Politică

“Picat” la interceptări - Trei ani cu suspendare pentru patronul Bordea de la Aurora Odobeşti

Gabriel Sava
13 nov 2013 15246 vizualizări
Conform procurorilor DNA, Vasile Bordea ar fi beneficiat de “scutirea” prin intervenţii de la o amendă consistentă, fiind condamnat “la pachet” cu lotul de la Galaţi, în cadrul unui proces care s-a judecat la Bacău u patronul de la Aurora Odobeşti se declară nevinovat şi spune că a picat “la grămadă” din pricina excesului de zel a unei doctoriţe de la Tecuci

Trei ani de închisoare cu suspendare este pedeapsa pe care a primit-o luna trecută, de la prima instanţă, Vasile Bordea, patronul de la cunoscuta fabrică de preparate din carne de la Odobeşti, Aurora, în dosarul veterinarilor corupţi de la Galaţi. Decizia Tribunalului Bacău a fost deja atacată de inculpaţii din acest dosar, iar cauza a fost înregistrată marţi, pe rolul Curţii de Apel de la Bacău, cu primul termen stabilit pe 7 ianuarie 2014. Patronul vrancean a fost trimis în judecată în acest dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. În acest dosar au fost trimişi în judecată directorul DSVSA Galaţi, Viorel Gheorghiţă, arestat în cauză la momentul trimiterii în judecată şi liberat ulterior, Gicu Drăgan, directorul DSVSA Brăila, Cezar Cristinel Mătură, director general al Direcţiei Generale de Inspecţii şi Control al Punctelor de Inspecţie la Frontieră din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Eugenia Şendrea, inspector în cadrul ANSVSA, Lenuţa Catrin, medic în cadrul Circumscripţiei Sanitare Veterinare nr. 1 Galaţi, Elisabeta Piatac, şef Serviciu Contabilitate în cadrul DSVSA Galaţi, Eugenia Bălan, Monica Adina Dascălu şi Tincuţa Luana Grecu, medici veterinari în cadrul DSVSA Galaţi, Nicu Trifan, medic veterinar în cadrul DSVSA Brăila, Dumitru Neculai, administrator al SC Top Meat Food SRL Galaţi, Ştefan Druică, administrator al SC Druagro SRL Galaţi, Sarica Stere, Roxana Ionela Drăguţ, inginer tehnolog, Valeriu Hliza, director de vînzări şi Florin Irimia, gestionar la depozitul frigorific, toţi trei angajaţi la SC Top Meat Food SRL Galaţi şi Nicoleta Sebe, manager de zonă la SC Sam Plus International SRL Bucureşti. Conform soluţiei pronunţate de instanţa băcăuană, vranceanul Vasile Bordea a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Suspendarea pedepsei operează pe un termen de încercare stabilit de instanţă de cinci ani. Tot prin soluţia instanţei de la Bacău, a fost aplicată şi o amendă. “SC Aurora Com SRL Odobeşti (…) reprezentată prin mandatar Munteanu Paula Mihaela(…), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în: - art. 25 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000 combinat cu art. 246 Cod penal şi art. 248 Cod penal (fapta din 14.04.2011) la pedeapsa de 2.500 lei amendă”, au decis judecătorii Tribunalului Bacău.

“Picat” pe interceptările veterinarilor corupţi

Societatea odobeşteană Aurora Com SRL ar fi beneficiat de serviciile directorului DSVSA Galaţi, Viorel Gheorghiţă, care a “solicitat unor subordonaţi să oprească controlul efectuat la SC Aurora Com SRL, firma lui Bordea Vasile şi să nu consemneze în procesul verbal de control faptul că într-o rulotă se comercializa carne proaspătă şi produse din carne neambalate. În această modalitate, SC Aurora Com SRL nu a mai fost sancţionată contravenţional cu amendă cuprinsă între 40.000 şi 50.000 lei”, se reţine în comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la momentul trimiterii în judecată. Tot procurorii DNA spun că faptele au avut loc pe data de 14 aprilie 2011, cand patronul de la Aurora Obobeşti l-a sunat pe directorul de la DSVSA Galaţi, acesta fiind “ascultat” de DNA într-un alt dosar de corupţie.

Vasile Bordea: “Este un exces de zel. Atata tot.”

Cand a fost contactat legat de această situaţie şi pe tot parcursul procesului, Vasile Bordea s-a declarat nevinovat. Omul de afaceri susţine că pedeapsa primită este exagerată în raport cu probele de la dosar. “Sunt amestecat absolut întamplător şi fără vină în această poveste. Am avut o problemă cu medicul veterinar de la Tecuci care a reclamat faptul că în rulota frigorifică pe care o deţin şi care îndeplineşte toate standardele în vigoare, carnea de porc se comercializează fiind ambalată la caserole de inox şi nu individual. Nu am făcut decat să îl rog pe directorul de la Galaţi să rezolve în mod legal această problemă, nu a fost vorba de nici un fel de intervenţii. Era vorba de o interpretare a legii din partea doamnei doctor cu pricina, care nici nu a vrut să discute cu noi. Este un exces de zel. Atata tot. Drept dovadă că lucrurile au fost legale, noi funcţionăm în continuare acolo şi în alte localităţi, fără a avea vreun fel de probleme”, a declarat la debutul acestei anchete omul de afaceri vrancean. Cel mai probabil, acest dosar va mai trena pe rolul instanţelor pană la ultima fază, respectiv pană la recursul care este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
ma pis pe voi ma ales pe sava, acum 1832 zile, 8 ore, 20 minute, 22 secunde
domnule sava, un link macar cu decizia instantei? pe cine crezi ca intereseaza ca cutara a fost condamnat la nu stiu ce:))) cati bani ti-ai luat pentru articol? :)))
ma pis pe voi mai ales pe sava, acum 1832 zile, 8 ore, 32 minute, 16 secunde
ce jurnalisti ratati! eu nu inteleg cum de va angajeaza domnu condurache, care vreau sa subliniez ca e un domn... jurnalistii de la zdv sunt niste ratati! asta e jurnalism mah ratardatilor? aveam citeste integral
florin, acum 1832 zile, 20 ore, 22 minute, 30 secunde
La grămadă a picat și răposatul fpstul procuror general peste GALAȚI,BRĂILA,și,VRANCEA sculă de sculă Dinu Galcă pentru 40 fleici de carne moka luate de pe la Diniță pentru o masă citeste integral
stroe vasilica, acum 1832 zile, 21 ore, 59 minute, 17 secunde
....TATA A MURIT DE BATRANETE!!! si tribunalul l-a purtat(a purtat pe drumuri,zeci si zeci de vranceni,pentru ca ACEST BORDEA,A FALSIFICAT DOCUMENTE,PRIMIND LA TAIERE BOVINE FURATE DE PE CUPRINSUL citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.