Politică

Crin Antonescu: Suntem SINGURI împotriva lui Băsescu, a PSD, a unor instituții

Ziarul de Vrancea
19 mai 2013 708 vizualizări
Trebuie să rezolvăm până la vacanța parlamentară

Președintele PNL i-a anunțat pe colegii săi din conducerea partidului, în ședința care a avut loc în urma scandalului iscat de senatorul Sorin Roșca Stănescu, că de acum vor juca singuri, fără social-democrați. Totodată, Crin Antonescu le-a cerut liberalilor să facă în așa fel încât la alegerile europarlamentare PNL să atingă 25% și i-a învățat ce să spună în emisiunile televizate. De exemplu, dacă sunt întrebați despre Sorin Roșca Stănescu, ei să vorbească despre Codul Silvic sau despre IMM-uri.

"Ce spun eu nu e că nu e suficient să ne plângem pentru că normal să încerce să ia pe imaginea lor (n.r- social-democrații) tot ce e bun în guvern. Astea sunt lucruri naturale – problema e ce facem noi?  Păi, s-a pus degetul pe I. Ce pârghii avem şi când şi cum, prin ce mijloace le accesăm şi care este graniţa până la care se merge. Eu am invocat la început episodul cu Sorin Roşca Stănescu pentru că ei sunt foarte bine organizaţi", a spus Crin Antonescu, citat de pesurse.ro.


El le-a cerut liberalilor să fie mai organizați și mai coerenți pentru că au în față o nouă conjunctură politică.  Foto:evz.ro

"Asta este, avem o situaţie foarte grea. Am încercat să înțeleg toata aceste încrengături de instituții... Nu am mania persecuției, dar toate sunt îndreptate împotriva noastră și cu forţa noastra limitată e cam greu sa răspundem", a spus Antonescu.

Exemplul pe care l-a dat acesta a fost ANI. "Azi vorbești și maine te ia ANI. Seria coincidenţelor continuă. Ce putem face, ca loviturile vin din toate direcţiile? Suntem singuri împotriva lui Basescu, a PSD si a unor institutii internationale. Cred ca toate aceste povesti cu tergiversarile si ce fac cei din PSD eu cred ca trebuie să le rezolvam pana la vacanta parlamentara", a spus Antonescu.

Antonescu: Te întreabă de Roșca Stănescu, tu răspunzi de Codul Silvic

Totodată, liderul PNL și-a învățat colegii ce să spună în emisiuni. "Trebuie să avem o strategie în comunicare prin care toţi colegii care participă la vreo emisiune, chiar dacă sunt pesd-işti acolo, dar dacă ăla îl întreabă domnule a ieşit un scandal acolo cu Roşca Stănescu... ăla să răspundă ca nuca în perete : hai să facem Codul Silvic!, haideţi să ajutăm întreprinderile mici şi mijlocii!. El va spune iar – Dar domnule eu te întreb de Roşca Stănescu... Da, am auzit, dar noi facem Codul Silvic, noi facem pentru IMM-uri. Nu avem altă soluţie", a spus Antonescu.

Liderul PNL le aduce la cunoștință colegilor săi că discută despre PSD, un partid care are 40% "cu PPDD și cu doamna Udrea că doar sunt colegi întru coabitare", plus jumătate din CJ-urile țării și peste 2.200 de primari.

" Am tras foloase de pe urma partidului că am rezistat în opoziție si nu am intrat in combinații temporare cu domnul Băsescu și cu cei care guvernau și atunci a fost o conjuctură cand ne-am jucat bine atuul potenţial. (...)Nu e vorba doar de prezidențiale. E vorba ca la europarlamentae dacă PNL nu ia 30% cum spune domnul Turcanu, cu 25%  PNL a câştigat batalia pe dreapta și chiar dacă PSD ia 40 (sper sa nu fie atât) vor vedea că pe partea dreapta suntem doar noi și se vor gândi să se țina de angajamente, dacă noi o dăm în 14-16% atunci și eu m-aș spune în pielea lor și sa mă întreb daca nu se întâmplă altceva pe partea dreaptă", a mai spus Antonescu.

Atacul liberalilor împotriva lui Ponta

Nu doar Crin Antonescu este nemulțumit de social-democrați. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta. Ministrul s-a plâns că a stat să scrie noaptea măsurile despre care ziua se vorbea la Tv. Și ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, i-a reproșat premierului Victor Ponta că-i blochează reforma. Vicepreședintele Norica Nicolai, a recuoscut că PNL a devenit o anexă a PSD și a susținut că rămânerea liberalilor la guvernare constituie un mare dezavantaj.


www.evz.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.