Politică

Academia Română pune tunurile pe politicieni. Nu dați foc României!

Romeo-Valentin MUSCĂ
16 ian 2018 1939 vizualizări

„Nu totul este de vânzare, nu orice se poate negocia, nu orice se poate justifica prin jocuri politice sau politicianiste”, spune Academia Română

Îngrozită de piromanii politicii românești, Academia Română iese din tăcerea proverbială și trage un puternic semnal de alarmă în direcția iresponsabililor din Palatul Parlamentului care în aceste zile vor să dea foc României. „Academia Română face apel la clasa politică din România să fie la înălțimea misiunii sale, mai ales în anul Centenarului. Clasa politică nu are voie să se joace cu principii sacrosante sau să deschidă o cutie a Pandorei pe care, mai târziu, nu o va putea închide nimeni. Nu totul este de vânzare, nu orice se poate negocia, nu orice se poate justifica prin jocuri politice sau politicianiste”, se menționează într-un document oficial al Academiei Române. În cea mai importantă zi din prima lună a anului Centenar, luni 15 ianuarie, de ziua nașterii spiritului tutelar al culturii române, poetul Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naționale, în loc să se așeze în jurul unui proiect național, politicienii noștri făceau totul să dărâme, din nou, propriul guvern, după ce cu o seară în urmă membrii mișcării fasciste a celor 64 de comitate acoperise cu steagul secuiesc stema României, de pe clădirea Ambasadei Române din Budapesta. 

Academia arată că dușmanii României sunt Ungaria și Rusia

În timp ce baronul de Teleorman -Lică Sămădău a ajuns vătaf național și a pactizat cu iredentistul iliberal Victor Orban & „conservele” sale din UDMR, iar vătășeii din același partid privesc spre Putin ca spre un soare salvator, Academia Română spune răspicat că dușmanii statalității românești sunt Federația Rusă și Ungaria. O televiziune de la estul României ne îndeamnă de fiecare dată, sub camuflajul sloganului ei insidios - «Ask more!» (Întreabă mai mult!) - să punem totul în discuție și sub semnul întrebării – mai ales apartenența noastră la UE, apartenența la NATO sau parteneriatul strategic cu America. Același slogan îl promovează și unii din vestul României, care ne sugerează tot mai insistent, în anul Centenarului, să punem în discuție premisele și fundamentele acestuia – mai exact, 1 Decembrie 1918 și Tratatul de la Trianon. [...] România nu are însă nicio problemă: nici cu 1 Decembrie 1918 nici cu Tratatul de la Trianon, nici cu vecinii săi, nici cu minoritățile care trăiesc pe teritoriul României. În aceste condiții, o asemenea „discuție” nu poate exista și nu va fi admisă. [..] Tratatul de la Trianon, democraţia liberală, principiile wilsoniene care au stat la baza reconstrucției europene, pax americana sunt pentru România reperele esențiale ale devenirii ei ulterioare”, se mai spune în documentul oficial al Academiei. Citiți tovarășilor din Parlament ce scrie Academia Română! Nu vă jucați cu viitorul României, nici nu umblați cu foc deschis pe lângă conductele Gazpromului! Nu uitați că istoria se repetă, iar canalul Siret-Bărăgan ar putea oferi locuri de muncă în folosul comunității tuturor parlamentarilor români din 1989 și până în zilele noastre. Sigur, dacă se ridică într-o zi țara!(Romeo-Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.