa, într-un cadru de partid, organizat.

Miza alegerilor conducerii în USR-PLUS la Vrancea este considerată de către unii dintre cei implicați deosebit de importantă, nu doar prin prisma oamenilor care vor prelua organizația, ci și a viitorului traseu pe care o va apuca aceasta. Conform părerilor menționate, se va stabili dacă va fi o filială subordonată PNL, care va urma directive primite de la liberali, cum spun ei, se întâmplă deja la nivelul prefecturii, a Consiliului Județean și al Consiliului Local Focșani. Sau va fi o filială independentă, controlată de oameni veniți de la București – care au făcut o carieră în USR central - neimplicați în politica locală și interesați – așa o arată tabloul momentului – prea puțin sau deloc de promovarea membrilor din organizația vrânceană.

Care sunt cele două tabere

Viitoarele alegeri pentru șefia organizației găsește USR – PLUS Vrancea împărțită în două tabere, aflate pe poziții total divergente.

Pe de-o parte avem o tabără formată din oamenii PLUS și dintr-o aripă a USR care își dorește menținerea alianței cu PNL. Cu asumarea tuturor greșelilor, a gafelor și a înțelegerilor mai mult sau mai puțin oculte dintre liberali și PSD sau ALDE, la nivelul consiliului județean și al consiliilor locale, cu riscul decontului electoral al USR-PLUS la viitoarele alegeri. Această grupare este constituită în jurul subprefectului Radu Țigănuș și a actualului președinte al USR, Mihai Lepădatu.

Pe de altă parte, avem o a doua tabără, controlată de un grup promovat de la nivel central, care își dorește o distanțare de PNL, dar care pare rupt realitățile locale și care nu pare că își dorește o reconciliere cu cealaltă tabără.

Reprezentanții celei de-a doua grupări sunt Liviu Mălureanu, președintele ANFP și Corina Atanasiu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Și unul și celălalt au candidat în Vrancea, fără succes, pentru Camera Deputaților și funcția de primar. Ulterior, au fost promovați, de la nivel central în funcțiile pe care le ocupă în prezent în cadrul guvernului.

Cum s-a ajuns la ruptura în USR-PLUS Vrancea

Cauzele care au dus la această situație în USR-PLUS trebuie căutate în trecutul mai mult sau puțin îndepărtat. În perioadele în care se negocia viitoarea fuziune între USR și PLUS în Vrancea, dar și în momentul de după alegerile locale și parlamentare.

Încă de la momentul pregătirii fuziunii, în plan local au existat divergențe între USR și PLUS. Așa cum este și normal, existau, de o parte și de alta, opinii diferite despre strategia politică de urmat și despre împărțirea funcțiilor. Din păcate, nici unii, nici alții nu au avut negociatorii potriviți, astfel încât asperitățile să fie netezite și să se ajungă la un numitor comun.

Cu alte cuvinte, la Vrancea, USR nu a făcut minimul de efort ca să integreze PLUS și nici invers, PLUS nu a făcut nimic pentru a integra USR.

În aceste condiții, s-a ajuns în situația în care, deși au împărțit liste comune de candidați, USR și PLUS să acționeze ca două formațiuni distincte. Cei din urmă s-au lăsat seduși de liberali și au intrat în siajul lor, ceea ce a provocat nemulțumire în rândul unor șefi ai USR.

O a doua cauză a rupturii din interiorul USR PLUS, mai precis din USR, trebuie căutată în ceea ce s-a întâmplat după alegeri și după formarea Guvernului de coaliție.

Există o frustrare și o nemulțumire în rândul unei părți din USR din cauză că aproape nimeni din organizație nu a fost promovat în funcții de conducere. Cu excepția celor doi, pe care i-am nominalizat mai sus și care și-au ocupat funcțiile datorită muncii și relațiilor de la nivelul central al USR.

Potrivit surselor Ziarului de Vrancea, aceste promovări, singurele, nu sunt văzute cu ochi buni de tabăra nemulțumiților din USR. Aceștia se așteptau să primească, la rândul lor, funcții la nivel local, măcar în instituțiile subordonate ministerelor conduse de USR-PLUS.

„Nu este normal să avem ministru al Transporturilor, dar USR Vrancea să nu aibă pe cineva în conducerea Administrației Drumurilor Naționale, de exemplu. La fel, în cazul Ministerului Sănătății, să avem ministru, dar să nu avem pe cineva la conducerea DSP sau a spitalului județean. Aceeași situație este și la Garda de Mediu, dar și în alte instituții conduse de directori sau miniștri ai USR-PLUS. Doar anumite persoane s-au aranjat, iar ceilalți au fost abandonați”, au relatat sursele Ziarului de Vrancea.

Acest blocaj al accesului la funcții publice de conducere a produs nemulțumiri în rândul membrilor USR-PLUS, iar acest lucru a dus la strângerea legăturilor cu PNL. Sursele noastre susțin că membrii USR și PLUS au primit diverse avantaje din partea liberalilor, în schimbul susținerii. Iar acest lucru a adâncit ruptura din Alianță.

Organizația Focșani, prima miză a alegerilor interne

Acum se pregătesc alegerile, iar ambele tabere doresc să-și asigure conducerea filialei, iar pentru aceasta, se pare, recurg la tot felul de proceduri, unele chiar neortodoxe. USR-PLUS nu este un partid cu foarte mulți membri și de aceea fiecare vot contează.

Cea mai importantă miză în această competiție este organizația USR-PLUS Focșani, cea mai importantă dintre toate filialele înființate la nivelul județului. Pentru ambele tabere este important să preia conducerea acestei organizații. Cel care o controlează are cele mai mari șanse să preia conducerea USR-PLUS.

Pe cine mizează USR la Vrancea

Pe de-o parte, în spațiul public au apărut informații despre membri ai organizației Crucea Roșie Vrancea care ar fi fost înregimentați în USR, cu scopul de a susține și de a vota pentru Liviu Mălureanu la conducerea USR Vrancea. Conform informațiilor care circulă, acest aranjament ar fi fost rezultatul unei înțelegeri între Corina Atanasiu și reprezentanți ai acestei organizații.

Secretarul de stat Corina Atanasiu a confirmat că în USR s-au înscris voluntari ai Crucii Roșii. Ea a precizat, însă, că nu este nimic ilegal în acest lucru și că însăși soția actualului președinte al USR Vrancea, Mihăiță Lepădatu, este voluntar la Crucea Roșie.

„Am căutat să atragem mai mulți membri, iar printre ei sunt și voluntari ai Crucii Roșii, oameni pe care îi cunosc de mulți ani. Este normal ca atunci când încerci să atragi niște oameni să te adresezi celor pe care îi cunoști. Chiar soția lui Mihăiță Lepădatu, Oana, care este membru USR, activează și ca voluntar la Crucea Roșiei”, a precizat Corina Atanasiu.

PLUS a încercat să-și aducă membri la Focșani

Pe de altă parte, conducerea PLUS a căutat să obțină controlul organizației din Focșani transferând mai mulți membri din alte organizații locale. Aduși în cea mai mare organizație județeană, aceștia urmau să voteze, în alegerile interne, ca delegați și să promoveze candidații aripii pro-PNL.

Manevra celor de la PLUS a ajuns la urechile conducerii naționale a USR-PLUS, care a anulat-o.

Biroul Național al USR-PLUS a anulat o decizie a Biroului Județean Vrancea care stabilea ca toți membrii PLUS, inclusiv din filialele unde erau 5 sau mai mulți membri să fie transferați la Focșani.

Conform informațiilor ajuse în posesia Ziarului de Vrancea, Biroul Național a invalidat decizia Biroului Județean privind transferurile. În acest caz, a stabilit conducerea USR-PLUS, se va aplica procedura PLUS privind înființarea de filiale. Astfel, în localitățile unde se îndeplinește condiția să existe minim 5 sau 7 membri va fi înființată o filială a PLUS. Acolo unde numărul de membri este insuficient, aceștia vor fi alocați la filiale limitrofe.

La solicitatea Ziarului de Vrancea, pentru a-și exprima un punct de vedere pe acest subiect, subprefectul Radu Țigănus, președinte PLUS, susține că decizia Biroului Județean al USR PLUS prin care membrii au fost mutați din alte organizații locale la filiala din Focșani se datorează unei erori materiale. Radu Țigănus spune că de la București a ajuns un regulament de organizare a alegerilor interne diferit de forma finală adoptată. Mai exact, din document reieșea că membrii de partid din localitățile în care nu există filiale puteau opta sa activeze în orice alta organizație. „Din forma documentului pe care l-am primit lipsea cuvântul limitrof. Corect era ca membrii partidului puteau opta doar pentru organizații limitrofe celor în care își aveau domiciliu. În aceste condiții, birourile județene reunite au adoptat decizia ca membrii de partid sa poată activa în orice organizație, conform opțiunii proprii. Cele mai multe cereri au fost pentru Focsani".

Țigănuș a adăugat că la o zi după adoptarea deciziei, au primit și forma corectă a regulamentului, în care se preciza că membrii pot activa doar în localitățile limitrofe. Așa s-a ajuns în situația în care Biroul Național a anulat decizia inițială. „În prezent, în baza deciziei Biroului Național și a regulamentului corect primit vom adopta o noua decizie". Radu Țigănuș a confirmat de asemenea, pentru Ziarul de Vrancea, că va candida la apropiatele alegeri interne din organizația USR-PLUS Vrancea. Dar nu a spus la ce funcție, precizând că va face un anunț concret, în legătură cu această opțiune a sa, într-un cadru de partid, organizat.

 Concluzii

În concluzie, se anunță o rundă de alegeri interne în Vrancea foarte viu disputată între reprezentanții celor două curente de opinie din USR-PLUS. Probabil, vor urma inclusiv atacuri și acuzații dure, posibil chiar publice, de o parte și de alta. Este de așteptat ca, în funcție de cine va ieși victorios, unii dintre nemulțumiți să plece și către alte formațiuni politice.

Așadar, se anunță o vară destul de fierbinte la USR – PLUS Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.