Politică

ANALIZĂ: Liberalii se luptă cu PSD şi cer front comun împotriva ANI şi DNA

Ziarul de Vrancea
25 aug 2013 631 vizualizări
Reuniunea conducerii PNL de duminică nu a fost conturată în jurul nominalizării la Transporturi, cum era de aşteptat, ci pe relaţia cu PSD şi pe funcţionarea în continuare a USL, liberalii solicitând explicit ca social-democraţii să facă front comun împotriva instituţiilor "partizane" ANI şi DNA.

O declaraţie în acest sens, nevoalată, a fost făcută chiar de liderul liberalilor, Crin Antonescu, în conferinţa de presă susţinută imediat după reuniunea BPN al PNL.

Preşedintele PNL Crin Antonescu şi deputatul Nini Săpunaru (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

 


Liderul liberal şi-a început expozeul precizând că dezbaterea de duminică a conturat, spre satisfacţia sa, o ordine de zi veritabilă pentru discuţiile mai largi care vor avea loc la sfârşitul lunii, săptămâna viitoare, la Mamaia, unde vor fi şi grupuri parlamentare, şi BPN, şi Delegaţia Permanetă.

"Este o agendă, o ordine de zi cu teme majore legate de guvernarea României, de funcţionarea USL, de o sumedenie de alte teme, provocări, întrebări sau probleme din societatea politică românească la care trebuie să dăm răspuns şi vom da răspuns. Le vom discuta şi cu partenerii de guvernare, care vor fi, înţeleg, aşa cum s-a conturat programul, şi ei prezenţi şi vom avea reuniuni comune în cadru cât mai larg", a spus Antonescu.

Liderul PNL a spus, textual, că PNL are mari probleme cu ANI şi cu DNA, el sugerând că această stare de fapt s-ar datora faptului că el, ca preşedinte al PNL, şi PNL nu coabitează cu Traian Băsescu şi cu "regimul său", aşa cum o face PSD.

El a solicitat, explicit, ca PSD să-şi asume responsabilitatea comună în ce priveşte funcţionarea pe care o consideră "partizană" a ANI şi DNA.

"PNL are mari probleme, am mai spus-o. Nu întâmplător ANI nu are altă activitate de un an decât PNL. Nu întâmplător cea mai mare parte din activitatea DNA pare să fie dedicată doar PNL. Nu întâmplător, se pare - nuj e treaba mea, dar constat şi eu - domnul Nelu Iardache nu-şi aduce aminte decât de cel care i-a reziliat contractele, nu de cei care le-au încheiat. Nu întâmplător PNL nu coabitează cu Traian Băsescu şi cu regimul său împotriva cărora au cerut votul românilor. PNL nu plăteşte taxă de protecţie unor instituţii de presă, PNL nu negociază aceste lucruri", a spus Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că situaţia legată de funcţionarea "partizană" a ANI şi DNA reprezintă o responsabilitate măcar la nivelul ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi a primului-ministru Victor Ponta.

"Tema care se pune şi va fi discutată la Constanţa şi va fi discutată în perioada următoare cu aliaţii noştri este în ce măsură avem o atitudine comună şi asumăm o responsabilitate comună pentru ceeea ce se întâmplă azi în România din punctul de vedere al funcţionării partizane - asta este opinia noastră şi nu mă feresc să o spun - a unor instituţii care ar trebui să fie independente. E o responsabilitate măcar la nivelul ministrului Justiţiei şi a primului ministru şi desigur a noastră, a tuturor celor care guvernăm, la nivel guvernamental, la nivel parlamentar", a spus Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că PSD, premierul Victor Ponta şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, trebuie să aibă o poziţie publică fermă faţă de ceea ce a numit "lucruri inacceptabile", care se întâmplă la nivelul funcţionării ANI şi DNA.

"Consider că PSD, ca şi PNL, premierul, ca şi ministrul Justiţiei, ca şi mine, ca preşedinte al unui partid din această coaliţie trebuie să avem o poziţie publică fermă faţă de lucruri inacceptabiule care se întâmplă. Asta nu înseamnă ingerinţă în mersul Justiţiei, ci curaj de a spune clar că lucruri pe care le vedem există", a spus Antonescu.

Antonescu a susţinut atât de vehement această poziţie a PNL, încât a uitat, pentru un moment, de respectarea unei conduite demne de un prezidenţiabil şi a folosit un termen licenţios.

"Unii chiar ne ameninţă cu asta, salută treaba asta: uite ce frumos, ce bine, cum e democraţia noastră, ce le-a mai tras-o liberalilor, cum a mai făcut DNA un dosar. Ok, fiecare înţelegem aceste lucruri cum putem. Aceste lucruri sunt constate, partidul le ştie", a mai spus Antonescu.

În virtutea acestor declaraţii explicite, este de aşteptat ca săptămâna viitoare, la Constanţa, unde vor avea loc o serie de reuniuni comune ale USL, să se clarifice aceste lucruri.

Se evidenţiază, astfel, o nouă criză a USL, rezolvarea sa ţinând de poziţia politică a social-democraţilor, pe de o parte, şi a premierului Ponta, pe de alta.

 

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.