Politică

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Bocăneanu, reţinut pentru trafic de influenţă şi şantaj

Ziarul de Vrancea
15 nov 2013 1217 vizualizări
Ministrul de Interne a semnat propunerea de eliberare din funcţie a prefectului

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a fost reţinut, vineri, fiind acuzat de trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi abuz în serviciu, potrivit DNA. Ministrul de Interne, Radu Stroe, a semnat vineri propunerea de eliberare din funcţia de prefect al judeţului Galaţi a lui Emanoil Bocăneanu, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi abuz în serviciu.

Emanoil Bocăneanu (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)

Ministrul de Interne a semnat propunerea de eliberare din funcţie a prefectului judeţului Galaţi

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a semnat vineri propunerea de eliberare din funcţia de prefect al judeţului Galaţi a lui Emanoil Bocăneanu, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi abuz în serviciu.

Propunerea de eliberare din funcţie a fost transmisă Secretariatului General al Guvernului, Hotărârea de Guvern urmând să fie adoptată în prima şedinţă a Executivului, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Conducerea instituţiei va fi asigurată de subprefectul Gabriel Aurelian Panaitescu, până la numirea unui nou prefect, a precizat MAI.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi îl cercetează pe Emanoil Cătălin Bocăneanu, prefect al judeţului Galaţi, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, şantaj, instigare la infracţiunea de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe Emanoil Cătălin Bocăneanu şi urmează să ceară Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Tudorel Chirnoagă şi Bogdan-Valentin Topală, fiind acuzaţi de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la această infracţiune. Procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă celor doi acuzaţiile.

Potrivit anchetatorilor, în 1 august, Emanoil Cătălin Bocăneanu ar fi ameninţat şi ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din conducerea Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, pentru a o determina să accepte angajarea în instituţie a unei anumite persoane, o prietenă a soţiei prefectului.

"Pentru a asigura câştigarea concursului de angajare a persoanei respective, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe învinuitul Chirnoagă Tudorel, preşedintele comisiei de concurs, să-i  remită acesteia subiectele, prin intermediul învinuitului Topală Bogdan-Valentin, înainte de susţinerea concursului", au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Procurorii îl mai acuză pe Bocăneanu că, în cursul acestuia an, ar fi făcut demersuri astfel încât să se asigure că o anumită firmă care avea un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi va primi contravaloarea contractului, în condiţiile în care nu Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi gestiona fondurile acestei unităţi, ci Consiliul Judeţean Galaţi.

"În schimbul demersurilor făcute, Bocăneanu Emanoil Cătălin a pretins firmei respective montarea unor produse (cadă pentru duş, baterie duş), bunuri despre care a solicitat să nu apară pe devizul de lucrări şi a pretins şi o sumă de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma să-i primească după virarea contravalorii contractului în contul firmei executante", au precizat procurorii.

Procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DNA au făcut, joi, percheziţii la sediul Direcţiei Judeţene de Evidenţa Populaţiei din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi şi la sediul Prefecturii Galaţi.

Direcţia Judeţeană de Evidenţa Populaţiei Galaţi este condusă de directorul interimar Ileana Schipor, postul de director fiind blocat prin plecarea fostului şef Cătălin Emanoil Bocăneanu, care ocupă funcţia de prefect al judeţului Galaţi, din luna mai a anului 2012.

DNA: Prefectul Bocăneanu a ajutat o persoană să câştige funcţia de inspector şef al IJSU Galaţi

Prefectul Emanoil Cătălin Bocăneanu a ajutat o persoană să câştige concursul organizat în luna august pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al IJSU Galaţi şi a impus unui subordonat să achiziţioneze pentru el mai multe bunuri, din banii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, potrivit DNA.

Procurorii îl acuză pe Bocăneanu că "s-a implicat activ", cu ocazia concursului desfăşurat, în luna august, pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în calitate de membru al comisiei, în sprijinirea unui candidat, pentru ca acesta să fie declarat câştigător, primind în schimb alimente şi băuturi.

"Totodată, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida. Anterior, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, fiind deja prefect al judeţului Galaţi, primise în repetate rânduri, de la candidatul pe care l-a sprijinit, produse alimentare şi băuturi", au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi este colonelul Vasile Balaban, el câştigând concursul organizat în luna august pentru ocupare acestei funcţii.

Procurorii îl mai acuză pe prefectul Emanoil Cătălin Bocăneanu că, în perioada august - septembrie, şi-a traficat influenţa pentru a-i asigura administratorului unei societăţi comerciale accesul la conducerea Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi, pentru rezolvarea unor probleme ale firmei, primind pentru aceste intervenţii, în repetate rânduri, produse alimentare.

De asemenea, pentru acelaşi adminsitrator, Bocăneanu a contactat în mod repetat o persoană din conducerea unei unităţi siderurgice, în scopul asigurării desfacerii de produse pe platforma combinatului, acceptând şi primind în schimb diverse produse alimentare.

O altă acuzaţie care îi este adusă lui Bocăneanu este aceea că, în perioada august-octombrie, pe fondul reorganizării structurilor judeţene ale Finanţelor Publice, folosindu-se de funcţia deţinută, "a exercitat intervenţii repetate pe lângă un factor de decizie, în scopul asigurării menţinerii în funcţii a patru persoane, în condiţiile în care au fost vătămate alte persoane care îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea acelor posturi".

În perioada  2012 - 2013, ar fi impus unei persoane cu funcţie de conducere din subordine ca, pentru interesul său propriu, să achiziţioneze mai multe bunuri, din banii Direcţiei judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, au mai arătat procurorii în documentul citat.

În aceeaşi perioadă, prefectul Bocăneanu ar fi determinat angajaţi de la Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi să-i prelungească unei angajate a unităţii suspendarea din activitate, primind în schimb, în mod repetat, sume de bani prin intermediul fiicei acesteia.

Prefectul judeţului Galaţi mai este acuzat de procurori că, în cursul acestui an, ar fi intervenit în favoarea subordonatului său Bogdan Topală, în două situaţii, pe lângă  ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât acesta să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză şi pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv să se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.

Anchetatorii au mai arătat că, în 1 august, Emanoil Cătălin Bocăneanu ar fi ameninţat şi ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din conducerea Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, pentru a o determina să accepte angajarea în instituţie a unei prietene a soţiei prefectului.

"Pentru a asigura câştigarea concursului de angajare a persoanei respective, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe învinuitul Chirnoagă Tudorel, preşedintele comisiei de concurs, să-i remită acesteia subiectele, prin intermediul învinuitului Topală Bogdan-Valentin, înainte de susţinerea concursului", au notat procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Procurorii îl mai acuză pe Bocăneanu că, în cursul acestuia an, ar fi făcut demersuri astfel încât să se asigure că o anumită firmă care avea un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi va primi contravaloarea contractului, în condiţiile în care nu Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi gestiona fondurile acestei unităţi, ci Consiliul Judeţean Galaţi.

"În schimbul demersurilor făcute, Bocăneanu Emanoil Cătălin a pretins firmei respective montarea unor produse (cadă pentru duş, baterie duş), bunuri despre care a solicitat să nu apară pe devizul de lucrări şi a pretins şi o sumă de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma să-i primească după virarea contravalorii contractului în contul firmei executante", au precizat procurorii.

Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe Emanoil Cătălin Bocăneanu şi urmează să ceară vineri Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Tudorel Chirnoagă şi Bogdan-Valentin Topală, fiind acuzaţi de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la această infracţiune. Procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă celor doi acuzaţiile.

 

www.mediafax.ro

 

 

 

Cine este Emanoil Bocăneanu, prefectul

judeţului Galaţi: Biografie şi declaraţia de avere

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a fost reţinut, vineri, fiind acuzat de trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi abuz în serviciu, potrivit DNA.

Cine este Emanoil Bocăneanu: Biografie şi declaraţia de avere (Imagine: www.prefecturagalati.ro)

Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe Emanoil Cătălin Bocăneanu şi urmează să ceară Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

 

Emanoil Bocăneanu are 47 de ani, este căsătorit şi are un copil.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Prefecturii, în perioada 1993-1998 Bocăneanu a absolvit cursurile Universităţii "Danubius" din Galaţi, fiind licenţiat în Drept, iar în perioada 1993-1997 a urmat cursurile Universităţii "Dunărea de Jos", obţinând licenţa în Administraţie Publică.

În perioada septembrie 1997- februarie 2001 a fost inspector la Consiliul Judeţean Galaţi, unde a avut atribuţii de îndrumare şi control privind întocmirea şi înregistrarea actelor de stare civilă, între martie 2001 şi octombrie 2002 a fost consilier juridic la ISPAT Sidex Galaţi, iar din 2002 şi până în 2008 a fost consilier juridic la BCR, apoi, timp de două luni, a fost consilier la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

În perioada martie 2008-noiembrie 2009, Bocăneanu a fost consilier juridic la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, iar ulterior a fost director executiv la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei din Consiliul Judeţean Galaţi.

În mai 2012, Emanoil Cătălin Bocăneanu a fost numit prefect al judeţului.

Conform declaraţiei de avere completate în luna iunie, Emanoil Bocăneanu deţine în municipiul Galaţi o treime dintr-o casă de locuit de 400 de metri pătraţi, cumpărată în anul 2008. El are şi un autoturism Ford Focus, fabricat în anul 2006 şi achiziţionat printr-un contract de leasing.

Bocăneanu a acordat unei persoane fizice două împrumuturi în nume personal de 50.000 de euro în total.

Prefectul de Galaţi a contractat şi un credit în acest an, de 39.815 lei, scadent în anul 2019.

Conform declaraţiei de avere, în anul 2012, el a încasat venituri totale de 53.020 lei, iar soţia sa de 10.929 lei.

 


www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.