Politică

Bacinschi se mai gandeşte dacă dă Punctul Termic la PP-DD

Iulia Crețu
11 nov 2013 913 vizualizări
Consilierii locali nu au luat o decizie în privinţa adoptării unor proiecte de hotărare. La şedinţa ordinară a lunii octombrie, primarul Decebal Bacinschi a cerut răgaz pentru o mai bună documentare şi verificare a unor proiecte, care au fost retrase de la vot

Este vorba despre cel care făcea referire la alegerea formei de gestiune şi a caietului de sarcini ale serviciului de iluminat public în Focşani, dar şi despre cel care stabilea regulamentul de publicitate privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate din municipiu. De asemenea, Bacinschi a scos de pe ordinea de zi şi închirierea sediului pentru Partidul Poporului Dan Diaconescu, filiala Vrancea, în interiorul Punctului Termic nr. 8, după ce a precizat că mai sunt anumite aspecte de pus la punct cu politicienii, după cum a recunoscut şi consilierul PP-DD Aurel Bacu. Aleşii nu au ajuns la un punct de vedere comun nici în privinţa oportunităţii de a vinde terenul de sub Cuptorul de Aur al Comcereal din centrul Focşaniului, de pe b-dul Republicii, aşa că au amanat votul pentru acest subiect. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.