Politică

Prefectura Vrancea, pichetată de sindicaliştii de la “Cartel Alfa”

Ziarul de Vrancea
30 sep 2013 735 vizualizări
Sindicaliştii se tem ca acţiunea să nu le fie aprobată

Confederaţia Naţională “Cartel Alfa” a decis declanşarea acţiunilor de protest de lungă durată, ca urmare a nemulţumirilor acumulate din cauza refuzului Executivului de a avea un dialog social real şi a nerespectării angajamentelor luate prin programul de guvernare. Prin urmare, s-a decis ca fiecare prefectură din ţară să fie pichetată, prin rotaţie, în cate două judeţe în fiecare zi. Prima pichetare are loc astăzi la Tulcea, urmand ca maine să se desfăşoare acţiuni similare la Argeş şi Maramureş. Prefectura Vrancea va fi pichetată pe 23 octombrie, cand o acţiune identică va avea loc şi la Harghita.  Concomitent cu pichetarea prefecturilor, la Bucureşti au loc, săptămanal, acţiuni de pichetare ale Palatului Victoria, în zilele în care au loc şedinţe de Guvern. “Sperăm să ne dea aviz pentru pichetarea din 23 octombrie şi să nu păţim ca în primăvară cand au găsit diverse motive pentru a nu ne aproba acţiunea. Sper ca judeţul nostru să nu constituie o excepţie”, ne-a declarat liderul filialei vrancene a “Cartel Alfa”, Emil Răvoiu. Revendicările sindicaliştilor se referă la modificarea Legii dialogului social, a Codului Muncii, creşterea salariului minim brut pe ţară la 1.000 de lei în 2014, oprirea concedierilor fără măsuri de protecţie socială, accesibilizarea serviciilor publice şi sociale, realizarea unui dialog social real, precum şi relansarea economică şi combaterea evaziunii fiscale. Sindicaliştii afiliaţi la “Cartel Alfa” anunţă că acţiunile de protest vor fi de lungă durată pană cand “Guvernul se va sătura”. “Vom face prin rotaţie pană cand guvernanţii se vor aplica şi asupra problemelor noastre pentru că au promis că vor modifica legislaţia cand vin la guvernare. Nu doar că nu au modificat-o, dar refuză şi orice dialog. Vom depune o scrisoare la Prefectură la care vom cere în mod expres un răspuns pentru că întotdeauna se dă vina pe cei de la Bucureşti, iar pe plan local nu se iau decizii. Facem şedinţe, semnăm procese verbale, dar nu se finalizează nimic. Toţi ne mint”, ne-a mai declarat Emil Răvoiu. Potrivit acestuia, filiala vranceană a “Cartel Alfa” are  în jur de 7.500 de membrii , dintre care jumătate sunt bugetari. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.