Politică

Analiză politică locală | Consilierii ALDE joacă, în CJ Vrancea, gambitul regelui? Dar cine este pionul?

Ziarul de Vrancea
27 oct 2020 3808 vizualizări

Sunt cel puțin două variante.

Prima varianta, Cel Mare să dea votul majorității PNL-USR, și să trimită pe fostul stăpân al CJ la mantinelă, simplu consilier, și PSD pierde CJ Vrancea.

În acest caz vom avea, evident, un vicepreședinte din rândul grupului nou format, ALDE –PLUS. Și celălalt, probabil, de la PNL.

Va fi greu pentru președintele Toma să își țină cuvântul dat către partenerii de alianță electorală, adica USR să primească un post de vice. Doar în cazul interesant când se vor alege un vice de la grupul nou, în persoana domnului Adrian Apostol și un vice de la PNL. Atunci președintele CJ ar putea spune că și-a ținut cuvantul dat: USR-PLUS a primit un vice, chiar dacă nu a fost prima propunere a celor din conducerea USR. Se mai întâmplă!

A doua variantă este cea în care Cel Mare negociază direct cu baronul de Vrancea. Și atunci, nu se mai discută doar un post de vice, asta e clar, luna de pe cer va fi avansul într-o lista interminabilă pe care liderul micului grup o să o pună pe masă.

Ultimele declarații ale consilierului ALDE(n.r în Ziarul de Vrancea), țin pe jar întraga scenă politică vrânceană: ``mai sunt atâtea zile de gândire….``. Asta poate însemna că ce a oferit domnul fost președinte CJ, nu este de ajuns, sau că mai așteaptă și alte oferte. Mi-a plăcut gluma cu ``tot ce vom hotări, va fi în interesul vrâncenilor``. Chiar atât de naivi nu suntem!

Dar mai apar niște observații.

Marian Oprișan nu își pemite să piardă și această funcție, ultima care îi mai poate oferi o oarecare influență în județ și printre primarii PSD și nu numai. Asta ar însemna că a căștigat doar o bătalie, aceea cu listele modificate după negocierile dure de la București, dar va pierde războiul cel mare. Adică nu mai are nici o șansă să se întoarcă pe cai mari, în 2024, după alegerile viitoare, așa cum spera.

Fără funcție în județ, fără susținerea centrului, ”răgetele” șefului de la Vrancea, se vor transforma în niște ”schelălăituri” ridicole. Așa că nemaiavând nimic de pierdut va arunca în joc toate atuurile, chiar și pe mama domniei sale, dacă va fi nevoie.

Pe de altă parte, dacă se va întâmpla să avem vice la CJ pe Marian Oprișan, se ridică niște întrebări: cum va explica USR aprobarea publică a trecerii consilierului de la PLUS în grupul ALDE? A fost o manevră greșită, așa cum ne-au obișnuit, sau are alte explicații? Cine a sugerat trecerea lui Adrian Apostol la grupul ALDE și ce argumente a folosit? Pare că această manevra a dus la consfințirea majorității PSD-ALDE în CJ  și atunci ne întrebăm pe bună dreptate, cine e userist sau plusist vopsit și joacă rolul de salvator, dar de fapt e cel care ne trage de picioare pe toți?

Și dacă PNL se va simți cumva păcălit , și nu va avea nici un vice, va da vina pe USR- PLUS, aliații lor în campanie la CJ, și asta se va transmite negativ și la negocierea pentru viceprimar, și mai departe.

Și pe bună dreptate.

Analiză publicată pe facebook preluată cu acordul autorului

Citiți și:VIDEO | Surpriză la constituirea grupurilor politice în Consiliul Județean Vrancea. ALDE dă semne c-ar putea trimite PSD în opoziție;

Ne-am dus, sau nu „după fentă” în cazul semnalului privind constituirea majorității în noul Consiliu Județean Vrancea?


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.