Politică

Băsescu a făcut o baie de mulţime la Costeşti: Cum vine premierul, îi cereţi locuri de muncă; el dă

Ziarul de Vrancea
20 iul 2013 1009 vizualizări
La sosirea la Costeşti, preşedintele a mers la Primărie, unde a avut o scurtă întâlnire cu primarul, după care a mers la Târgul de Sfântul Ilie, el refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor pe teme politice sau despre cazul Hayssam.

"Mă simt bine. Este sărbătoare", a spus şeful statului, evitând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

"Nu mai insistaţi. Puteţi deveni chiar penibil", i-a spus Băsescu unui jurnalist care l-a întrebat dacă Omar Hayssam a fost adus cu un avion militar care a transportat ajutoare în Siria.

 

 

Foto:gandul.info

Băsescu i-a salutat pe cei prezenţi la târg, dând mâna şi stând de vorbă cu mai mulţi localnici. Şeful statului s-a fotografiat cu unii dintre aceştia sau ţinând în braţe copii ai localnicilor.

O femeie l-a întâmpinat pe Băsescu şi i-a povestit despre o rudă a sa, care ar fi în închisoare deşi este nevinovată.

"Să facă o cerere de graţiere. Scrie şi eu mă uit. O trimiţi la a Palatul Cotroceni sau dă-o primarului", i-a răspuns preşedintele.

Femeia i-a promis că, dacă "rezolvă" situaţia, atunci "când a veni votarea", ea va ştii ce să facă, iar Băsescu i-a replicat: "Nu fac nimic pe voturi, că îmi termin mandatul".

O altă localnică, ţinând un copil în braţe şi plângându-se că alocaţia de 40 de lei e mică, i-a cerut lui Traian Băsescu locuri de muncă.

"A zis primul-ministru că investeşte zece miliarde de Euro anul ăsta. Deci, o să fie locuri de muncă... după el. Cum vine pe aici, îi cereţi locuri de muncă, că el dă", i-a spus preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a plecat de la Costeşti şi va participa sâmbătă şi la Zilele comunei Ungheni, tot în judeţul Argeş

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.