Politică

Talvăr vrea să-i aducă profesori finlandezi în şcolile din Vrancea

Iulia Crețu
19 iun 2013 1359 vizualizări
Deputatul de Vrancea a participat la o întalnire de lucru romano-finlandeză pe marginea sistemelor de învăţămant din cele două ţări u finlandezii s-au lăudat cu acordarea unei autonomii clare şcolilor şi cu o libertate în curricula şcolară u romanii i-au invitat pe nordici să vadă şcolile din Vrancea

Ce au făcut finlandezii bine în sistemul lor de învăţămant şi ce putem împrumuta noi pentru a creşte calitatea educaţiei în Romania? O întrebare care a guvernat întalnirea de lucru dintre Angel Talvăr, deputat PSD de Vrancea, preşedinte la Comisia pentru învăţămant, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, şi o delegaţie de experţi în domeniul educaţiei din Finlanda. “Pe parcursul întâlnirii, s-a avut în vedere o discuţie ce a vizat sistemul de educaţie din cele două ţări, reforma întreprinsă de Finlanda în acest domeniu în ultimii 30 de ani, o analiză a învăţământului românesc şi stabilirea unor soluţii de creştere a calităţii acestuia şi a ofertei educaţionale”, se arată într-o informare de presă a deputatului social democrat. Potrivit acestuia, în Finlanda, reforma în învăţămant a început în anii 70 prin „dezvoltarea şi adoptarea unui curriculum naţional în care să se prevadă standarde clare de atins pentru toţi elevii”, ajungandu-se ca în anii 90 să se reducă intervenţiile în treburile şcolilor din partea guvernului şi să se ajungă la autonomie. „Un sistem de educaţie nu se transformă dintr-o dată ca urmare a aplicării unor noi reglementări reformatoare. Este fundamentală crearea unui echilibru şi a unei delimitări concrete între măsurile ce se întreprind la nivel central şi local. O soluţie poate fi stabilirea curriculei şcolare la nivel central, dar crearea unui plan de implementare descentralizat, la nivel local, în funcţie de realităţile specifice zonei. Autonomia şi descentralizarea intervin după ani de control centralizat al reformei în educaţie şi de ameliorare sistematică a curriculumului şi a formării profesorilor şi învăţătorilor. Numai după ce reforma centralizatoare şi-a atins scopul este posibilă introducerea unei perspective mult mai flexibile de transformare a sistemului de educaţie”, este de părere Angel Talvăr. O ţintă greu de atins pentru guvernanţii noştri este să reconstruiască atracţia tinerilor pentru meseria de dascăl, una nobilă în trecut, dar care acum este aruncată în derizoriu. De asemenea, Romania trebuie să reducă abandonul şcolar şi să elimine violenţa din unităţile de învăţămant. Talvăr susţine că le-a adresat omologilor finlandezi invitaţia de a vizita şcolile din Vrancea. Important ar fi ca străinii să meargă totuşi acolo unde şcoala are nevoie de ajutor şi să nu fie plimbaţi numai în Focşani, aici unde, de bine, de rău, unităţile de învăţămant beneficiază de ajutor financiar cu mult mai mare decat în restul judeţului. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Votka si vin vechi, acum 3935 zile, 13 ore, 59 minute, 24 secunde
Daca-i aduce la noi la Maicanesti ,sunt doi martalogi care-i imbata os,lemn, ranga! Unu e director ,altu-i de mate,dar beau cat o comuna intreaga! Norocul elevilor este ca betivanii nu prea dau pe la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.