Politică

Astăzi despre ,,Doamna de fier” - Margaret Thatcher, prima femeie care a câştigat funcția de premier în Marea Britanie trei mandate consecutive. A fost unul dintre puţinii politicieni care au schimbat lumea în timp de pace

Ziarul de Vrancea
13 oct 2022 2834 vizualizări

Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher, LG, OM, PC, FRS (n. 13 octombrie 1925 - d. 8 aprilie 2013) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit între 1979 și 1990. La 4 mai 1979, devine prima femeie prim-ministru din Europa şi a patra din lume. Istoria nu va uita modul în care a reuşit să păstreze Insulele Falkland (Maldive) sub tutela coroanei britanice. Cum nu va uita nici multe alte lucruri remarcabile în ceea ce o priveşte. Sau criticate, cum ar fi faptul că "a dus o politică externă antieuropeană şi de alianţă cu americanii"

Pe lângă faptul că a fost o…„Doamna de Fier“, a pus umărul la căderea Cortinei de Fier alături de Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov.
a fost unul dintre puţinii politicieni care au schimbat lumea în timp de pace
Refuzul de a face compromisuri şi francheţea i-au adus porecla „Doamna de Fier”. Însă aceleaşi atribute sunt cele care au transformat-o pe Margaret Thatcher, prima femeie premier britanic, într-un lider de calibru mondial. Winston Churchill a jucat un rol crucial în câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial, însă el nu a creat niciodată un curent. Numelui său nu i s-a adăugat grupul de litere „ism”. Thatcherismul, în schimb, numără şi astăzi milioane de adepţi. Iar Margaret Thatcher, prima femeie care a ajuns premier în Marea Britanie şi primul politician care a câştigat această funcţie pentru trei mandate consecutive, a fost unul dintre puţinii politicieni care au schimbat lumea în timp de pace

(adev.ro)

Baroneasa Thatcher a fost prima femeie aleasă în funcția de prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005. A devenit membru al Parlamentului britanic în 1959. Este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind prima femeie prim-ministru din întreaga istorie a Europei.

Alături de Churchill, Thatcher împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului.

În 2011 viața ei a fost ecranizată într-un film de mare succes, Doamna de fier (The Iron Lady), cu Meryl Streep ca protagonistă, rol pentru care a și fost declarată, în 2012, „cea mai bună actriță” la Globul de aur, la Premiile BAFTA și la Oscar.

 

Începuturile vieții și educația

Baroneasa Thatcher s-a născut sub numele de Margaret Hilda Roberts în orașul Grantham din Lincolnshire în partea de est a Angliei. Tatăl său a fost Alfred Roberts, proprietarul unui mic magazin din oraș și o figură cunoscută în viața politică locală. Deși oficial el era descris ca „liberal independent”, în practică susținea conservatorii locali. Roberts și-a pierdut postul său de Alderman după ce Partidul Laburist a câștigat controlul Consiliului din Grantham în 1946. Mama sa a fost Beatrice Roberts, născută Stephenson.

A fost o elevă silitoare, urmând cursurile școlii de fete din Kesteven și mai apoi pe cele ale Colegiului Somerville, Oxford, începând cu 1944, unde a studiat chimia. A devenit președinte al Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, fiind cea de-a treia femeie care să ocupe această funcție. A absolvit cu un titlul de gradul doi, și a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și mai apoi pentru J. Lyons and Co., unde a ajutat la producerea metodelor de păstrare a înghețatei.

Deces

Thatcher a murit în dimineața zilei de 8 aprilie 2013, la hotelul The Ritz din Londra, în urma unui accident vascular cerebral.[7][8] Ea se cazase într-unul din apartamentele hotelului The Ritz încă din perioada Crăciunului (în 2012), din cauza unor probleme cu scările casei sale din Chester Square.[9] Margaret Thatcher avusese, de altfel, probleme de sănătate mai mulți ani la rând.[10] Lordul Bell, purtătorul de cuvânt al lui Thatcher, a confirmat decesul printr-un comunicat de presă emis la ora 12:52, ora locală (11:52 UTC).[10]

Detaliile despre funeralii au fost stabilite conform dorințelor lui Thatcher.[11] Astfel, funeraliile sale vor fi însoțite de un ceremonial, inclusiv onoruri militare, și de o slujbă religioasă la Catedrala Sfântului Pavel, urmând a fi incinerata

Note

1.    ^ http://www.ox.ac.uk/news/2013-04-09-margaret-thatcher-1925-2013, accesat în 6 iulie 2018 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

2.    ^ https://www.history.com/news/10-things-you-may-not-know-about-margaret-thatcher Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

3.    ^ Margaret Thatcher's ashes interred at Royal Hospital Chelsea (în engleză)

4.    ^ https://soundcloud.com/odnb/alfred-roberts-1892-1970-grocer-and-father-of-margaret-thatcher, accesat în 5 iulie 2018 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

5.    ^ „A murit Margaret Thatcher”. Agerpress. Accesat la 8 aprilie 2013.

6.    ^ Doamna de fier la  Internet Movie Database

7.    ^ Rayner, Gordon; Swinford, Steven. „Margaret Thatcher dies of stroke aged 87”. The Daily Telegraph (în engleză). Accesat în 8 aprilie 2013.

8.    ^ „Obituary” (în engleză). Margaret Thatcher Foundation. 8 aprilie 2013. Accesat în 8 aprilie 2013.

9.    ^ Swinford, Steven. „Margaret Thatcher: final moments in hotel without her family by her bedside”. The Daily Telegraph (în engleză). Accesat în 8 aprilie 2013.

10.    ^ a b „Ex-Prime Minister Baroness Thatcher dies, aged 87”. BBC News (în engleză). 8 aprilie 2013. Accesat în 8 aprilie 2013.

11.    ^ „Funeral will be a 'ceremonial' service in line with Baroness Thatcher's wishes” (în engleză). The Independent. 12 aprilie 2013. Accesat în 12 aprilie 2013.

Legături

Wikimedia CommonsMargaret Thatcher

•    Farewell, Iron Lady! Margaret THATCHER – Viața de FIER a unei DOAMNE /VIDEO, 8 aprilie 2013, Roxana Roseti, Evenimentul zilei

•    INFOGRAFIE Cum a schimbat Margaret Thatcher lumea, 8 aprilie 2013, Elena Dumitru, Adevărul

•    Ce îi datorăm lui Thatcher: forma globalizării de astăzi, 8 aprilie 2013, Adevărul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă, adev.ro/pbitc9, evz.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.