Politică

Secară, atac la Ponta: “eşti un laş“

Iulia Crețu
27 sep 2013 477 vizualizări
eputatul democrat liberal susţine că în vreme ce opinia publică era ocupată cu situaţia Roşia Montană, PSD a încercat să facă lege pentru “albirea” primarilor incompatibili

Deputatul democrat liberal Florin Mihail Secară este de părere că situaţia de la Roşia Montană, caz întreţinut în media şi în cercurile de dezbatere din opinia publică romanească de Victor Ponta şi Crin Antonescu, a salvat primarii incompatibili. Secară îl acuză pe Ponta că este “un mare laş“, după cum se arată într-un comunicat de presă. “A fugit de responsabilitate în cazul Proiectului Roşia Montană, aşa cum a fugit de responsabilitate şi în problema câinilor fără stăpân, dedublându-se în două persoane complet diferite. Victor Ponta este dimineaţa premier şi mai pe seară simplu deputat, având opinii şi atitudini radical diferite, în funcţie de cât de tare îl fluieră românii. Îi este frică de români, deşi se laudă cu susţinerea a 70% dintre aceştia”, spune Secară. Atacul său la adresa primului ministru continuă, afirmand că Ponta, prin intermediul a şase deputaţi PSD, i-a făcut scăpaţi pe primarii incompatibili, între care se numără şi Iordache Cazacu, de la Fitioneşti, descoperit de ANI ca fiind incompatibil. „Victor Ponta nu a avut minimul curaj ca să le transmită primarilor USL că dacă au încălcat legea trebuie să suporte consecinţele acesteia (…) Astfel, şase deputaţi PSD au profitat de încleştarea oamenilor în cazul Roşia Montană şi au trecut cu viteză prin Senatul României o propunere legislativă care «legalizează incompatibilitatea» primarilor, în cazul participării lor la serviciile comunitare de utilităţi publice”, mai spune Secară. Deputatul PDL de Adjud transmite că această încercare de „albire” a primarilor pătaţi de incompatibilitate se loveşte de Constituţia Romaniei, care stipulează că „legea dispune numai pentru viitor,cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Secară mai adaugă faptul că Victor Ponta se apropie de modelul de generalizare a corupţiei de pe vremea mentorului său, Adrian Năstase. „Nu te mai lupta să readuci România în acelaşi stadiu de dezvoltare şi de generalizare a corupţiei ca pe vremea mentorului tău, Adrian Năstase! Lasă instituţiile să lucreze şi legile să se aplice! Victor Ponta, te rog să nu îndepărtezi definitiv şansa românilor de a adera la spaţiul Schengen, pentru că, fără îndoială, această tentativă bolşevică de a plasa primarii deasupra legii o vei citi în primul raport MCV!”, concluzionează parlamentarul Opoziţiei. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.