Politică

Deputatul Secară: solicitarea banilor în şcoli este neconstituţională

Iulia Crețu
28 oct 2013 774 vizualizări
Parlamentarul PDL de Vrancea a trimis două solicitări pentru răspunsuri la problema solicitării banilor în şcoli şi a situaţiei podgorenilor către miniştrii abilitaţi din Guvernul Ponta

Parlamentarul PDL de Adjud, Florin Mihail Secară, stă cu gura pe miniştrii Guvernului Ponta, în special pe cel al Educaţiei, Remus Pricopie, şi pe cel al Agriculturii, Daniel Constantin. Secară susţine că le-a trimis celor doi interpelări legate de probleme stringente în domeniile respective, despre faptul că manualele gratuite sunt foarte scumpe şi că podgorenii sunt anual uitaţi de autorităţi. Astfel, Secară se arată foarte deranjat de “japca” practicată de unele cadre didactice în toate şcolile din Romania, inclusiv cele din Vrancea, care cer bani sub diferite pretexte. Deputatul PDL susţine că solicitarea banilor de către profesori nu este constituţională. “Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii”, stă scris în Constituţia Romaniei. „Ce măsuri aţi întreprins pentru ca, în şcolile din România, pentru manualele gratuite să nu mai poată fi percepute sume importante de bani de la părinţi, pentru ceva ce deja plăteşte Ministerul Educaţiei? Cum intenţionaţi să stopaţi «contribuţiile financiare» ale părinţilor, cei mai mulţi cu o stare materială precară, la diverse servicii deja finanţate din alte surse, ca de exemplu: «contribuţii» pentru paza unităţii, deşi aceasta este finanţată de administraţiile locale; «contribuţii» pentru curăţenie, deşi aceasta este finanţată de M.E.N., contribuţii pentru alte născociri ale unităţilor de învăţământ. Nu trebuie să mai adaug faptul că incapacitatea financiară a părinţilor în a onora aceste «contribuţii» reprezintă o cauză importantă a abandonului şcolar, aspect la care România este campioană europeană”, se arată în interpelarea deputatului de Vrancea către ministrul şcolilor.

Ce face Ministerul Agriculturii pentru podgorenii vranceni?

Parlamentarul a cerut răspunsuri şi de la Ministerul Agriculturii în legătură cu sprijinul pentru producătorii de struguri şi de vin din Vrancea. Secară susţine că tot mai mulţi podgoreni sunt forţaţi să abandoneze producţia deoarece preţurile sunt foarte mici şi înregistrează pierderi. Şi pentru că munca viei şi procesarea strugurilor reprezintă o activitate importantă în Vrancea, deputatul democrat liberal vrea ca ministrul Daniel Constantin să precizeze: „în ce mod intenţionaţi să sprijiniţi, mai ales pentru export, producătorii naţionali de struguri şi vin, în condiţiile în care celelalte state membre UE nu ezită să îşi sprijine direct şi indirect proprii producători; ce măsuri de asanare a concurenţei pe piaţa internă aţi implementat sau doriţi să implementaţi, deoarece băuturile alcoolice contrafăcute sau dumpingul exercitat de importurile nefiscalizate de struguri şi vin îi pun în reală dificultate pe producătorii interni”, după cum se arată în interpelarea deputatului adjudean Secară. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3825 zile, 16 ore, 42 minute, 58 secunde
Ziarul si-a asumat raspunderea de a promova in mod regulat diverse cazuri sociale, ale unor oameni care au nevoie de autorul comunitatii pentru a putea razbate in viata. Probabil Secara este unul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.