Politică

Sorina Matei: Subteranele PSD. Adevăratele motive pentru care România a ajuns în blocaj

Ziarul de Vrancea
10 oct 2013 1740 vizualizări
Jurnalista Sorina Matei atrage atenția, într-o postare pe blogul personal, asupra legăturilor dintre situația din interiorul PSD și acțiunile ce au ca țintă Direcția Națională Anticorupție.

Sorina Matei susține că toate acțiunile de destabilizare a DNA-ului pornesc de la faptul că Victor Ponta nu a dorit, sub nicio formă, ca dosarul referendumului să fie trimis spre judecare. În acest sens, premierul s-a oferit, de două ori, să depună mărturie la DNA, iar atunci când procurorul de caz, Lucian Papici, l-a refuzat și a semnat trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea, "a  fost executat, fără drept de apel. Și nu numai el. Ci întreaga conducere a secției I".

"Întrebarea fundamentală este de ce lui Victor Ponta îi e frică de Liviu Dragnea, de ce face zid pentru el? Dacă analizăm, în mod real, nu ar avea de ce. Liviu Dragnea vrea să ajungă premier, în cazul în care Victor Ponta ar deveni preşedinte al României. Un om trimis în judecată pentru fraudarea importantă a unui vot popular - esenţa democraţiei, dacă ţinem cont de toate standardele europene, nu va mai putea ajunge pe o asemenea funcţie", explică Sorina Matei.

Jurnalista își continuă postarea pe blog cu întrebarea dacă, după ce a fost trimis în judecată, Liviu Dragnea l-ar mai putea înlătura pe Victor Ponta din funcția de prim-ministru și de riscă premierul un raport MCV negativ păstrându-l pe acesta în guvernul său.

"Foarte posibil ca să nu-şi destabilizeze şi mai mult PSD-ul. Pentru că toţi ştiu că, la capitolul fidelitate faţă de conducător, pe Liviu Dragnea chiar nu te poţi baza. În plus, o dispariţie a USL ar însemna ca Liviu Dragnea să-şi piardă pur şi simplu adevăratul obiect al muncii. Nu mai poate patina la nesfârşit între Victor Ponta, baroni şi Crin Antonescu. Va rămâne doar între Ponta şi baronet şi, cum vrea puterea deplină, îşi găseşte repede de lucru în partid, lucru periculos atât pentru Ponta cât şi pentru întregul PSD", subliniază Sorina Matei.

Pe de altă parte, în opinia jurnalistei, principala vină a premierului Victor Ponta este aceea că "în trei ani, de când e președinte, nu a reușit să-și reformeze, din temelii, partidul" și, "din disperare de a-și ține stabilizat partidul, Victor Ponta a ajuns să lovească puternic în Justiție, un lucru care atât intern, cât și extern este de imposibil de acceptat".

Sorina Matei mai atrage atenția și asupra faptului că Liviu Dragnea a fost interesat, în ultimele luni, de multe numiri în funcție din Parchete.

"Secţia I a DNA este motorul real al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acolo se instrumentează cele mai grele dosare de corupţie, şeful ei vizează toate dosarele- trimiterile în judecată. În plus, extrem de important, toate rechizitoriile serviciilor teoritoriale ale DNA, din toată ţara- tot la şeful secţiei I a DNA pe masă ajung. El propune dacă merg mai departe în justiţie sau nu. Aşadar, şeful secţiei I a DNA are un rol esenţial într-o luptă anticorupţie. De aici şi blitzkriegul provocat de dosarul Dragnea şi fiorii reci ai baronilor. Toţi potenţialii infractori din ţară fix pe masa şefului secţiei I a DNA se pun. În ultimii 8 ani, Lucian Papici asta a făcut. Mari și foarte importante dosare de corupție. Când a dat rezoluția pe dosarul referendumului în care maestru de ceremonii era Liviu Dragnea, a fost schimbat după doar 8 zile după ce fusese delegat pe aceeași funcție. A fost schimbată și adjuncta sa, procurorul Mariana Alexandru. Fără motiv, fără consultare, fără respectarea niciunui regulament sau legilor judecătorești care prevăd că schimbările se fac în interesul serviciului- deci al DNA- procurorul șef al DNA a primit, prin fax, doi noi șefi ai secției I, care în prealabil își negociaseră funcțiile cu oameni foarte apropiați PSD. Laura Corduța Kovesi, așa cum a declarat într-un interviu pentru TVR, propusese o rocadă la șefia secției I. Mariana Alexandru- procuror șef de secție și Lucian Papici- adjunct, având în vedere că Papici avea deja două mandate pline la conducere până acum. Propunerile sunt și astăzi pe masa ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, rudă prin alianță cu Victor Ponta și sunt în continuare menținute de șeful DNA. Nimeni însă nu spune de ce Cazanciuc- Ponta- Dragnea refuză să numească cei mai buni oameni din DNA pe funcții, pentru că explicații logice nu există. De la Procurorul General, Tiberiu Nițu nu prea există nici așteptări. El este în continuare pe pilot politic automat", explică jurnalista în postarea de pe blog.

În finalul postării, Sorina Matei mai spune că "Foarte periculos este că, în toată această teribilă acțiune de destabilizare a DNA, s-au călcat în picioare regulamente de funcționare a instituțiilor, legi, cutume (...) Președintele Băsescu nu va da înapoi și nici n-ar avea de ce s-o facă. Lupta reală anticorupție și punerea DNA pe picioare reprezintă chintesența mandatelor lui".


www.evz.ro


MIZA BĂTĂLIEI DIN CAZUL PAPICI E URIAȘĂ

Judecătorul Dănileţ: "Este POZIŢIA CHEIE prin

care se stabileşte destinul dosarelor de mare

corupție".

Guseth: "În ţară situaţia este mult mai rea"

Ediţia de astăzi a emisiunii "Evenimentul Zilei" TV i-a avut ca invitaţi pe Cristina Guseth, preşedintele Freedom House Romania şi pe judecătorul Cristian Dănileţ, membru al CSM. Principalele teme abordate au privit problemele din Justiţie, controversata ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa, dar şi situaţia lui fostului ministru Varujan Vosganian, care a reuşit să scape de procesul de urmărire penală.

CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS PENTRU ÎNREGISTRAREA EMISIUNII

 

DESPRE INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI

Se desfăşoară un atac asupra independenţei justiţiei?

Cristina Guseth: Se duce o lupă între cei care şi-au dorit o corolă de procurori obedienţi şi cei care îşi doresc o justiţie corectă, dreaptă.

Sunt procurori care apără justiţia, cum este şi Papici.

De ce este aşa importantă funcţia lui Papici?

Cristian Dănileţ: Este omul cheie prin care se poate stabili destinul unui dosar. Vorbim de peste 40 de oameni, procurori de vârf, care sunt în subordinea acestui post.

Sistemul judiciar are suficieţi "aticorpi" pentru a răspunde acestor atacuri?

Cristian Dănileţ: Eu cred că dacă sunt politicieni care îşi doresc independenţa justiţiei să renunţe la aceste norme care permit intruziunile şi să ofere pârghiile de putere celor în drept, adică celor din sistemul de justiţie.

Procurorul Şef DNA, care poate decide, şi CSM, ar trebui să aibă puterea de decizie în ceea ce priveşte numirile procurorilor la vârf.

Dacă există acte de imixtiune în justiţie, dacă existăsuspiciuni de corupţie, atunci există, în sistem, modalităţi de control şi de sancţionare a faptelor de corupţie. 

Procurorii sunt disciplinaţi.

Cristian Dănileţ: Sunt disciplinaţi pentru că este o structură piramidală. De aceea este important ca procurorul şef al DNA şi procurorii şefi de secţie să se înţeleagă, pentru că dacă există un război atunci actul de justiţie este perturbat.

Cristian Dănileţ: Procurorul de caz întocmeşte un rechizitoriu, procurorul şef de caz trebuie să confirme sau să infirme rechizitoriul, procurorul şef DNA nu poate decât să infirme infirmarea procurorului şef de secţie, dar nu poate impune o soluţie procurorului care a întocmit rechizitoriul.

Care va fi efectul declaraţiilor lui Ponta, care vine şi spune că l-a dat afară pe Papici?

Cristina Guseth: De mobilizare.

Cristian Dănileţ: Mă sperie astfel de declaraţii, pentru că dacă premierul vine şi transmite un mesaj de neîncredere în privinţa independenţei justiţiei, e grav.

Am cerut şi la fosta guvernare, am cerut şi la actuala guvernare ca aceste decizii să fie în atribuţia CSM.

Cristina Guseth: Ceea ce vedem noi aici în Bucureşti este doar vârful icebergului. În ţară situaţia este mult mai rea.

La nivel local, captura statului este mult mai dură. E o complicitate, care spune mult mai mult.

În condiţiile acestea ar trebui să avem aşteptări de la raportul MCV?

Cristian Dănileţ: Da, pentru că există un soi de presiune de la Bruxelles, privind independenţa justiţiei.

Noi suntem putere şi contraputere în stat, suntem cei care ne împotrivim corupţiei.

DESPRE VOSGANIAN

Cristina Guseth: Eu nu cred că se simte vinovat. Pentru că, discutând cu procurorii, am constat că aceşti oameni nu se simt vinovaţi. De asta şi spun că sunt victime, în procese police.

DESPRE ORDONANŢA PRIVIND INSOLVENŢA

Cristian Dănileţ: La noi la CSM a venit un proiect de lege pentru care trebuie să dăm un aviz tehnic. Şi am constat că sunt multe probleme care nu sunt compatibile. Am primit zeci de observaţii de la colegii din teritoriu, dar Guvernul a adoptat, în forma iniţială, acest proiect de lege, prin ordonanţă de urgenţă

Ni s-a transmis că săptămâna viitoare vom avea o întâlnire în care să se ţină cont de aceste amendamente. 

Aceasta ordonanţă care va intra în vigoare, în data de 23, pe lângă problemele care ţin de posibilitatea apariţiei falimentului a instituţiei audiovizuale, are mari probleme şi în privinţa modalităţilor de aplicare în practică.

Cristina Guseth: Mesajul este de că "noi conducem ţara cu prietenii noştrii şi le facem favoruri". Şi că poate CSM-ul să facă propuneri şi să stea liniştit.

Este o ordonanţă de atac al presei, care se poate extrinde şi la televiziuni, pentru că acum este o perioadă dificilă în care foarte mulţi apelează la proceduri de insolvenţă.

DESPRE ROŞIA MONTANĂ

Unul din motivele care a scos oamenii în stradă pe proiectul Roşia Montana este tocmai suspiciunea că există acte de corupţie.

Cristina Guseth: Am cerut Procurorului şef al DNA să ne transmită dacă există dosare intrumentate de DNA pe această temă. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat că, în acest moment, DNA nu a început urmărirea penală în vreun dosar care să aibă ca obiect afacerea Roşia Montană.

Am auzit voci naive care spun că "noi putem rezolva". Nu, noi putem reacţiona, nu putem rezolva, asta ţine de competenţa Parchetelor. 

Cristian Dănileţ: De asta există structurile acestea de anticorupţie, dacă există astfel de acte, sunt identificate şi le aduse în justiţie.

PACTUL DE COABITARE

Cristina Guseth: A fost necesar pentru a nu se bloca activitatea intre instituţii şi de a transmite un mesaj pozitiv.

Cristian Dănileţ: În privinţa numirii procurorului şef la DNA, CSM poate da doar un aviz consultativ. De unde ştie ministrul Justiţiei care este activitatea unui procuror? Din presă?

Puteţi adresa întrebări în direct pe evz.ro, în secţiunea de comentarii a articolului care va prezenta discuţiile din emisiune, pe adresa de email online@evz.ro şi la telefonul 021.202.2000.

După emisiune, puteţi participa în continuare la dezbatere, pana la sfarsitul zilei, comentand declaratiile invitaţilor, alaturi de Malin Bot si Mircea Marian, pe evz.ro, în zona de comentarii a acestui articol, aflată mai jos.

Emisiunea este difuzată de luni până vineri, timp de o oră, ÎN INTERVALUL 11.00 - 12.00.Evenimentul Zilei va aborda teme de actualitate, dar va trata în special subiecte politice.

Click aici pentru a vedea ARHIVA EMISIUNILOR!

CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS PENTRU ÎNREGISTRAREA EMISIUNII

www.evz.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
danb, acum 1864 zile, 21 ore, 59 minute, 21 secunde
Pai daca s-au incalcat legi si regulamente de functionare, asa cum afirma jurnalista, inseamna ca Papici si-ar putea da foarte simplu in judecata angajatorul pentru prejudiciile pe care le-a citeste integral
Paul Spirescu, acum 1865 zile, 2 ore, 7 minute, 18 secunde
Din poza postata de Sorina Matei se vede foarte bine ca-si incordeaza plamanii, iesiti pe jumatate afara din sutien, pentru a rezista diverselor atacuri ale coruptiei. Asa da luptator!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.