Politică

Astăzi despre: Saddam Hussein

Ziarul de Vrancea
27 apr 2018 298 vizualizări

Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti (în arabă: ‏صدام حسين عبد المجيد التكريتي, pronunțat "Sadám Huseín Abd al-Majíd al-Tikríti; n. 28 aprilie 1937, satul Al-Awja, Irak – d. 30 decembrie 2006, Bagdad) a fost un politician irakian, președinte al Irakului în perioada 1979 - 2003 și prim-ministru al acestei țări între 1979 - 1991 și 1994 - 2003, secretar general al secției irakiene a partidului Baas (Partidul Socialist al Renașterii Arabe), mareșal (din 1979)

 

Saddam Hussein s-a născut în satul Al-Awja, lângă Tikrit, într-o familie de crescători de oi. Mama lui, Subha Tulfat al-Mussallah și-a numit nou-născutul "Saddam" (ceea ce înseamnă "încăpățânatul" sau "cel care confruntă" în arabă) (صدام). El nu și-a cunoscut niciodată tatăl, Hussein 'Abd al-Majid, care a murit sau a dispărut la 5 luni înainte ca Saddam să se nască. La puțin timp după aceea, fratele lui Saddam a murit de cancer. În pruncie mama lui Saddam l-a abandonat și copilul a fost trimis la unchiul său, Khairallah Tulfah, unde a stat până la vârsta de trei ani.

Subha s-a remăritat, iar Saddam a locuit ulterior împreună cu trei dintre frații săi vitregi. Tatăl său vitreg, Ibrahim al-Hassan, s-a purtat față de el cu violență și l-a silit să fure.

La 10 ani, Saddam a fugit de acasă la unchiul său foarte religios din Bagdad. Îndrumat de acesta, a intrat într-o școală secundară naționalistă din Bagdad. La 20 ani, în 1957, Saddam s-a alăturat partidului Baas.


Ascensiunea la putere

În 1958 ofițeri din armată conduși de Abdul Karim Qassim l-au răsturnat pe regele Faisal al II-lea. Baasiștii s-au opus noului regim, iar în 1959 Saddam a luat parte la încercarea de a-l asasina pe Qassim (acum prim ministru). Saddam a fost rănit la picior, dar a reușit să fugă în Siria, de unde s-a mutat mai târziu în Egipt (Qassim l-a condamnat la moarte în contumacie), unde studiază dreptul la Universitatea din Cairo.

O nouă lovitură de stat din 1963 a adus la putere partidul Baas, dar noul regim a fost răsturnat după 7-8 luni, fiind distrus de facționalism puternic. Saddam s-a întors în Irak, dar a fost arestat în 1964 de noul regim anti-Baasist al lui Abdul Rahman 'Arif. A evadat în 1967 și a devenit unul din cei mai importanți membri ai partidului.

Consolidarea puterii

În iulie 1968 o altă lovitură de stat a adus partidul Baas la putere, sub generalul Ahmed Hassan al-Bakr. Saddam a fost numit vicepreședinte.

În 1976 Saddam a fost numit comandantul forțelor armate. Foarte repede a devenit centrul regimului, fiind conducătorul de facto al Irakului înainte să preia puterea formal în 1979. Cu încetul, el și-a consolidat puterea asupra guvernului irakian și al partidului. Cum președintele al-Bakr era bătrân și slab și din ce în ce mai mult nu putea să-și execute obligațiile, Saddam a luat un rol din ce în ce mai mare în guvernul Irakului, atât pe plan extern cât și intern. Târziu în anii '70, Saddam a ieșit nedisputatul conducător de facto al Irakului.

Modernizarea Irakului

Saddam își consolidase puterea într-o țară cu tensiuni profunde. Mult înainte de Saddam, Irakul era împărțit în linii sociale, etnice, economice și religioase: musulman Sunnit-musulman Șiit, Arab-Kurd, șef tribal-negustor orășean, nomad-țăran. Deci, o conducere stabilă într-o țară împărțită după facționalism politic și conflict necesită condiții de viață mai bune. Saddam s-a preocupat personal de modernizarea Irakului, la centrul căruia stătea petrolul. Iată câteva din programele sale:

    exproprierea companiilor occidentale pe 1 iunie 1972. (notă: odată ce prețurile petrolului au crescut în urma crizei din 1973, Saddam a putut să folosească profiturile crescânde pentru și mai multe programe de modernizare);

    "Campania națională pentru eradicarea analfabetismului" și campania pentru "Școlarizare obligatorie gratuită în Irak";

    inițializarea școlarizării gratuite și spitalizării gratuite de către guvern (în mare parte sub recomandările lui Saddam);

    o revoluție în industriile de energie și în servicii publice, în urma cărora electricitatea a fost adusă în fiecare oraș din Irak;

    reforma agricolă împărțea domeniile deținătorilor de pământ țăranilor;

    crearea cooperativelor (pentru a preveni ce se întâmplase în URSS în perioada stalinistă sau în China maoistă) pentru antrenarea țăranilor necalificați;

    dublarea cheltuielilor pentru agricultură între 1974-1975;

    condiții mai bune de viață pentru țărani;

Succesiune

În 1979 al-Bakr a început tratative cu Siria (și ea pe atunci sub conducerea partidului Baas) pentru unificare. Președintele sirian Hafez al-Assad urma să devină conducător deputat într-o uniune (ceea ce l-ar fi dus pe Saddam în obscuritate). Dar înainte să se întâmple, al-Bakr a demisionat pe 16 iulie 1979. Saddam a asumat formal președinția. În timpul unei întâlniri cu conducătorii partidului Baas pe 22 iulie, Saddam a citit o listă cu membri care credea că i se opun, care au fost executați.

Saddam Hussein, un conducător secular

Saddam se vedea pe sine drept un revoluționar și modernizator, asemeni lui Nasser. Spre disperarea conservatorilor islamiști, guvernul a dat femeilor drepturi în plus și le-a oferit slujbe în guvern sau industrie. De asemenea Saddam a creat un nou sistem legislativ, făcând Irakul singura țară care nu era condusă de legea musulmană (Șaria). Saddam a abolit judecătoriile Șaria cu excepția celor pentru răni personale. Totuși, conflicte interne au încetinit programele sale de modernizare, fiind urât de către șiiți și kurzi. Saddam n-a avut de ales: trebuia să conducă ca un dictator.

Afaceri externe

În afacerile externe, Saddam voia ca Irakul să aibă un rol major în Orientul Mijlociu. În 1972 Irakul a semnat un pact de ajutor cu URSS, care a trimis arme și sfătuitori. Totuși execuțiile comuniștilor irakieni din 1978 și comerțul intensificat cu Occidentul au spart relațiile cu URSS. Saddam a călătorit în Franța în 1976, întâlnindu-se cu Jacques Chirac și dezvoltând relații apropiate cu cercurile conducătoare franceze. Tot el a condus opoziția arabă față de acordurile din Camp David în 1979 (între Egipt și Israel).

Războiul contra Iranului

În 1979 șahul Mohammed Reza Pahlavi a fost răsturnat de revoluție, lăsând loc unei republici islamice conduse de ayatollahul Ruhollah Khomeini (pronunțat "Ruhóla Homeíni"). Saddam se temea că ideile radicale islamice, ostile conducerii seculare, vor crește în influență în populația majoritar șiită din Irak.

Dar era și dușmănie veche între Khomeini și Saddam: în 1964 Khomeini fusese exilat din Iran, și se stabilise în orașul sfânt șiit irakian An Najaf. În 1978, Saddam a fost de acord să-l exileze pe Khomeini (cea mai mare greșeală a sa). După revoluție, Khomeini vedea răsturnarea guvernului Saddam o chestiune de maximă importanță.

Pe 22 septembrie 1980 Irak a declarat război Iranului. În primii ani, forțele irakiene au făcut succese, dar apoi în 1982 s-au retras în Irak, transformând războiul rapid într-unul de uzură. Irakul începe din nou să câștige (fiind sprijinit de SUA sub Ronald Reagan), iar Khomeini în final acceptă armistițiu în 1988.

Războiul din Golf

Saddam s-a trezit după război cu o datorie de aproximativ 75 miliarde dolari, în mare parte datorată Kuweitului și Americii. Saddam a făcut presiuni asupra Kuweit-ului pentru ca acesta din urmă să ierte datoria Irakului către Kuweit (aprox. 30 miliarde). Saddam mai cerea și diminuarea producției (Kuwaitul pompa încontinuu petrol din instalațiile sale, ținând prețul mic, dar Irakul vindea petrol scump pentru a-și plăti datoria).

Pe 2 august 1990, irakienii au invadat Kuweitul. SUA a construit rapid o coaliție internațională sub egida ONU și a impus embargou asupra Irakului. Pe 16 ianuarie 1991 au început bombardamentele asupra Irakului, iar în februarie armata aliată i-a forțat pe irakieni să se retragă.

Al Doilea Război din Golf

    Saddam Hussein primise diverse sancțiuni din partea ONU, una din ele fiind restricționarea armelor de distrugere în masă din Irak. Saddam Hussein a refuzat să accepte aceste sancțiuni, oricât de grave ar fi fost consecințele. De aceea, în anul 2003 a început cel de al doilea Război din golf, dintre Irak și o coaliție de țări conduse de SUA.

    La data de 20 martie 2003 a început invazia coaliției în Irak, lucru care viola Dreptul Internațional. De aceea în Irak a fost lansată operațiunea "Operation Iraqi Freedom" (pentru eliberarea Irakului). Al treilea război din golf a luat sfârșit odată cu capturarea, detronarea și condamnarea la moarte a lui Saddam Hussein.

Condamnarea și executarea

Saddam Hussein judecat în 2004, la un an după ce a fost capturat

După capturarea sa de către armata americană, căci dictatorul irakian se ascundea într-o groapă de lângă localitatea Ad-Dawr, din apropierea orașului său natal, Tikrit,[3] Saddam a fost predat tribunalului penal irakian care l-a condamnat pe 5 noiembrie 2006 la moarte iar pe 26 decembrie 2006 verdictul a fost confirmat. Sentința a fost executată pe 29 decembrie 2006 în timpul nopții prin spânzurare și a pus capăt vieții dictatorului irakian.

Moartea

Saddam trebuia executat până în zori, înainte de începerea unei sărbători musulmane. A fost spânzurat la ora 5, ora României. Călăii spun că Saddam a murit senin, cu Coranul în mână și înainte de a muri, ultimele sale cuvinte au fost un îndemn ca irakienii să fie uniți și să nu ia contactul cu iranienii. Trupul său a fost predat familiei, fiind îngropat după 24 ore de la execuție, după tradiția musulmană. A fost înmormântat în satul său natal Al-Awja, alături de fiii săi, uciși în războiul din anul 2003.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.