Politică

Primăria Mărăşeşti şi-a făcut bază de agrement cu piscine

Mihai Boicu
10 iul 2013 5029 vizualizări
Autorităţile din oraşul Mărăşeşti au construit două piscine langă stadionul din oraş, unde cei care vor să se răcorească vor putea intra pe bază de bilet.

“Baza de agrement e între stadion şi drumul european, pe o porţiune unde creşteau boscheţi, nu se făcea nimic acolo. Investiţia a costat peste 8 miliarde de lei vechi, din care primăria a dat doar 1 miliard de lei, iar restul au fost sponsorizări. Firma care realizează parcul eolian a dat 1 miliard de lei, au fost societăţi care au săpat, au balastat”, a declarat primarul oraşului, Valerică Chitic. Lucrările au fost realizate cu 15 angajaţi ai primăriei, care au lucrat două luni. De luni pană vineri intrarea pentru adulţi costă 10 lei, iar pentru copiii de peste 7 ani 5 lei. În week-end, preţurile cresc cu 5 lei. Copiii cu varsta de pană la 7 ani au gratuitate la piscina oraşului, la fel şi persoanele cu handicap. Autorităţile locale vor organiza sambătă deschiderea oficială a bazei de agrement. (M. BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
Maria, acum 1948 zile, 5 ore, 28 minute, 34 secunde
Ce frumos este ceea ce s-a intamplat in Marasesti...halal tinerilor care sunt la primarie, condusi de respectabilul si candva cel mai iubit profesor de sport din oras. Imi aduc aminte cu placere, cand citeste integral
capcutichie, acum 1953 zile, 2 ore, 51 minute, 31 secunde
E jalnic ca un ziar serios sa dea anunturi si fotografii mincinoase .Banii de la bugetul local sunt exact 230.000 de lei iar despre sponsorizari era vb de spaga .Acest chitic nu stie decit sa minta citeste integral
jan, acum 1953 zile, 3 ore, 34 minute, 4 secunde
D-le Chitic "chelului ii trebuie tichie de margaritar"
Ptr.Cosmy de la Paunesti, acum 1953 zile, 4 ore, 23 minute, 21 secunde
Ti-ai luat pastilele azi?
silviu, acum 1953 zile, 9 ore, 31 minute, 15 secunde
"Fort" are perfecta dreptate...asta sa fie cauza din care au crescut "pretentiile" functionarilor ce "frecventeaza" comertul din oras ? ( una pt.mine doua pt. SEFU).
Fort, acum 1953 zile, 10 ore, 10 minute, 36 secunde
NU-NUUUU SUNT MULTUMIT!!!!!!!!!!AM SPERAT ALTCEVA: redeschiderea spitalului, locuri de joaca pentru copii,anveloparea blocurilor........ar mai fii,dar ce rost mai are sa citeste integral
Cosmy de la Paunesti , acum 1953 zile, 11 ore, 15 minute, 9 secunde
Ei na ,ce mai conteaza dar intr-un judet codas la multe parca mai importante sunt evidentierile negative.Anca de pe acum unii carcotasi ce nu au facut mai nimic pentru comunele lor,se gandesc la tot citeste integral
, acum 1953 zile, 15 ore, 46 minute, 20 secunde
Ati gresit imaginea,nu este baza de agrement Marasesti....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.