Politică

Crin Antonescu: Ponta şi PSD să se hotărască dacă mai susţin candidatura mea la preşedinţie

Ziarul de Vrancea
17 sep 2013 538 vizualizări
Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să-şi dea demisia

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, într-un interviu pentru gândul, premierului Victor Ponta să se hotărască dacă îl mai susţine pentru preşedinţia României. În caz contrar, liberalul i-a sugerat lui Ponta să organizeze un Congres în care să anuleze hotărârea prin care PSD îl sprijină la prezidenţiale sau să anuleze Protocolul USL. Liberalul a precizat că dacă USL se rupe şi Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de premier. Totodată, Antonescu a ţinut să precizeze că miniştrii PNL nu sunt angajaţii lui Ponta la Guvern.

"Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa ca la Partidul Comunist sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL. (...) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă liberalilor sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României. Eu nu am înţeles niciodata şi nu voi înţelege protocolul şi angajamentele USL în sensul de a fi preşedinte pentru USL, pentru PSD, pentru România. Dacă voi fi preşedinte, voi fi pentru România. Dacă USL mă sprijină în această idee, bine, dacă nu, nu. Ca să punem simplu capăt acestor speculaţii, nu am stat şi nu stau cu mâna întinsă la uşa PSD. PSD îşi respectă sau nu nişte angajamente politice îl priveşte, dar cred că ar trebui să încetăm cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a apărut acum, el este purtat prin oficioasele PSD de multă vreme şi cred că ar fi bine să ne clarificăm.", a spus pentru gândul Crin Antonescu.

Antonescu a adăugat că a fost atacat de Victor Ponta prin interpuşi şi prin postul său de casă, patronat de deputatul Sebastian Ghiţă.

"Postul de casă al domnului Ponta – RTV, face o campanie înverşunată, plină de minciuni, nu de opinii, împotriva mea. Eu nu am pus niciodată în discuţie nici poziţia de prim-ministru, nici alianţa, pentru că noi avem nişte obligaţii faţă de cetăţeni. Am încasat toate aceste atacuri, dar nu pot încasa ipocrizia cuiva care îmi spune, eu nu l-am atacat niciodată pe prietenul meu Crin. Păi are cine să o facă. Dacă vedeţi ce apare în fiecare zi pe postul de casă al domnului Victor Ponta, cred că nu mai este niciun dubiu. Totuşi am mers mai departe. Nu putem face pe proştii pentru că nu suntem", a fost contraatacul lui Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat că nu va încerca ruperea USL, dar nu poate garanta "pentru ceilalţi".

INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT GÂNDUL DE PREŞEDINTELE PNL, CRIN ANTONESCU

Gândul: Premierul Ponta a anunţat în această seară că nu este sigur că mai sunteţi prezidenţiabilul USL. Reprezintă aceasta o încălcare a Protocolului USL?

Crin Antonescu: Nu i-aş spune chiar încălcare, nu aş dramatiza. Victor Ponta este preşedintele unui partid – PSD, care are în vigoare hotărârea unui Congres în conformitate cu care eu sunt candidatul susţinut de acest partid, sub culorile USL, la preşedinţia României. Domnul Ponta trebuie să se hotărască şi în cazul în care nu doreşte să mai respecte această hotărâre a Congresului şi această prevedere a Protocolului USL să declanşeze un nou Congres sau prin modalităţile pe care le prevede Statutul domniei sale să anuleze această hotărâre. Nu îl împiedică nimeni, dar nu este problema mea.

Dvs vă doriţi să fiţi candidatul USL la prezidenţiale?

Eu îmi doresc să îndeplinim toate angajamentele pe care ni le-am luat. Sunt în acest moment, conform hotărârilor de care vorbeam de la PSD şi de la PNL şi de la PC, candidatul USL, am fost şi sunt gata să îndeplinesc această misiune, dar nu în orice condiţii. Oricare dintre semnatarii înţelegerii, dacă nu mai doreşte să o respecte, poate să o infirme printr-o altă decizie.

PUTETI ASCULTA INTERVIUL CU CRIN ANTONESCU LA FINALUL ARTICOLULUI

În protocolul USL se vorbeşte că un partid va da premierul, iar celălat candidatul la preşedinţie. Se poate ajunge la un schimb, PNL să ia funcţia de premier, iar PSD dacă doreşte funcţia de candidat la prezidenţiale?

Nu s-a discutat niciodată acest lucru de când USL şi din punctul meu de vedere nu este o problemă pe care să o punem sau o solicitare pe care să o facem.

Dacă PSD decide să nu vă mai susţină la prezidenţiale înseamnă automat şi definitiv ruperea USL şi în clipa aceea se poate spune că PSD nu şi-a îndeplinit angajamentul luat faţă de dvs?

Sigur că se poate spune. Nu aş examina o ipoteză atât de dramatică, doar aşa de dragul speculaţiilor. Cert este că până în acest moment, PNL şi eu personal, ne-am achitat de toate obligaţiile asumate şi am susţinut din toate puterile noastre, şi din Opoziţie, şi ulterior după constituirea Guvernului. poziţia premierului.

Episodul Roşia Montană nu este o excepţie pentru că nu am avut o înţelegere în programul de guvernare, pentru că nu am avut o decizie în cadrul USL. Pur şi simplu, hotărârea pe care am luat-o noi liberalii de a respinge acest proiect nu afectează cu nimic toate regulile din acest protocol.

Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă liberalilor sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României. Eu nu am înţeles niciodata şi nu voi înţelege protocolul şi angajamentele USL în sensul de a fi preşedinte pentru USL, pentru PSD, pentru România. Dacă voi fi preşedinte voi fi pentru România. Dacă USL mă sprijină în această idee, bine, dacă nu, nu. Ca să punem simplu capăt acestor speculaţii, nu am stat şi nu stau cu mâna întinsă la uşa PSD. PSD îşi respectă sau nu nişte angajamente politice îl priveşte, dar cred că ar trebui să încetăm cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a apărut acum, el este purtat prin oficioasele PSD de multă vreme şi cred că ar fi bine să ne clarificăm.

Ar trebui să existe o decizie rapidă a forurilor staturare a PSD în care să-şi confirme susţinerea pentru dvs?

Eu nu am niciun fel de cădere să recomand PSD-ului ce să facă în forurile sale staturare. Eu ştiu că există o decizie a PSD, una a PSD , un program de guvernare, un protocol al USL pe care l-am respecat întocmai.

Se poate merge din atac în atac în USL?

În acest episod Roşia Montană, eu nu am făcut niciun atac. Am anunţat că PNL votează împotriva proiectului de exploatare de la Roşia Montană. Întâmplător, exact ce anunţase şi premierul înainte că va face ca deputat. Din acel moment, s-au dezlănţuit toate atacurile din partea cealaltă, domnul Sârbu, domnul Rus, doamna Olguţa Vasilescu, alţi domni şi doamne şi la această sumă de artificii eu am răspuns foarte clar: PSD doreşte să-şi respecte angajamentele şi să facem împreună până la urmă ce avem de făcut pentru România, bine, bine, nu, nu.

Dar că cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa ca la Partidul Comunist sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD, se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL.

Cei din PSD susţin foarte des că aceste atacuri ale dvs...

Care atacuri? Faptul că votăm împotriva Roşia Montană?

"Nu îmi poate interzice Ponta sau altcineva să fiu ironic"

Domnul Ponta a vorbit despre acele ironii pe care dvs le-aţi avut la poziţia domniei sale faţă de Roşia Montană.

În PNL nu a fost interzisă niciodată ironia. Dacă eu aş înţelege prin activitatea politică interdicţia de a fi ironic, m-aş lăsa de politică. Nu îmi poate interzice domnul Ponta sau altcineva să fiu ironic.

Astea au fost acuzaţiile venite din partea lor, au fost deranjate de aceste ironii.

Nu ştiu cum reglementează domniile lor regimul ironiei în PSD, le respect regulile, dar nu sunt în PSD.

Dvs aţi reclamat atacurile celor din PSD.

Astea în ultimele două zile. Postul de casă al domnului Ponta – RTV, face o campanie înverşunată, plină de minciuni, nu de opinii, împotriva mea. Eu nu am pus niciodată în discuţie nici poziţia de prim-ministru, nici alianţa, pentru că noi avem nişte obligaţii faţă de cetăţeni. Am încasat toate aceste atacuri, dar nu pot încasa ipocrizia cuiva care îmi spune, eu nu l-am atacat niciodată pe prietenul meu Crin. Păi are cine să o facă.

Sunteţi atacat de Ponta prin interpuşi?

Am spus-o clar, am dat şi nume. Dacă vedeţi ce apare în fiecare zi pe postul de casă al domnului Victor Ponta, cred că nu mai este niciun dubiu. Totuşi am mers mai departe. Nu putem face pe proştii pentru că nu suntem.

Demisia lui Victor Ponta

Dacă USL se va rupe consideraţi că Victor Ponta va trebui să-şi dea demisia, ţinând cont că a ajuns în această funcţie şi datorită susţinerii PNL şi PC?

Sigur că da. Dar eu nu am nicio intenţie să rup această alianţă, ţin foarte mult la o construcţie politică tot ce aveam din punct de vedere politic, al imaginii, din punct de vedere sufletesc şi nu pun această problemă şi nu vreau să examinez această chestiune.

Aţi spus mereu că USL a fost construită datorită bunei colaborări între dvs. şi domnul Ponta. Mai există astăzi o colaborare între dvs şi domnul Ponta care să susţină USL?

Colaborare trebuie să existe şi de aceea am folosit sintagma colegi de serviciu, de serviciu public în care avem obligaţia amândoi să trecem peste sentimente, frustrări, inapetenţă pentru ironie. Nu este o chestiune între noi doi sau două partide, ci între noi şi cetăţenii care ne-au votat. Eu sunt absolut dispus să mergem mai departe, să facem tot ce putem pentru oamenii respectivi.

Credeţi că USL şi-a îndeplinit menirea pentru care a apărut?

În bună măsură, da, dar în anumite privinţe nu şi nu vreau să dezvolt cine din USL a făcut imposibilă îndeplinirea angajamentelor în această privinţă.

Vă referiţi la relaţia cu domnul Traian Băsescu?

Mă refer la pactul de coabitare, nu la o foaie de hârtie, ci la toate efectele lui.

"Unii cred că miniştrii PNL sunt angajaţii lui Ponta la Guvern"

A fost aceea prima mare fisură în USL?

Bineînţeles, nu am ascuns-o nici la vremea respectivă, nu o ascund nici acum. Noi liberalii am făcut eforturi să trecem peste şi am trecut. Şi am ajuns până aici şi facem în continuare toate eforturile să mergem mai departe, dar asta din obligaţie pentru cetăţeni, pentru cuvântul şi pentru obrazul nostru. Nu aşa cum cred unii de teamă că ne dă domnul Ponta afară din Guvern, că nu suntem angajaţii domnului Ponta la guvern. Unii angajaţi ai domnului Ghiţă aşa cred că sunt miniştrii liberali, angajaţii domnului Ponta. Nu.

Este un război pe care domnul Ponta îl poartă cu dvs prin intermediul acestui post de televiziune? L-aţi menţionat foarte des.

L-am pomenit pentru că totuşi la un moment dat trebuie să vorbim despre anumite lucruri când nu mai suportăm o doză de ipocrizie prea ridicată. Da, eu am făcut alianţă cu PSD, nu cu alte instituţii, cu domnul Ponta, nu cu domnul Ghiţă, unul din marii beneficiari ai regimului Băsescu şi vreau în continuare să lucrez pentru România împreună cu domnul Ponta şi cu PSD.

Dacă domnul Ghiţă a fost o sursă a răului în PSD, de ce a fost lăsată această sursă să se perpetueze şi să îşi producă efectele?

Pentru că nu pot să impun şi nici nu mi-am propus să impun măsuri în alte partide. Eu şi PNL încercăm să ne facem datoria pe zona noastră de acţiune şi pe zona noastră de influenţă.

Domnul Ponta spunea că şi dvs. v-aţi răzgândit pe proiectul Roşia Montană.

Nu este adevărat, nu am ce comenta mai mult. Nu eu am făcut în timpul campaniei electorale tămbălău ecologist împotriva acestui proiect, dar am spus şi îmi ţin cuvântul că nu putem înghiţi pe nemestecate scenariile Gold Corporation. Că noi trebuie să lucrăm pentru această ţară, chiar dacă lucrăm în parteneriat cu o mare companie din afară, dar trebuie să lucrăm pentru această ţară, nu pentru acea companie.

Ce mai ţine USL în viaţă?

Obligaţia faţă de cetăţeni, obligaţia de a apăra atât cât este posibil şansa României la o majoritate stabilă şi puternică.

Este şi posibil?

Să sperăm că da. Nu o putem face cu orice preţ.

Observ că nu aveţi certitudinea de a spune da.

Nu pot să ignor realitatea, anumite evoluţii, lucruri care s-au întâmplat şi se întâmplă. Nu pot exprima decât o speranţă şi o intenţie.

"Nu vreau ruperea USL. Nu pot garanta şi pentru ceilalţi"

Simţiţi că se încearcă ruperea USL?

Ruperea USL s-a încercat de când s-a format. USL a câştigat alegerile locale şi parlamentare, a început atacul pe PNL, pe Antonescu, care nu o să fie candidat, nu o să fie acceptat de PSD. Sigur că asta a fost tema propagandei lui Traian Băsescu, dar când ea a început să fie alimentată din interior sigur că a început să devină din ce în ce mai credibilă. Eu m-am bătut şi mă bat în toate direcţiile că nu am niciun fel de reţinere. Nu pot să garantez şi pentru ceilalţi.

Aţi spus că aveţi mai puţină încredere în Victor Ponta. De ce?

Pentru că între timp s-au petrecut aceste lucruri despre care am vorbit. Am încă atâta încredere încât să continui acest proiect. Voi fi ultimul care îl voi abandona, nu pentru că doresc eu să mă pună preşedinte PSD, că nu mă pune preşedinte PSD, mă aleg, dacă mă vor alege. cetăţenii României. În acest proiect am investit cinstit, nu am trişat şi cred că el trebuie să fie apărat pentru România.

 

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Marian Oprisanu, acum 1433 zile, 1 ora, 57 minute, 15 secunde
Noi baronii din tara vrem sa ne punem omu' nostru la Cotro !!! Are cine ceva impotriva?? Stati linistiti in bancutza voastra acolo ca urmatoarele galetushe cu papica,ulei si zaharel le veti citeste integral
danb, acum 1433 zile, 8 ore, 19 minute, 53 secunde
Sustinerea PSD pentru Antonescu se masoara in bani, in multi bani, miliarde de Euroi. Si acesti bani nu va trebui sa-i dea Antonescu ci PSD-ul in cazul in care nu mai vor sa-l sustina. Deci ce se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.