Politică

Fostul prefect Sorin Hornea, interimar la Forţa Civică Vrancea

Iulia Crețu
3 nov 2013 3782 vizualizări
Sorin Hornea va încerca să-i facă partid lui MRU, cu care a colaborat în calitate de prefect de Vrancea, pe vremea cand Ungureanu era premier sprijinit de PDL

Sorin Hornea, fost prefect de Vrancea în timpul guvernării democrat liberale, a fost desemnat vineri, 1 noiembrie, în cadrul Colegiului Director Naţional al partidului Forţa Civică, care a avut loc la Braşov, să se ocupe de filiala Vrancea a formaţiunii. Forţa Civică nu a mai avut “vlagă” să existe pe scena politică vranceană după alegerile parlamentare de anul trecut, cand fraiele fuseseră preluate de avocatul Codruţ Balaş, care a şi candidat la Senatul Romaniei. Deocamdată, funcţia este preluată de Hornea în interimat. Acesta a stat departe de politică după eşecul de la parlamentare, cand a candidat din partea PP-DD la Camera Deputaţilor pe Colegiul 1 Focşani. “A fost o perioadă în care am vrut să mă liniştesc, după ieşirea din prim-planul politicii. A venit această oportunitate interesantă de a lucra cu Mihai Răzvan Ungureanu, pe care-l cunosc şi cu care am lucrat cand eram prefect, iar dumnealui era premier. Vreau ca Forţa Civică să fie deschisă oamenilor care cred în valorile de dreapta. Am primit mană liberă de a crea filiala, dar nu am persoane anume pe care să le impun în conducere. Deocamdată nu există sediu, dar este un grup de simpatizanţi şi membri pe care trebuie să îi contactez şi să văd dacă merg mai departe”, ne-a spus Sorin Hornea. Acesta a completat că după ce FC îşi va găsi un sediu, se va aştepta şi o vizită a lui MRU la Vrancea, acesta fiind anunţat ca posibil candidat ca preşedinţia Romaniei anul viitor din partea partidelor de dreapta. În acest moment, Forţa Civică are un protocol de colaborare cu Mişcarea Populară şi o alianţă cu PNŢCD. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
uscatu, acum 3796 zile, 23 ore, 1 minut, 50 secunde
sa reintors marele politician vopsit in culorile lui preferate ! rosu,galben si portocaliu.dai inainte fostule presfect !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.