Politică

Băsescu cere Guvernului RENEGOCIEREA CONDIŢIILOR CONVENITE CU FMI

Ziarul de Vrancea
8 nov 2013 832 vizualizări
"A fost o negociere de proastă calitate"

Preşedintele Traian Băsescu a cerut guvernului să analizeze posibilitatea renegocierii cu FMI a obligaţiilor asumate, apreciind că "negocierea este de proastă calitate". În replică, premierul a spus că, în 2010, preşedintele Băsescu a tăiat salariile şi pensiile şi a mărit TVA.

 

Foto:gandul.info


"Sunt în posesia proiectului de scrisoare care a rezultat în urma negocierilor dintre Guvern şi FMI. Am spus-o cred primul, nu o spusese nici Consiliul fiscal, este o negociere de proastă calitate, care nu dă şanse de relansare economiei româneşti, este o negociere care îi va face pe cei care vor primi o brumă de bani să piardă prin creşterile de preţuri mult mai mult decât primesc, dar, mult mai grav, măsurile la care Guvernul s-a angajat nu sunt bine definite, lasă loc la mult arbitrariu şi vor fi o frână pentru creşterea economiei. Public, rog guvernul să analizeze posibilitatea de a renegocia obligaţiile pe care şi le-a asumat cu FMI", a spus Băsescu.

Guvernul a decis în urma negocierii cu FMI schimbarea modului de calcul al accizei şi introducerea unei accize suplimentare de 7 eurocenţi pe litru la carburanţi, măsură care va duce la majorarea preţului la carburanţi şi indirect la alimente.

De asemenea, guvernul a convenit introducerea unui impozit pe construcţiile speciale, de la baraje la trotuare.

În discuţiile cu FMI s-a căzut, totodată, de acord, majorarea salariului minim la 850 de lei, începând cu 1 ianuarie, şi la 900 de lei de la 1 iulie.

Scăderea CAS cu cinci puncte procentuale a rămas în stadiul de intenţie, aceasta urmând a fi făcută în măsura în care venituri la buget o permit.


Cele mai importante declaraţii ale şefului statului:

- săptămâna trecută am întors la parlament o lege în cuprinsul căreia se dădeau trei soluţii pentru radioul şi televiziunea publică: SRR şi SRTV pot înfiinţa o persoană juridoică de drept privat, nimic suspct. A doua variantă e că pot dobândi calitate de asociaţi în cadrul unei persoane de drept privat existente deja. Interesant. Cel mai interesant este punctul 3 care spune că SRR şi SRTV pot achiziţiona părţi sociale în cadrul unor societăţi existente. Toate acestea în mod deosebit punctul 2 şi 3 mă fac să suspectez guvernul că ţinta este TVR şi Radioul. E foarte clar că situaţia lor economică este dificilă, că la TVR se fac achiziţii absolut nesăbuite de mijloace de transport. Sigur că baza modificării legii de funcţionare un post mai puternic financiar, care mai face achiziţii pe la ICA, sunt televiziuni care au în spate resurse financiare care pot face din TVR o anexă a unui grup media existent.

-Această lege are o ţintă, de punere sub control total sub interes de partid a SRR şi SRTV.

-Se încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual, care să includă şi Televiziunea Publică.

-Întâmplarea cu Sorin Roşca Stănescu: Îmi menţin integral caracterizarea pe care i-am făcut-o. A fost un joc mult mai larg, care din păcate pentru el l-am înţeles din prima clipă, dar am fost curios până unde merge, el şi marii-ganditori de la Antena 3. promovarea acestei minciuni nu a fost întâmplătoare.O fundaţie care ţine de domnul Voiculescu au fost depuse din februarie. Nimeni nu putea să dea o soluţie favorabilă petentei fundaţii, dar ieşirea publică a lui Sorin Roşca Stănescu a fost una precipitată. Intrase în dificultate pentru că anterior declarase că am conturi în Seychelles.

- I-am intentat o acţiune în instanţă pentru declaraţia iniţială. Aş vrea să vă clarific povestea acestor documente pe care le-a scos. Ele vin de la o anumită firmă din Cipru. Nefericită idee să foloseşti această firmă pentru că e firma prin care SOV a spălat bani, iar acest lucru se află acum în investigarea procurorilor. Ştiu ce am cerut în mod repetat preşedintelui Ciprului deschiderea comisiei rogatorii pentru ca procurorii să aibă acces la informaţii.

- Declaraţia vine la o zi după ce şeful statului l-a acuzat pe senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu că a prezentat documente false atunci când a susţinut că a folosit bani negri în campania electorală din 2004.

- Ghinionul lui SRS şi SOV e că prin această firmă s-au virat bani domnului Popa care era în Indonezia.

- Sorin Ovidiu Vântu este parte a acestei manopere. lansarea către Poliţie a acestor documente în februarie a avut rolul de a pune procurorii pe drumuri greşite, în speranţa că o să fie dosarul întârziat  şi o să se termine mandatul meu şi să se îndeplinească dorinţa de a pune sub control ce se întâmplă pe la parchete.

- Este bine să nu aibă nicio speranţă că voi fi mai puţin vigilent.

- Soluţionarea şi culegerea de informaţii pe spălarea de bani făcută de Sorin Ovidiu Vântu a necesitat informaţii la cel mai înalt nivel.

- Pentru că preşedintele Senatul vrea să facă şi o comisie. Dacă tot se întrunesc la grupul parlamentar public îl rog pe Crin Antonescu să-l întrebe pe SRS dacă la data de 3.02. 2004 i s-au virat în cont  suma de 299.672 de dolari.

- Cam asta despre marele senator SRS, senator al patriei, să pună de o comisie. Şi poate îl cheamă şi pe Vântu la o audiere. Ce ghinion.

- Am cerut desecretizarea arhivei Dunărea.

-Sunt în posesia proiectului de scrisoare care a rezultat în urma negocierile dintre Guvern şi FMI, este o negociere de proastă calitate, care nu dă şanse economiei româneşti. Public, rog guvernul să analizeze posibilitatea de a renegocia obligaţiile pe care şi le-a asumat cu FMI.

-Despre cumpărarea de pământ:  Vreau să confirm că eu am convins-o să facă acest lucru pentru că mi-am dorit să cumpărăm pământ. Datorită veniturilor banca nu mă putea finanţa la această sumă . Este credit ipotecar garantat cu pământul. Vreau să-l trec pe numele meu că vreau să fiu eu premierul.

Parchetul General a anunţat astăzi că, în urma verificărilor făcute de Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, documentele prezentate de senatorul PNL nu sunt reale.

Ponta: Mă lipsesc de expertiza lui Băsescu

Premierul Ponta a declarat la finalul lucrărilor Aleşilor locali ai PSD că preşedintele Traian Băsescu a tăiat pensiile şi salariile în 2010 şi a mărit TVA-ul în urma negocierilor avute cu FMI.

"Doamne fereşte, eu ştiu cum a negociat domnul preşedintele Băsescu în 2010, când a tăiat pensiile, salariile şi a mărit TVA-ul. Acum propaganda este cu taxe, care taxe, că nu am mărit nici TVA, nici cota unică? Traian Băsescu a mărit TVA cu cinci procente şi a tăiat salariile şi pensiile. Aşa expertiză, mă lipsesc", a fost replica premierului.


  www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.