Politică

Paleologu, Falcă, Udrea, pe lista neagră a PDL

Ziarul de Vrancea
7 aug 2013 994 vizualizări
Cezar Preda și Vasile Blaga vor sancționarea celor care nu respectă întocmai linia PDL, în timp ce Ioan Oltean ia apărarea Elenei Udrea, ținta predilectă a conducerii partidului.

Conducerea PDL este pusă pe harță și amenință că la Colegiul Director al PDL, care se va desfăşura pe 17 august la Baia Mare, va lua măsuri împotriva celor suspectați de colaborare cu Mișcarea Populară. „Lucrurile le vom clarifica destul de repede”, a declarat, luni, președintele PDL, Vasile Blaga.

Listele de semnături, la puricat

Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței de luni a Biroului Politic Național al PDL. Conform surselor EVZ, singurii care au avut o poziție mai moderată au fost primvicepreședintele PDL Cătălin Predoiu și vicepreședintele Ioan Oltean, ce au susținut ideea dialogului cu Mișcarea Populară și parteneriatul cu Traian Băsescu.

Discursul împăciuitor al celor doi nu și-a găsit ecou printre ceilalți membri ai conducerii partidului. Ca urmare, conducerea PDL a cerut ca listele de semnături pentru înființarea Partidului Mișcarea Populară să fie verificate și ca liderii democratliberali din teritoriu care au sprijinit PMP în strângerea de semnături să fie sancționați.

Tot la BPN, spun sursele EVZ, au fost formulate critici dure la adresa deputatului Elena Udrea, a primarului Aradului, Gheorghe Falcă, și a deputatului Theodor Paleologu. De altfel, în cazul Elenei Udrea, conducerea partidului nu s-a rezumat la critici în spatele ușilor închise.

Tonul a fost dat, încă de săptămâna trecută, de vicepreședintele PDL Cezar Preda, care a acuzat- o pe Elena Udrea că are „o poziție duplicitară” și i-a cerut să aleagă dacă vrea să rămână la PDL sau la Mișcarea Populară. Luni, Vasile Blaga a preluat ștafeta.

Oltean: Nimic concret împotriva Elenei Udrea

Atitudinile belicoase ale conducerii PDL nu sunt însă împărtășite de toți liderii partidului. Vicepreședintele Ioan Oltean este de părere că PDL nu poate să-i reproșeze nimic concret Elenei Udrea.

„Nu putem, cel puțin la vedere, în planul concret, să-i reproșăm doamnei Udrea o anumită activitate care să fie opozabilă PDL. Sunt diverse speculaţii făcute de unii şi de alţii, dar noi nu putem să luăm decizii pe speculaţii, nu putem lua decizii pe vorbe aruncate la întâmplare de unii sau de alţii”, a afirmat Ioan Oltean.

Și primarul Clujului, Emil Boc, este de părere că PDL trebuie să se concentreze pe atacul la USL și nu pe excluderi din partid. „În condiţiile în care USL face gafe după gafe în actul de guvernare (...) este nevoie ca energiile interne să fie concentrate împotriva abuzurilor USL şi nu consumate pe dispute sterile de excluderi din partid”, a spus Boc.


www.evz.ro 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3906 zile, 19 ore, 12 minute, 23 secunde
Lasati-l pe Paleologu in pace ca e chiar simpatic. E singura pata umana din partidul asta de acrituri, PDL. La Miscarea Poponara s-ar pierde in marea aia cafenie pe care navigheaza Basescu.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.