Politică

Secţia 287 Suraia, trimisă în judecată de DNA - Marian Oprişan, interceptat telefonic pentru “frauda la referendum”

Iulia Crețu
7 oct 2013 6948 vizualizări
Preşedintele secţiei 287 de la Suraia, Vili Stan, este acuzat de procurorii DNA de complicitate şi două infracţiuni de purtare abuzivă.Capul reţelei în dosarul “referendumul” este vicepremierul PSD Liviu Dragnea, trimis şi el în judecată, care însă susţine că este “un dosar politic”, fabricat de Băsescu, şi că nu va demisiona din funcţie.In dosarul “referendumul” au fost cerute interceptări telefonice la Marian Oprişan şi primarii PSD de la Tulnici, Suraia şi Panciu.Intre cei acuzaţi de complicitate la fraudă la secţia din Suraia este şi un pedelist, despre care procurorii DNA spun că a închis ochii la nereguli.Jurnaliştii Ziarului de Vrancea au prezentat încă de atunci dovada clară a fraudei la Suraia, o bătrană recunoscand că a descoperit “votat” în dreptul său, cand a mers la urne.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe vicepremierul Liviu Dragnea, alături de alte 75 de persoane, preşedinţi şi membri în secţiile de votare din ţară, în dosarul “referendumul”. Dragnea este acuzat că la referendumul din vara anului trecut, cand s-a încercat demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a pus la punct un sistem informatic la care au aderat mai mulţi membri PSD din secţiile de votare, prin care se obţineau informaţii în timp real cu privire la procentul celor prezenţi la vot. Mecanismul PSD a avut ca scop forţarea unei prezenţe cat mai numeroasă la vot, pentru validarea referendumului USL împotriva preşedintelui Băsescu. Piramida de la referendum a cuprins structuri de acest gen şi la secţiile de votare din Vrancea. Procurorii DNA au trimis în judecată întreaga secţie de votare nr. 287 de la Suraia şi au făcut public, în rechizitoriu, că s-au dispus incerceptări telefonice pentru baronul PSD de Vrancea, Marian Oprişan, dar şi faţă de primari, viceprimari PSD şi preşedinţi de secţii de votare, toţi apropiaţi de acest partid.
Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe membrii secţiei de votare 287 de la Suraia. Potrivit rechizitoriului, Vili Stan, preşedinte al secţiei, este acuzat de complicitate şi două infracţiuni de purtare abuzivă. Corina Cristian, Maria Hanganu, Simona (Velniţă) Bobocea, Florentin Manole Mic, Sorin Sangerean şi Ion Totolici, membri în secţia de la Suraia, sunt acuzaţi de complicitate. “Din materialul probator administrat în cauză rezultă că pe lista electorală suplimentară a secţiei de votare au fost înscrise un număr de 163 de nume de persoane, cu datele personale şi semnăturile acestora, persoane care, fie nu se regăsesc defel în bazele de date ţinute de D.E.P.A.B. din cadrul M.A.I., fie se regăsesc, dar cu alte date de identitate, mult şi esenţial diferite faţă de cele înscrise pe listă, astfel încât putem atribui, cu deplină certitudine, caracterul de fals listei electorale suplimentare a secţiei.

Bătrana Dumitra Statache a povestit cum s-a dus la urne şi a găsit “votat” în locul ei şi al soţului

În concluzie, în cazul secţiei de votare nr. 287 comuna Suraia, judeţul Vrancea, au fost falsificate listele electorale ale secţiei, după cum urmează: lista electorală suplimentară – secţie – falsificate numele, datele de identitate şi semnăturile a 163 de alegători; lista electorală permanentă a secţei – falsificate semnăturile a 43 de alegători; lista electorală suplimentară – urnă mobilă a secţiei – falsificate semnăturile a 39 de alegători”, se arată în materialul procurorilor DNA.

“Bătăuşul” Vili Stan - complicitate şi purtare abuzivă

Vili Stan, preşedintele secţiei nr. 287 Suraia, este acuzat de procurorii DNA şi de purtare abuzivă, după comportamentul violent la adresa observatorilor şi a presei

Preşedintele secţiei de votare de la Suraia, Vili Stan, este acuzat, pe langă complicitate la fraudă, şi de infracţiuni de purtare abuzivă la adresa unui observator în secţie şi a unei jurnaliste. „Învinuitul Stan Vili, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, a dat dovadă permanentă, pe parcursul votului, de atitudine agresivă de respingere a oricărei forme de observare a activităţii din secţie: a ameninţat-o în repetate rânduri pe observatoarea Bouroş Oana-Otilia; a mutat-o forţat pe aceasta din poziţia în care stătea iniţial (lângă masa comisiei) într-un loc de unde nu putea percepe cu exactitate ce se întâmplă la masa comisiei de vot (lângă uşa de acces în secţie)… Faţă de cele expuse mai sus, constatăm că în data de 29.07.2012, învinuitul Stan Vili, preşedinte al biroului electoral al secţiei votare nr. 287 comuna Suraia, judeţul Vrancea, funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a ameninţat-o pe observatoarea acreditată în secţie, partea vătămată Bouroş Oana-Otilia cu moartea şi cu pierderea locului de muncă din cauza faptului că aceasta nu a dat curs cererii acestuia de a nu se implica în observarea efectivă a referendumului, ameninţare ce a avut natura de a o alarma pe aceasta. Această faptă constituie infracţiunea de purtare abuzivă şi este prevăzută şi pedepsită de art. 250 alin. 1, 2 C.p.”, se arată în rechizitoriu. Cat despre Vili Stan, acesta judecat şi pentru braconaj, nu doar pentru fraudă la referendumul din 2012. În noiembrie 2012, Vili Stan a fost prins de oamenii legii după ce a împuşcat un porc mistreţ şi a încercat să fugă. Acum, problemele acestuia cu legea devin şi mai complicate.

Un pedelist, membru în secţia de votare, acuzat de complicitate

Printre cei trimişi în judecată, la pachet, în secţia de votare de la Suraia se numără şi membrii comisiei, între care şi reprezentantul PDL în secţie, Florentin Manole-Mic. Acesta ne-a explicat că la un moment dat a fost dat afară din secţie de Vili Stan şi că cele mai mari diferenţe la numărătoarea paralelă au apărut la voturile cu urna mobilă. Democrat liberalul susţine despre el că este nevinovat, dar nu poate explica de ce nu a sesizat atunci neregulile şi nu a ripostat. De aceea, în ciuda faptului că face parte din PDL, partidul care i-a luat atunci partea preşedintelui Traian Băsescu, şi acesta este acuzat de complicitate. „Complicitatea morală prin inacţiune remarcată în cauză constă tocmai în atitudinea pasivă a membrilor biroului electoral al secţiei de votare, care, în pofida falsificării unui număr însemnat de semnături pe listele electorale şi introducerea în urne a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele efectiv votate de alegători, lucruri practic imposibil a nu fi fost observate de aceştia, nu au intervenit în nici un fel pentru apărarea legalităţii în procesul de votare, cu toate că puteau şi erau obligaţi să o facă”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA în Dosarul „referendumul”.

Probe video care confirmă frauda

De altfel, în ziua votului la Suraia au fost semnalate nereguli, unele prezentate chiar de reporterii Ziarului de Vrancea. O bătrană din comună a recunoscut că în momentul în care a mers la vot, în dreptul său şi al soţului a descoperit semnături de „votat”, care însă nu erau ale lor, semn că altcineva şi-a exercitat dreptul constituţional în numele bătranilor. Cand bătrana a cerut explicaţii preşedintelui secţiei de votare, Vili Stan, acesta a luat-o la rost, în încercarea de a masca frauda. „Suntem oameni bătrani, serioşi, cand ne-am dus să votăm, în dreptul nostru semnase altcineva. Şi la mine, şi la soţul meu. Ne-au dat buletin de vot, dar noi n-am mai semnat deloc. Şi tot pe noi ne-au luat la rost. Uite, vă arăt buletinul să vedeţi că eu am votat mereu”, ne-a spus bunica din Suraia.

Interceptări telefonice ale baronului Oprişan

Telefoanele şefului administraţiei judeţene din Vrancea, Marian Oprişan, au fost ascultate după referendumul din 2012

În acest dosar, procurorii DNA Galaţi au cerut „cererea de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicărilor efectuate telefonic, fax, e-mail şi în mediu ambiental” pentru Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea şi al PSD Vrancea, dar şi pentru primarii PSD de la Tulnici - Valentin Baznă, Panciu - Ion Petre, Suraia - Vasile Grosu, viceprimarii de la Panciu - Iulian Nica, de la Suraia - Aurel Hărăbor, mai mulţi preşedinţi de secţii de votare de la Tulnici, Panciu şi Suraia, printre care s-au numărat Vili Stan, dar şi mama viceprimarului de la Panciu - Liliana Nica, ori Dragoş Matişan, membru PSD, fratele lui Bogdan Matişan, fost viceprimar al Focşaniului. Acesta din urmă a fost preşedinte la o secţie de votare în Tulnici, comună unde s-a atins un grad de prezenţă la vot de 250%. Dosarul „referendumul” a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat deţinută în prezent de Nicolae-Liviu Dragnea. (Iulia CREŢU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
pe valea ramnicului, acum 1594 zile, 10 ore, 2 minute, 15 secunde
cautati si la dumitresti si in sus, pe valea ramnicului. acolo s-au intamplat multe nereguli - "independentii" psd-isti au fentat "coalitia". nu se intreaba nimeni cum a facut citeste integral
un contribuabil, acum 1594 zile, 11 ore, 30 minute, 10 secunde
acum citva timp scriam in oficiosul PCR monitorul ,despre furaciunile hotprisanului.am fost luat in bascalie chiar si de cei ce stiau despre ce scriu ,acum sa dovedit ca ceea ce scriam este intru citeste integral
Cosmin de la Paunesti, acum 1594 zile, 15 ore, 51 minute, 42 secunde
EEEE si ce daca???Mare tragedie de asta nu mai putem noi .......Gata odata primarii s-au ales s-au votat si gata ce mai atata maculatura si anchete ........Eu unu sant multumit de rezultatele citeste integral
ionica, acum 1594 zile, 22 ore, 40 minute, 4 secunde
La Puscarie , Marean laa Puscarie, laaaaa Puscarie, Marean la Puscarie !!!!!!1
stroe vasilica, acum 1594 zile, 22 minute, 6 secunde
DAR LA SECTIA VIDRA,CREDETI CA NU S_A FURAT??? \BOLOTESTI???? primarii sunt ...PCR=FSN=PSDR=PSD=USL........adica,hoti,VOTATI SI REVOTATI DIN VREMEA LUI NEA NICU!!!!
stroe vasilica, acum 1594 zile, 25 minute, 59 secunde
MDA!!! MAI DRAGA ,S_A BONCALUIT tapul ASTA ANALFABET,DOCTORUL IN APE,si alti snapani...iaca,de aia a tot iesit pcr=fsn=psd=psdr=usl... din urna!!! NU CA I_AR VREA PULIMEA!! s-au votat ei intre ei!! citeste integral
danb, acum 1595 zile, 6 ore, 1 minut, 47 secunde
E bine ca mai invatam si noi ceva cu articolele astea. La o sectie la Gara in Focsani era un presedinte de sectie ciudat rau, unul Amariutei, care ulterior am aflat ca ar fi avocat din gasca PSD. Nu citeste integral
iordache, acum 1595 zile, 6 ore, 52 minute, 38 secunde
cautati si la Marasesti,la sectia din tigani!!Gagu,primarul...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.