Politică

Hotărarile privind patrimoniul ar putea fi adoptate fără două treimi

Mihai Boicu
12 iul 2013 1315 vizualizări
Proiectul de lege adoptat de deputaţi aduce modificări cu privire la numărul de voturi necesar în consiliile locale


Deputaţii au adoptat tacit luna trecută un proicet legislativ, privind modul în care se votează în consiliile locale şi de cate voturi este nevoie pentru aprobarea proiectelor. Neculai Ionescu, primarul comunei Homocea, spune că adoptarea hotărarilor în consiliile locale doar cu majoritatea voturilor aleşilor prezenţi şi nu în funcţie se regăseşte deja în legea 215/2001, a administraţiei publice locale. “În Consiliul Local Homocea nu a existat şi nici nu există vreun blocal, ci doar anumite dispute în urma cărora unii consilieri locali şi ex-consilieri au dorit să “iasă în faţă”, doar pentru a puncta (în opinia domniilor lor) la capitolul imagine”, spune primarul din Homocea. Un proiect de lege adoptat tacit de Camera Deputaţilor aduce modificări la modul în care sunt organizate şedinţele. Astfel, la art. 45 se precizează că hotărarile CL sunt adoptate cu votul aleşilor prezenţi, eliminandu-se sintagma “în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate”. De asemenea, proiectul legislativ elimină obligativitatea votului secret atunci cand este vorba de persoane. Probabil una dintre cele mai importante schimbări aduse legii 215/2001 de către iniţiatori este cea cu privire la patrimoniul localităţilor. Din lege a fost abrogat articolul care prevede că hotărarile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie. Cum se creea posibilitatea ca decizii foarte importante să fie laute doar cu votul celor prezenţi, administrarea domeniului public şi privat a fost introdusă între proiectele de hotărari pentru care este nevoie de votul majorităţii aleşilor locali în funcţie, cum sunt cele privind bugetul, contractarea de împrumuturi, taxe şi impozite, participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau cooperare transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea urbanistică sau cooperare cu alte autorităţi publice, persoane juridice romane sau străine. Proiectul legislativ adoptat de Camera Deputaţilor în mod tacit mai trebuie să treacă şi la Senat, astfel încat sunt şanse destul de mari să fie modifiicat. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.