Politică

“Duminica emigrantului” la sate: şapte comune şi-au făcut ziua

Mihai Boicu
18 aug 2013 4362 vizualizări
Autorităţile au organizat zilele comunelor în nu mai puţin de şapte localităţi săptămana trecută.Unii primari au fost la prima ediţie, alţii au făcut mai multe pană acum.Edilii spun că au avut bani din sponsorizări şi foarte puţin de la buget.“Eram cu un invitat important în maşină şi am murit de ruşine cand am intrat într-o groapă şi a dat cu capul de plafonul maşinii”, i-a spus viitorul ambasador de la Moscova primarului din Vulturu."Felicitări pentru iniţiativa de acum şase ani, ca această sărbătoare să se cheme “Fiii satului” şi să ştiţi că după dumneavoastră s-au mai luat şi alţi primari”, le-a spus băleştenilor deputatul PNL Nini Săpunaru

Nu mai puţin de şapte comune au organizat “ziua comunei” săptămana trecută, la care se adaugă şi Păuneştiul, unde iniţiativa a aparţinut unei asociaţii locale şi nu autorităţilor. Pe 15 august şi-au sărbătorit zilele localităţile Ciorăşti şi Varteşcoiu. Sămbătă şi duminică a fost sărbătoare în nu mai puţin de cinci comune: Vulturu, Băleşti, Suraia, Gura Caliţei şi Milcovul. În aproape toate aceste localităţile s-au inaugurat cu acest prilej cămine culturale şi săli de sport. Aglomeraţia de sărbători din august se datorează şi venirii persoanelor plecate la muncă în străinătate. Mai mult, ziua de ieri este cunoscută ca “duminica emigrantului”. Primarii spun că nu au cheltuit mulţi bani din bugetele locale, pentru că au apelat la sponsori.


La Vulturu autorităţile locale au ţinut să respecte statutul de “cea mai mare comună a judeţului”. Ziua comunei, aflată la prima ediţie, a fost organizată pe durata a doua zile, sambătă şi duminică. Prima zi a fost dedicată întalnirii fiilor satului şi inaugurării investiţiilor, iar a doua spectacolului organizat pe stadionul din comună. Manifestările de sambătă au cuprins o slujbă religioasă la monumentul eroilor de langă primărie şi inaugurarea Căminului Cultural, în care s-a organizat prima întalnire a fiilor satului.


Foto 2: Primarul Nicuşor Păcuraru a tăiat panglica inaugurală a Căminului Cultural împreună cu Ionel Cel – Mare, vicepreşedintele Consiliului Judeţean

Primăria a finalizat şi un trotuar care se întinde în satele Vulturu şi Boţarlău, pentru ca localnicii, în special elevii, să nu mai circule pe şosea şi să rişte să fie victimele unor accidente. Fiecare din investiţii a costat aproape 500.000 de lei şi au fost finanţate cu fonduri de la bugetul local. Primăria avea în plan să finalizeze şi lucrările la piaţa agroalimentară, însă nu a avut timpul necesar pentru a termina investiţia. Chiar dacă a fost sambătă, la manifestări au venit mulţi localnici. Slujba religioasă a fost ţinută de un sobor format din nu mai puţin de 12 preoţi, care au sfinţit apoi şi Căminul Cultural. Acesta nu a fost renovat de mult timp şi a avut diverse destinaţii în ultimii ani, mai puţin culturale. La întalnirea fiilor satului au venit Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională, Vasile Soare, viitorul ambasador la Moscova, dar şi preotul Ştefan Stanciu, care conduce o asociaţie în Bucureşti prin intermediul căreia hrăneşte zilnic 50 de copii şi 100 de bătrani nevoiaşi. De asemenea, printre fiii satului se numără Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Popular “Mr. Gh. Pastia” din Focşani şi pictorul Marian Pătraşcu. Panglica inaugurală a Căminului Cultural a fost tăiată de Ionel Cel – Mare, vicepreşedintele Consilului Judeţean, care a fost prezent la Vulturu alături de consilierii judeţeni Laurenţiu Marin şi Geany Bălan. De asemenea, la eveniment a venit şi deputatul PP – DD Neagu Murgu, chiar dacă comuna nu este în colegiul său. 

Judecător la Curtea Constituţională plecat de la Vulturu

Primarul social – democrat Nicuşor Păcuraru a spus într-un mod electoral, desigur, că vrea să facă din Vulturu cea mai frumoasă localitate din judeţ. “Poate că nu sunt cel mai îndreptăţit să ocup funcţia de primar, dar dacă mi-aţi dat votul în mod democratic vă promit că îmi voi folosi toată priceperea pentru ca cea mai mare comună din Vrancea să devină şi cea mai frumoasă”, a spus primarul din Vulturu după inaugurarea Căminului Cultural. Invitaţii nu s-au mulţumit doar să-şi amintească despre momentele copilăriei din Vulturu, dar i-au şi făcut agenda de lucru primarului, spunandu-i ce ar trebui să facă în mandatul său. “Este o misiune aproape imposibilă pentru mune să vorbesc în faţa dumneavostră. Mă aflu în faţa dumneavoastră ca la un examen. Acum 40 de ani eram tot pe această scenă, alături de colegi şi făceam dansuri populare sub îndrumarea doameni Elena Cernat. Astăzi am sentimentul că nu am părăsit niciodată localitatea şi de aceea spun că nu am de ce şi unde să mă întorc. Ziua de azi e o pagină de istorie care trebuie să se repete”, a spus judecătorul Curţii Constituţionale, Tudorel Toader, care este şi decanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

 Foto3: Printre oaspeţii de seamă ai comunei Vulturu a fost Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională


Ambasadorul i-a dat primarului de muncă

Vasile Soare este noul ambasador al Romaniei în Federaţia Rusă şi urmează să preia postul în luna octombrie. În prezent acesta este director în Ministerul Afacerilor Externe pentru ţările din fostul spaţiu sovietic, avand în vedere că a fost timp de şase ani ambasador în Kazachstan. “E o deosebită emoţie şi onoare pentru mine să fiu aici pentru a demonstra că nu am uitat de unde am plecat. Îmi amintesc cu drag de părintele Ciorăscu care m-a atras către Biserică. Chiar vroiam să mă fac preot, dar tata m-a îndreptat spre o altă carieră. Şi azi păstrez în suflet imaginea profesorului Dumitru Dragomir, care m-a învăţat primul cuvant în limba rusă, limbă pe care azi o folosesc”, şi-a amintit diplomatul. Acesta a depăşit momentul festiv şi le-a atras atenţia autorităţilor locale şi judeţene asupra catorva probleme cu care se confruntă satul Maluri, de unde provine. Prima este drumul judeţean care duce spre acest sat. “Eram cu un invitat important în maşină şi am murit de ruşine cand am intrat într-o groapă şi a dat cu capul de plafonul maşinii”, a spus viitorul ambasador. De asemenea, acesta a atras atenţia că scurgerea paraului Leica a fost blocată de concesionarul apei, care a devenit astfel dintr-o sursă de peşte în una de infecţie. “După cum aţi remarcat, după această întalnire am agenda mult mai plină”, a răspus primarul, care a promis că se va ocupa de problemele semnalate. A doua parte a evenimentului a fost organizată ieri pe stadionul din comună, unde a participat din partea CJ vicepreşedintele Dragoş Barlădeanu. Primarul Nicuşor Păcuraru a promis că anul viitor la zilele comunei participanţii vor sta la umbră într-o piaţă acoperită. După aceea a început petrecerea, startul fiind dat de copiii din comună, care şi-au dat dovedit măestria atat la dans, cat şi la cantecul popular. La Vulturu a venit ieri şi deputatul PDL Florin Secară, care însă nu a intrat în grupul oficialităţilor locale şi judeţene.

Primăria Milcovul a dat dat 150 kg de carnaţi

La Milcovul, autorităţile locale nu au cheltuit niciun leu pentru a treia ediţie a zilelor comunei, organizată ieri seară, la fel cum s-a întamplat şi la precedentele două ediţii. Primarul Mihai Neaţă spune că s-a bazat pe sponsori pentru a asigura buna dispoziţie a celor adunaţi la Căminul Cultural, unde a fost inaugurat chioşcul, în care vor canta de acum înainte artiştii invitaţi la zilele comunei. “Totul este din sponsorizări, de la bugetul local nu se cheltuie nimic. Cineva a dat un porc, cineva două oi, altcineva apa. Am primit şi o sponsorizare de 30 de milioane lei vechi. Vom avea 150 de kg de carnaţi, cu paine şi muştar, pe care le vom împărţi participanţilor. Vinul îl asigur eu”, a spus primarul social – democrat Mihai Neaţă. Acesta a organizat şi o întalnire a fiilor satului. “Am toată stima şi respectul pentru cei care nu au uitat locurile în care au crescut şi pe cei care i-au educat şi şi-au mancat zilele cu ei, de au ajuns unde au ajuns”, a mai spus primarul din Milcovul.

“Maratonul Surăii” în cinstea Sălii de sport

Tot ieri au avut loc şi zilele comunei Suraia, prima ediţie, eveniment format din două părţi. Dimineaţă a avut loc “Maratonul Surăii”, inagurarea sălii de sport şi un meci de fotbal.

Foto 5: Suraia are o nouă sală de sport, începută pe vremea PDL şi terminată în guvernarea PSD. Primarul Vasile Grosu a urmat acelaşi traseu

De la ora 16.00, autorităţile locale au organizat un spectacol artistic în care au fost invitaţi să cante Geta Postolache, Maria Dragomiroiu, Raluk, Laura, Balkan Girls, Anely Cole şi Ion din Romania. “Sala de sport a fost realizată prin Ministerul Dezvoltării şi toţi cei care i-au trecut pragul au răms impresionaţi. Am reuşit să organizăm evenimentul cu sponsori locali şi cu sponsori prieteni din afara comunei. Noi am cheltuit doar 100 de milioane lei vechi”, a declarat primarul Vasile Grosu. La Gura Caliţei, evenimentul a ajuns la a treia ediţie, fiind organizat în perimetrul  fostei şcoli din Dealu – Lung. De altfel, cu această ocazie a fost lansată şi monografia fostei comune Dealu – Lungu, la ora actuală sat, scrisă de profesorul Vasile Tomulescu. De la ora 14.00, autorităţile locale au organizat pentru participanţi un spectacol artistic. Printre fii comunei se numără inginerul Gică Duţă, Săndel Doagă, fostul comandant al Poliţiei judeţene, sau patronul de la StelaCom, Marcel Doagă. Pe 15 august, a fost ziua şi comunei Ciorăşti, unde primar este democrat – liberalul Nicolae Braicău. Deşi în opoziţie, acesta inagurat tot un cămin cultural, arătand astfel că investiţii se pot face şi dacă nu eşti la putere. Şi la Varteşcou, de ziua comunei a fost tăiată panglica inaugurală a Centrului Cultural “Învăţător Petre Saragea”, investiţie în valoare de 820.000 lei.

Băleştiul se laudă cu mai mulţi oameni ca Piaţa Unirii

Sambătă, Băleştiul şi-a serbat ziua în încinta şcolii din localitate, în cadrul unei manifestări la care au venit doi deputaţi liberali, Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăeru, dar şi prefectul Cătălin Kanty Popescu.

Foto 4: La Băleşti, cei mai importanţi invitaţi au fost cei din PNL sau cu legături liberale


Primarul liberal Stancu Bălescu spune că a cincea ediţie a evenimentului a ieşit foarte bine şi cu bani foarte puţini de la bugetul localităţii. “Am reuşit să organizăm ziua comunei cu foarte puţini bani de la buget, cu sponsori, cu pensia mea, cu ce am găsit pe la prieteni. Scopul manifestării a fost să mai uite cetăţenii de probleme. Oamenii au stat pană la final, cand am organizat un foc de artificii. Au venit foarte mulţi dintre cei plecaţi în Italia, Spania, Anglia. S-au adunat peste 2.000 de oameni, pentru că au venit şi din comunele învecinate”, a declarat liberalul Stancu Bălescu. Printre artiştii invitaţi să le asigure voia buna locuitorilor din Băleşti şi nu numai s-au numărat Cristian Rizescu, Petrică Mîţu Stoian, Like Chocolate, Cabron, dar şi un program organizat de Şcoala Băleşti.

“Este o zi foarte plăcută. Vă spun că vin cu plăcere la dumneavoastră. În zona asta, Băleşti, Ciorăşti, se spunea că e locul în care nu se întamplă mai nimic, dar asta s-a schimbat acum. Felicitări pentru iniţiativa de acum şase ani, ca această sărbătoare să se cheme “Fiii satului” şi să ştiţi că după dumneavoastră s-au mai luat şi alţi primari”, le-a spus băleştenilor deputatul PNL Nini Săpunaru. (Mihai BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Teo, acum 1819 zile, 20 ore, 51 minute, 16 secunde
Interesati-va mai bine si vedeti ca vicepresedintii C.J. au fost la Ciorasti. Frustrarile voastre sunt prea mari. Nu va multumeste nici prezenta, nici absenta. Sa inteleg ca daca ati fi voi in locul citeste integral
ace, acum 1822 zile, 5 ore, 49 secunde
Politicieni de rahat si timpuri asijdelea! Oameni buni, sa ne intoarcem la munca, si timpul ramane singura speranta a noastra. Doamne am crezut in tine, acum cred si mai mult, si nu o fac cu un scop citeste integral
, acum 1822 zile, 10 ore, 34 minute, 49 secunde
La Suraia trebuia invitata UDREA.
, acum 1822 zile, 10 ore, 7 minute, 18 secunde
Nu s-a putut. Din motive tehnice. Daca venea Udrea, nu reusea marele iubaret Nelutu Cel mare sa se deplaseze urgent acolo, era cuscru-su, dar si pe Udrea nu o lasa sa treaca nemarcata .
adi, acum 1823 zile, 2 ore, 56 minute, 56 secunde
cam cat de frustrat poti sa fii, incat sa cauti articole pt a ataca un om care a alergat in toate aceste comune pentru a fi alaturi de cetatenii acestui judet, cu toate ca era in timpul liber
ady, acum 1823 zile, 2 ore, 34 minute, 53 secunde
Cine l-a rugat sa fuga prin judet? Nu fuge singur pentru a se afisa prin toata comunitatea vranceana? Ce scop urmareste? Fotoliul de Presedinte al CJ sau cel de primar de Focsani? Pe langa faptul ca citeste integral
curios, acum 1823 zile, 3 ore, 49 minute, 46 secunde
Ii este rusine lui Nelutu Celmare cu PDL? A uitat ca PDL l-a facut director general la ANP Bucuresti, apoi gheneral? Era cel mai inversunat la mitingul antibasescu de anul trecut, la Bucuresti. Acum citeste integral
tibi, acum 1823 zile, 2 ore, 47 minute, 17 secunde
Am si eu o intrebare pentru toata lumea. Dar unde v-au fost mintile cand l-ati votat pe acest profitor de functii si funduri de femei Celmare Ionel? De unde ati luat ca acest individ care toata viata citeste integral
, acum 1823 zile, 3 ore, 54 minute, 15 secunde
De ce la Ciorasti nu a venit nici o fata luminata de la prefectura sau consiliul judetean, ca in celelalte localitati unde s-au imbrincit la taiat panglici? Nu ai loc de Celmare pe nicaieri, isi face citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.