Politică

VIDEO!!! Săpunaru le-a spus “La mulţi ani” liberalilor chiar de ziua… PDL

Iulia Crețu
26 mai 2013 715 vizualizări
Preşedintele PNL a avut şi un mesaj pentru democraţi, care au celebrat 20 de ani de partid duminică

PNL şi PDL şi-au serbat aniversările la final de săptămană. Cum nişte zugrăveli în sediul liberal i-au amanat pe liderii Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăeru Roşca cu întalnirea cu presa, deputaţii PNL au transmis “La mulţi ani” colegilor galbeni abia duminică, cand era aniversarea PDL. PNL a celebrat vineri, 24 mai, împlinirea a 138 de ani de la înfiinţare, la Vrancea nefiind organizat niciun eveniment. “Urez «La mulţi ani» tuturor liberalilor, chiar dacă e cu cateva zile întarziere. Serbăm înfiinţarea PNL, am rămas cel mai vechi partid istoric din Romania. Dacă în 2000 eram 20 şi ceva de deputaţi, acum suntem aşa de mulţi încat îţi ia ceva timp pană să ajungi să îi cunoşti pe toţi. Rămanem un partid de drepta, a cărui doctrină veche a Brătienilor, «Prin noi înşine», de la care a pornit tot ceea ce înseamnă PNL şi doctrina economică, văd că devine din ce în ce mai actuală în Europa de astăzi. În contextul crizei mondiale şi a crizei economice, această doctrină este actuală şi face dovadă că trebuie să fii interesat cum să-ţi dezvolţi tu propria economie”, a spus deputatul Nini Săpunaru.

Pedeliştii n-au vrut să-şi facă urări de ziua partidului

Duminică a fost şi aniversarea de 20 de ani a celor de la PDL. Reprezentanţii partidului de la Vrancea s-au ferit să îşi facă urări de faţă cu presa, caţiva pedeliştii aşteptand ieri dimineaţă să plece spre Bucureşti, pentru a participa la evenimentele dedicate zilei de naştere a portocaliilor. Le-a urat în schimb, tot liberalul Nini Săpunaru. “Ce să le transmitem? Numai de bine, n-avem probleme. Dar nu ştiam că au şi ei zi. Ce sărbătoresc? Că s-au rupt din FSN? Că ei de acolo provin, au trecut de la stanga la dreapta apoi. Poate asta sărbătoresc, că partidul vechi rupt din FSN n-ar trebui să mai sărbătorească. Nu ştiu ce anume sărbătoresc cei de la PD”, a mai spus Nini Săpunaru. Deşi celor de la PDL Vrancea li s-a solicitat un punct de vedere, secretarul general Bănel Bărbieru a refuzat, trimiţandu-ne la Costică Neaţă, preşedintele interimar al PDL care însă ieri nu era la sediul din Independenţei. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
planeta Peleus, acum 1606 zile, 21 ore, 30 minute, 46 secunde
...fa o baie ...apoi o poza ..."Javel"
Jupiter, acum 1607 zile, 11 ore, 55 minute, 18 secunde
In sfarsit are si Ulise dreptate. Nu e zi sa nu apare stire legaa de PNL. Orice nimic e scris si nimeni nu intelege de ce. Ziarul de vrancea=PNL, nu mai e nicio indoiala. Din cate se aude prin oras, citeste integral
Ulise Grosu, acum 1607 zile, 9 ore, 44 minute, 58 secunde
Astept cu nerbdare parerea intregului "sistem solar", deoarece numai parerea lui Jupiter nu este suficienta.
Ulise Grosu, acum 1607 zile, 13 ore, 56 minute, 2 secunde
In Tara Vrancei atat PDL-isti cat si PNL-isti cred ca sunt bagati mai mult in seama de presa, deoarece in fapt ei nu exista.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.