Politică

Primăria Mărăşeşti a pierdut şi la recurs procesul cu Daniel Drăgan

Ziarul de Vrancea
23 iun 2013 2156 vizualizări
Daniel Drăgan îşi păstrează postul de director al Căminului pentru persoane varstnice „O nouă şansă” din Mărăşeşti

Aceasta pentru că Primăria Mărăşeşti a pierdut şi la Curtea de Apel Galaţi procesul prin care solicita anularea sentinţei Tribunalului Vrancea care a stat la baza anulării deciziei de demitere a Primăriei Mărăşeşti. Deşi a caştigat procesul, magistraţii de la Galaţi i-au respins cererea lui Daniel Drăgan de a primi despăgubiri materiale. „Respinge ca nefondate recursurilor declarate de contestatorul Daniel Drăgan şi intimatul primarul oraşului Mărăşeşti împotriva sentinţei civile nr. 75/29/01/2012 a Tribunalului Vrancea”, se arată în pronunţarea magistraţilor de la Galaţi. Reamintim că Daniel Drăgan a fost demis la începutul acestui an pe motive disciplinare. Căminul de bătrani de la Mărăşeşti a fost înfiinţat în locul spitalului orăşenesc, care a fost închis în 2011 în urma unei decizii a Ministerului Sănătăţii, pentru reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Lapusnanu se intoarce, acum 3951 zile, 16 ore, 27 minute, 35 secunde
Daca nu ma vreti,eu tot vreau...
Radu, acum 3951 zile, 18 ore, 10 minute, 1 secunda
Alesii USL marasesteni, dorm pe banii nostri !!! Din păcate pentru marasesteni ,un an de primar Chitic a însemnat cea mai neagră perioadă, de la Revoluţie şi până în prezent. Din punctul de citeste integral
aopenmind, acum 3951 zile, 19 ore, 7 minute, 10 secunde
Intotodeauna avem de ales.Societatea evoluiaza prin oamenii invatati si inzestrati de la natura ,Este greu sa ne intoarcem in timp .Faptul ca acum avem un primar mai putin evoluat nu este numai din citeste integral
b..o, acum 3951 zile, 20 ore, 26 minute, 38 secunde
nu te mai **** pe tine,iti era mai bine cu Vlase???(Dumnezeu sa l odihneasca),l am prins pe Chitic 6 luni ca primar,sunt plecat in afara,dar in acele 6 luni s a vazut ceva,cateva citeste integral
F, acum 3951 zile, 20 ore, 16 minute, 38 secunde
Asta nu intelegi tu si altii.... treaba primarului nu este sa tunda iarba ! Pentru asta sunt platiti din banii nostri o armata de SEFI care nu-si cunosc fisa postului.
Fort, acum 3952 zile, 7 ore, 9 minute, 32 secunde
Chitic a umplut administratia cu nonvalori si clienti, dar de culoare potrivita. A umplut Primaria cu alde Irescu, Bulancea , Iordache, si alti fugari penali PDL-isti, care acum din PSD sau PNL citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.