Politică

Valentin Logodinschi, un şef “conservator” la Protecţia Mediului

Sorin Tudose
28 mai 2013 2423 vizualizări
Membru al PC, Logodinschi spune că aplicarea legii este vitală în chestiunile ce ţin de mediu

După luni de zile de cand liberalul Paul Mihai Giurcă a părăsit funcţia de conducere a Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Vrancea iată că într-un sfarşit instituţia are un nou şef în persoana lui Valentin Logodisnchi. Membru al Partidului Conservator, care aface parte din USL, alături de PSD şi PNL, acesta a fost învestit ieri de către prefectul Cătălin Popescu în prezenţa tuturor angajaţilor institiţiei. Mananger al unei firme de servicii, Logodinschi a lăsat mediul privat pentru a lucra la stat, dar nu pe orice post. “Am considerat că trebuie să merg pe alt drum şi că am ajuns la o anumită maturitate care să îmi permită să ocup această funcţie”, a declarat Valentin Logodinschi. Întrebat dacă are sprijinul PC-ului în exercitarea funcţiei acesta a preferat un răspuns ocolitor. “Eu sper să am sprijinul PC-ului, dar important este să ne mai sprijinim şi singuri”, a mai spus Logodinschi. Proaspătul şef al APM a luat concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici cu 81.8 puncte la proba scrisă, respectiv 80 de puncte la interviu. Nu în ultimul rand, tanărul promovat de Partidul Conservator susţine că la o asemenea instituţie cum este Agenţia de Protecţie a Mediului cel mai important este aplicarea legii. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Cristian Apostol, acum 1853 zile, 8 ore, 5 minute, 17 secunde
Felicitari Valentin!
, acum 1853 zile, 14 ore, 36 minute, 49 secunde
L-a spaguit pe celmare conservator ca sa i se faca loc la treuca banilor publici. Conservatorii vranceni au un mare pacat, conduce un impostor, agent al PSD, securist din talpa si un mare hoit. Cu citeste integral
danb, acum 1853 zile, 22 ore, 19 minute, 28 secunde
Aplicarea carei legi o fi importanta ? A lui Oprisan, a lui Voiculescu sau legea buzunarului propriu ? Si cu mediul nimic, nimic, sau asta nu are nicio treaba cu Protectia Mediului ? E de apreciat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.