Politică

Scandal politic fără final: Consiliul Local Homocea, legi votate cu poliţiştii în sală

Iulia Crețu
21 mai 2013 2576 vizualizări
Aleşii Opoziţiei, APV şi PNG, îl acuză în continuare pe primarul Neculai Ionescu de nerespectarea drepturilor democratice.Edilul le-a transmis nemulţumiţilor să aştepte deciziile instanţei în scandalul înlocuirii consilierilor PNG.Intalnirea de lucru de ieri s-a desfăşurat cu poliţiştii în sala de CL.Comunicarea între taberele politice se face la avizierul Primăriei. OMV vrea să ajute la reparaţia unei grădiniţe în Homocea

Certurile ating mulţi decibeli în sala de şedinţe a Consiliului Local Homocea, acolo unde, în continuare, nu s-a îngropat securea războiului între primarul Neculai Ionescu şi consilierii APV şi cei ai PNG-CD, al căror lider este democrat liberalul Viorel Lupu. Întalnirea de lucru a aleşilor comunali de ieri de la pranz s-a finalizat cu o victorie mică a edilului, caştigată pe seama necunoaşterii legii din partea adversarilor. Şedinţa a început în ţipete, ameninţări, ceva pumni bătuţi în mese, acuzaţii de dictatură din partea Opoziţiei către primar, dar şi cu dovada că necunoaşterea legilor administraţiei şi a regulamentului de funcţionare a CL pot duce la blocaje în activitatea comunităţilor. Nemulţumiţi că CL Homocea nu ia act de o adresă a PNG-CD, reprezentanţii APV şi ai PNG au părăsit sala de şedinţe, neaşteptand discutarea doleanţelor la punctul Diverse. “După un an de insulte, ameninţări, calomnii, e timpul să avem linişte. Dacă aveţi probleme, adresaţi-vă instanţei”, a spus primarul Neculai Ionescu. “Ne puneţi pumnul în gură”, au strigat şi adversarii săi.

Primarul dezbină şi conduce

Pentru că între cele două tabere nu poate avea loc un dialog pe un ton scăzut, edilul le-a lipit contestatarilor din CL în geamul Primăriei un anunţ prin care le transmite: “Domnilor consilieri semnatari ai adresei cu nr. 3202/29.04.2013, urmare a solicitării dumneavoastră de a vă întruni în şedinţă extraordinară pentru data de 7 mai, orele 13.00, vă adresăm mulţumirile noastre pentru grija ce o purtaţi activităţii Primăriei, însă din fericire aceste hotărari sunt deja adoptate. Cunoaştem faptul că în data de 15 aprilie 2013 aţi înaintat către Secţia de Contencios Administrativ Fiscal a Tribunalului o acţiune de chemare în judecată tocmai pentru anularea acestor hotărari şi din acest considerent vă adresăm respectuos rugămintea de a lăsa la aprecierea instanţei de judecată să stabilească cine are dreptate. Solicitarea prezentă ca şi cea din data de 12.04.2013 este fără obiect”, le transmite, cu ironie, primarul PNL celor din APV şi PNG. Lupta politică se poartă pe marginea validării unor consilieri PNG, astfel încat în CL Homocea USL-ul să aibă o majoritate confortabilă. Desele retrageri de sprijin politic pentru reprezentanţii PNG din partea propriului partid au dus la o degringoladă, unii consilieri acuzand că şi-au semnat demisii fără să ştie ce îi pune partidul să facă.

Sponsorizare de la OMV pentru grădiniţă

În altă ordine de idei, la şedinţa de ieri, aleşii au votat pentru sprijinirea de la bugetul local a GAL-ului “Pădurile dacice” cu o contribuţie de 20.000 lei, urmand ca printr-un proiect ulterior să fie finanţată realizarea unui nou sediu pentru Primărie. De asemenea, CL a fost de acord cu achiziţionarea unui buldoexcavator şi a unei Dacia Duster, în leasing, dar şi cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii magazie lemne şi garduri împrejmuitoare în valoare de 50.000 lei. Tot pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a figurat şi un proiect de rectificare bugetară, care însă a fost amanat pentru a se perfecta o sponsorizare de la OMV. Firma deţine o sondă în comună şi ar vrea să ajute la reparaţii pentru o unitate de învăţămant. “Am discutat cu cei de la OMV care ar vrea să ne dea suma de 10.000-14.000 euro pentru realizarea unui obiectiv în comună. Iniţial am vrut să îi convingem pentru reparaţii la acoperişul Şcolii Lespezi, dar ne-au spus că vor să finanţeze un proiect care să se vadă şi, după cum ştiţi, la şcoală e nevoie de mai mulţi bani. Vrem să le arătăm grădiniţa din centru şi să facem faţada, pentru a le corespunde şi lor proiectul. Nu ne-au virat banii în cont şi de aceea am amanat rectificarea bugetară. Cei de la OMV ar trebui să vină în teren să vadă obiectivul de investiţii şi să vedem caţi bani ar putea să ne ofere”, a completat primarul din Homocea. De precizat că după refuzul preşedintelui de şedinţă de a discuta adresa PNG înaintea votării ordinii de zi a şedinţei, consilierii Opoziţiei au plecat vociferand şi ameninţand. La întalnirea micului Parlament comunal din Homocea au asistat nu mai puţin de patru poliţişti, obişnuiţi cu atmosfera tensionată de acolo. Şedinţa s-a încheiat însă fără incidente. (Iulia CREŢU)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
eu Viorel L., acum 3990 zile, 12 ore, 32 minute, 46 secunde
Mai CENZURAT ,in 2004 datorita mie ,prin ruperea a 402 voturi din electoratul P.S.D. de catre echipa mea,si tradarii uneia din colegele candidatului P.S.D, P.e N.a L-ul Ionescu a castigat,sper ca citeste integral
, acum 3990 zile, 14 ore, 55 minute, 47 secunde
lupule de zece ani tot nu ai inteles ca nu poti sa-l dobori pe ionescu??????? nu te mai plinge pe tote drumurile ,mai bine te-ai apuca de treaba ca de 20 de ani nu faci nimic,si lasa primaru sa-si citeste integral
vivivan, acum 3990 zile, 15 ore, 27 minute, 24 secunde
Imaginea opozitiei din consiliul local este aidoma pozitiei presedintei PNG....cam ^^cracanata^^!!!
V.Lupu, acum 3990 zile, 16 ore, 35 minute, 44 secunde
Domnule de la partidul verde,se pare ca tot timpul comentezi situatii de care nu ai habar,pupi multe funduri,mai bine te-ai informa corect si ai afla lucrurile adevarate despre ce se intampla in citeste integral
stefan, acum 3991 zile, 19 ore, 49 minute, 11 secunde
Legile sunt votate in Parlament. In consiliile locale sunt votate hotarari.
Dan Butnaru, acum 3991 zile, 23 ore, 34 minute, 41 secunde
Domnii consilieri PNG sau ex-consilieri PNG se pare ca nu prea inteleg care este rolul dansilor pe scena politica vranceana. Dansii nu au o problema cu Neculai Ionescu. Primarul PNL Neculai Ionescu nu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.