"Traian Băsescu este într-o nouă fază a carierei sale îndelungate din punct de vedere politic, o fază în care a hotărât să iasă "cu pieptul gol" în faţa mulţimii, să-şi asume şi bune, şi rele, să arate că în societatea românească există şi păreri pro şi păreri contra. Era imposibil să nu încaseze aceste huiduieli", a spus consultantul politic Cozmin Guşă, la Realitatea TV.
Dacă până nu demult şeful statului era dependent de simpatia publică, astăzi nu urmăreşte decât să arate că este un om curajos, apreciază Guşă.
"Băsescu, deşi până nu demult era dependent de simpatia publică, azi nu-l mai interesează asta, ci îl interesează să arate că este un om curajos, care-şi asumă faptele, inclusiv pe cele cu care publicul nu este de acord", a spus Guşă.
Din acest moment, atrage atenţia consultantul politic, până la finele lui 2014, indiferent de ce s-ar discuta, vom vedea numai huiduieli. Singurii care vor scăpa "basma curată" vor fi baronii locali, primarii sau preşedinţii de consilii judeţene, care ştiu să închidă gura mulţimii.
"Cu toţii vor fi huiduiţi, mai puţin baronii locali, primarii sau preşedinţii de consilii judeţene, care sunt mari maeştri în a mitui publicul, fie că le dau concerte, făină, ulei, bani, ştiu cum să închidă gura mulţimii, aşa că asta e situaţia în România: ne dai ceva, tăcem; nu ne dai nimic, te huiduim", încheie Guşă.















