Politică

Mugurel Mălureanu a părăsit Direcţia de Finanţe

Mihai Boicu
9 oct 2013 3821 vizualizări
Democrat liberalul nu s-a mai prezentat la concursul pentru postul de şef birou, susţinand că nu vrea să-şi lase colegul mai în varstă fără loc de muncă dar şi pentru că se temea de alte restructurări.Despre viitorul său politic, acesta spune că în Vrancea “există un singur om mare şi tare şi acela nu e din PDL”

Mugurel Mălureanu, fost consilier local PDL, fost şef al Gărzii Financiare şi fost şef de serviciu la Agenţia de Plăţi şi pentru Intervenţie în Agricultură, a ales să plece din Finanţele Publice şi să nu mai facă parte din structura reorganizată, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea. Acesta nu s-a mai prezentat la concursul organizat la Galaţi, unde trebuie să concureze cu Gheorghe Roman pentru postul de şef birou programare şi analiză. Pană la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mugurel Mălureanu a fost şef Serviciu coordonare, pogramare, analiză şi îndrumare pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală. Venit de la firma familiei, fostul ales PDL a beneficat de susţinere politică pentru a lucra în cadrul unora dintre cele mai importante instituţii publice locale. Gheorghe Roman, cel care a obţinut postul pentru care a concurat, este un funcţionar cu state vechi în Finanţe, unde a ocupat şi funcţii de conducere în trecut, cum ar fi cea de director la Direcţia de Administrare a Veniturilor Statului.


Mălureanu junior: “Mai există PDL?”


Chestionat de ZdV despre plecarea din sistemul bugetar, Mugurel Mălureanu spune că a ales să plece din Finanţe din două motive. Primul ar fi fost acela de a nu-l lăsa fără loc de muncă pe contracandidatul său, care depinde de salariul din Finanţe, în eventualitatea caştigării concursului. Al doilea motiv a fost instabilitatea din ANAF. “Nu era moral să-l scot pe acel om din sistem cand mai are caţiva ani pană la pensie. În plus, am înţeles că vor mai urma cateva valuri de restructurare, vor mai scade salariile. Scăpam de prima restructurare, de a doua, dar picam la a treia. Am făcut o analiză şi am decis să plec”, a declarat Mugurel Mălureanu. În Direcţia de Finanţe au fost 387 de angajaţi înainte de restructurare, din care au dispărut 35 de posturi. Din punct de vedere politic, Mugurel Mălureanu a fost în ultima perioadă doar membru PDL şi nu ştie care va fi viitorul său în acest partid. “Nu ne cheamă nimeni, nu ne întreabă nimic, nu se mai face nimic. Mai există partidul ăsta? Au dat afară toţi oamenii de valoare care nu l-au votat pe Blaga. Au distrus tot ce am făcut pană acum. Totul se tranşează la Bucureşti, aici nu se face nimic. La Vrancea există un singur om mare şi tare şi acela nu e din PDL”, a adăugat Mugurel Mălureanu, făcand referire la Marian Oprişan, vicepreşedinte naţional la PSD. Baronul de Vrancea este cel care a lansat porecla de “beizadele” la adresa tinerei generaţii din PDL în campania electorală din 2008, cand “juniori de bani gata” precum Răzvan Mustea Şerban, Alin Trăşculescu sau Mugurel Mălureanu s-au lansat în politica mare, în partidul portocaliu. (M. BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
grigore vasi, acum 3850 zile, 2 ore, 25 minute, 11 secunde
De acord!!!Se vede cine este inteligent si da dovada de bun simt!!!!Dar ce spuneti de:"asta este sistemul in toate institutiile.....simplu,totul se rezolva cu bani,pile si neamuri...." DE citeste integral
pc, acum 3850 zile, 7 ore, 3 minute, 10 secunde
Un gest de bun simt, asa cum a dat dovada intotdeauna Mugurel Malureanu, nu s-a injosit si nu s-a "vopsit" ca gongu. Diferenta dintre ei e uriasa!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.