Politică

A caştigat cu PDL, votează cu PSD, dar e în Consiliu de familie cu PNL

Iulia Crețu
5 aug 2013 2406 vizualizări
Marius Iorga de la UNPR, care-şi va prelua mandatul la finele lunii, este cumnatul lui Dragoş Horhocea de la PNL u ironia soartei face ca Iorga să fie fost ales pe listele ARD, dar acum să stea cu PSD-ul, după ce UNPR a schimbat taberele politice

Politica se face în familie. Acest lucru este demonstrat în Consiliul Local Focşani, acolo unde, de la finele acestei luni, vor vota şi doi cumnaţi. Este vorba despre uneperistul Marius Iorga, care îi va lua locul lui Ionel Preda (fost PDL), după ce acesta din urmă a demisionat, şi despre liberalul Dragoş Horhocea. Cei doi nu sunt, de altfel, singurele rude din CL. În randurile PSD, consilierii s-au năşit unii pe alţii. Iorga susţine că deşi au ales partide diferite, speră ca politica să nu-i aducă în pragul certurilor pe cei doi cumnaţi. Marius Iorga a depus ieri la CL Focşani cererea pentru validare, acesta urmand a depune jurămantul de credinţă la şedinţa ordinară a acestei luni, pe 29 august. Acesta este într-o situaţie cel puţin ciudată, dacă este să privim relaţiile de rudenie şi pe cele electorale. Uneperistul este cumnatul unui liberal, a fost ales consilier pe listele formaţiunii Alianţa Romania Dreaptă (alături de PDL, PNŢCD şi ecologişti), dar acum va vota alături de USL pentru că partidul său a parafat o alianţă ulterioară cu PSD. Totuşi, chiar dacă va vota alături de PSD, Marius Iorga nu va sta la masa celor 10 social democraţi. Nu pentru că n-ar vrea ci pentru că nu mai are loc liber. “Ţinand cont de ultimele modificări ale UNPR, voi merge alături de USL, dar în campanie am muncit alături de PDL şi ţărănişti. Cei din zona Bucegi-Brăilei mă cunosc, mai ales că aici îmi desfăşor şi activitatea. Voi vota în CL în interesul cetăţeanului. Voi sta la masa discuţiilor cu PSD, însă voi ocupa locul gol lăsat de domnul Preda, care este langă Nicu Tănase. Acolo voi sta, dar la discuţii voi fi cu PSD, că aceasta este alianţa”, ne-a spus Marius Iorga. Acesta susţine că deocamdată nu şi-a stabilit un proiect de implementat în CL, dar că este preocupat de curăţenia oraşului, de o dezvoltare industrială a Focşaniului şi de crearea de noi locuri de muncă, avand ca exemplu Braşovul. Despre relaţia sa de rudenie cu liberalul Dragoş Horhocea, speră să nu fie stricată de politică. “Sora mea este căsătorită cu domnul Horhocea, suntem cumnaţi. Dacă nu ne-am certat pană acum, sper să nu o facem de acum înainte”, ne-a mai spus Marius Iorga. Iniţial, cei de la PDL Vrancea au încercat să-l determine pe Iorga să nu accepte validarea în CL, în încercarea de a-l înlocui pe Ionel Preda cu un alt pedelist. Juridic, PDL nu are cum să conteste ruperea alianţei cu UNPR pentru că în 2012, la nivel judeţean, s-a parafat o alianţă electorală, nu una politică. Astfel, PSD, alături de consilierul municipal UNPR va avea majoritate de 11, ceea ce le dă ceva frisoane şi liberalilor, în cazul în care social democraţii se gandesc să intenteze… divorţ. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
gion, acum 3908 zile, 23 ore, 23 minute, 9 secunde
io il stiu pi iorga - are 4 clase si vindi flori intr-o taraba di la piata - di fapt are 2 tarabe la piata si acu so bagat in politica - are manevri cu unu si au altu stiu eu bine. ia flori la negru citeste integral
peppers, acum 3909 zile, 22 ore, 37 minute, 36 secunde
Cu ceva timp in urma a fost un amendament care sa combata traseismul politic, ca sa vezi surpriza PSD a fost impotriva, probabil ca au inteles conotatiile pe care le poate avea si asupra aliantelor de citeste integral
, acum 3909 zile, 23 ore, 59 minute, 8 secunde
Taci DANB !
leutu, acum 3910 zile, 6 minute, 54 secunde
asta e lista facuta de nicu tanase, cel frumos si destept, cu oameni adunati de pe strada in ziua depunerii candidaturii, adunati in cel mai "profesionist" mod posibil... @lilian: multumim citeste integral
alaska, acum 3910 zile, 30 minute, 47 secunde
S O L U Ț I A .Ca să scapi de ei trebuie să emigrezi !
alaska, acum 3910 zile, 33 minute, 53 secunde
Ce față de țăran are și acest nou intrus in CL Focsani ! Auzi la el că își desfășoară activitatea în zona Brăila-Bucegi,poate are și el un colța de stradă cu grămezi de pepeni după citeste integral
danb, acum 3910 zile, 6 ore, 58 minute, 52 secunde
@ ilie . Mai Ilie vezi ca ati innebunit lumea cu atatea denumiri, culori si conduceri. Pana la urma voi ati fost tot timpul o adunatura de escroci, hoti si mincinosi, indiferent ce culori sau denumiri citeste integral
@ DB, acum 3910 zile, 42 minute, 49 secunde
Mai DB dar ci distept esti....! Ia vezi nu-ti ies flacari pi urechi si nas? Baaa da ofticos mai esti breee!
lilian ilie, acum 3910 zile, 7 ore, 49 minute, 41 secunde
A fost ales pe listele Aliantei Pentru Vrancea, APV, o alianta electorala, PDl, UNPR, PER si PNTCD, si nu pe listele ARD, tot o alianta electorala, asta se intampla in toamna, la alegerile citeste integral
danb, acum 3910 zile, 7 ore, 56 minute, 11 secunde
Domnul Iorga este inca un mincinos cu nasul lung. Daca avea un minim bun-simt putea de exemplu sa se abtina in a raspunde la intrebari mai dificile. N-are interesul cetateanului nicio treaba, Iorga va citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.