Politică

Expertize pentru parcurile rurale de milioane de la fostul ministru Udrea

Eduard Popescu
5 aug 2013 1122 vizualizări
Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu estimat de 500.000 lei în prima fază a anchetei

Mai multe parcuri din Vrancea realizate cu bani de la buget, sume coordonate în 2011 de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Regionale (MMDR), ar putea fi supuse unor expertize. Modul în care s-au cheltuit sumele alocate construirii acestor parcuri, organizarea licitaţiilor şi recepţionarea lucrărilor au intrat în cursul acestui an în atenţia procurorilor vranceni. Sunt vizate, conform anchetatorilor, primăriile din Cîmpineanca, Ţifeşti, Suraia, Bilieşti, Vrancioaia şi Vintileasca, care au accesat programul derulat pe bani europeni în 2011, de ministerul condus, pe atunci, de Elena Udrea. Verificările fac parte dintr-o acţiune despre care anchetatorii vranceni spun că se derulează la nivel naţional iar din primele informaţii ar fi vorba de un prejudiciu estimart de 500.000 lei. Verificările au pornit după ce anchetatorii au bănuieli că valoarea de execuţie a lucrărilor a fost supraestimată, iar în unele cazuri, cum ar fi la Campineanca, unii dintre arbori s-ar fi uscat la scurtă vreme după ce au fost plantaţi. Anchetatorii au mers la faţa locului şi au executat fotografii judiciare, iar în prezent se poartă discuţii despre realizarea mai multor expertize, atat privind partea financiară cat şi pe cea tehnică a investiţiei. “Urmează ca în acest caz să fie dispuse mai multe expertize. Dacă nu va fi solicitată de învinuiţi, o vom solicita noi”, a precizat procurorul Florin Ţîrlea, de la Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea, cel care instrumentează această cauză. Primarii din localităţile vizate spun că lucrările au fost executate în condiţiile legii şi că nu sunt probleme, iar în cazul unora dintre speciile de arbori care s-au uscat, acest lucru a fost cauzat în primul rand de seceta de anul trecut. Programul a debutat la începutul anului 2011, pe vremea cand Ministerul Mediului a decis să aloce suma de 53 de milioane de euro pentru amenajarea unor spaţii verzi, din care 23 milioane în mediul urban şi alţi 30 milioane euro pentru mediul rural. (Eduard POPESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.