Politică

“Băieţii deştepţi” ai gunoaielor comunale

Mihai Boicu
21 apr 2013 2664 vizualizări
Vă vine sau nu să credeţi, dar la Urecheşti o maşină încărcată cu gunoi este taxată cu 1.500 de lei, bani plătiţi de primărie prin contract.In aceste condiţii, primăria a acumulat datorii la salubritatea comunei de 50.000 lei către firma care colectează deşeurile comunale.Primarul Nistor Bratosin îl acuză pe fostul edil că a încheiat un contract păgubos prin care este obligat să plătească mai mult decat încasează de la populaţie.In replică, fostul edil Vasile Danţiş susţine că urmaşul său a cheltuit banii pe birouri să plătească datoriile la gunoaie. La randul său, patronul firmei spune că “preţul este justificat” şi vrea pană la ultimul leuţ

Gunoaiele sunt o sursă importantă de bani chiar şi la ţară după ce Uniunea Europeană a obligat autorităţile locale să ridice gunoiul, evident contra-cost, de la poarta cetăţeanului. Comuna Urecheşti se confruntă însă cu o situaţie mai puţin obişnuită în judeţ, dacă nu chiar unică: datoriile la gunoi către operatorul local. În mod normal, firmele de salubritate ar trebui să ia singure banii de la populaţie şi agenţi economici, însă acestea preferă să lucreze prin intermediul primăriilor, unde cetăţenii “pot” fi prinşi de autorităţi şi puşi să-şi plătească obligaţiile. Pană acum, relaţia a funcţionat pe principiul “noi vă plătim cat încasăm”. La Urecheşti însă s-a ajuns la acumularea de arierate de aproximativ 50.000 de lei. Primarul actual, democrat – liberalul Nistor Bratosin, susţine că primăria încasează mai puţini bani de la populaţie, decat este obligată să plătească prin contract firmei de salubritate. Relaţia cu firma Ecoderatisal datează din anul 2009, atunci cand s-a încheiat un contract în acest sens. Doi ani mai tarziu a fost parafat un act adiţional, în care se precizează că s-au purtat negocieri între cele două părţi, prin care s-a stabilit că valoarea unei maşini de gunoi este de 1500 de lei. Actualul primar spune că firma facturează şase maşini pe lună, adică 9.000 de lei, iar anual se adună peste 100.000 lei. “Pe 3 ianuarie 2011 s-a încheiat un act adiţional prin care fostul primar obliga primăria să să plătească 1.500 de lei pe maşină. Pană acum nu am avut cunoştinţă de existenţa acestui act adiţional. Primăria încasează anual 500 – 600 de milioane lei, în condiţiile în care trebuie să plătească 9.000 de lei pe lună. Prin acest act adiţional, fostul primar a permis primăriei să aculumeze arierate”, a declarat primarul actual al Urecheştiului.

Fostul primar nu ar fi avut aprobarea consilierilor


Primarul Nistor Bratosin conduce, probabil, singura primărie din Vrancea care are datorii pentru gunoaiele cetăţenilor

Primarul Nistor Bratosin spune că a chemat firma de salubritate la o renegociere, iar în ceea ce priveşte plata datoriilor, aşteaptă să fie dat în judecată. “Din 3 martie pană pe 16 aprilie, am primit 10 facturi. Ne-am înregistrat cu arierate la gunoi din cauza actului adiţional încheiat de fostul primar, fără a avea aprobarea Consiliului Local. Fostul primar a fost delegat în 2009 să încheie acest contract, dar în 2011 nu a avut aprobarea consilierilor. Eu plătesc salubritatea cat strang de la populaţie, dar nu dovedesc să achit tot”, a declarat primarul din Urecheşti. Acesta mai spune că au mai fost şi alte probleme, legate de facturarea de două ori a şcolilor sau în ceea ce priveşte numărul de pubele. De asemenea, primarul din Urecheşti susţine că ridicarea cu aceeaşi maşină plătită de primărie a gunoiului de la agenţii economici nu ar fi în regulă. Din totalul datoriilor acumulate la salubritatea, 200.000 lei ar fi din timpul fostului edil, iar restul ulterior. Situaţia ar putea fi detensionată la discuţiile la care au fost invitaţii reprezentanţii firmei Ecoderatisal, pentru o renegociere a contractului.

“Şi-au făcut birouri în loc să plătească datoriile”

Vasile Danţiş, fostul primar PSD din Urecheşti, spune că de vină este proastă gestionare a actulei conduceri a primăriei şi a negat că pană în iunie 2012 ar fi acumulat restanţe la salubritate. “Actul adiţional a fost încheiat pentru că s-a scumpit motorina, a crescut taxa de gunoi. Înainte de 2011 se plătea 5 lei de familie şi 3 lei pentru o persoană singură, după aceea sumele au crescut la 8 lei pentru o familie şi 5 lei o persoană singură. Atunci cand s-a încheiat actul adiţional, firma de salubritate nu a vrut să mai lucreze cu noi şi, timp de o lună, am adus o altă firmă, care avea preţuri mai mari. Noi am avut o relaţia bună cu Ecoderatisal, nu ne calculau penalităţi, în loc de cinci maşini ne facturau patru şi nu au fost probleme”, a declarat fostul edil Vasile Danţiş. Acesta susţine că actul adiţional a fost încheiat cu aprobarea consilierilor, cei mai mulţi dintre aceştia fiind şi acum în funcţie. Mai mult, fostul prim-gospodar spune că actuala conducere a dat banii pe ceea ce nu era strict necesar, în loc să achite datoriile. “În momentul în care am venit eu în primărie, am plătit toate datoriile. Actualul primar de ce nu poate? Eu am plătit datoriile, el şi-a făcut biroul şi a instalat centrală. Arieratele au fost acumulate din cauza nesăbuinţei lui, pentru că a cheltuit 180 de milioane lei pe birouri şi 450 de milioane pe centrală”, a adăugat fostul primar. Vasile Danţiş susţine că a auzit că locuitorii ar fi îndemnaţi chiar de consilieri să nu-şi plătească gunoiul şi că urmaşul său ar avea interes să aducă o altă firmă în comună.

Primarul Bratosin “nu are educaţie administrativă”

Şi omul de afaceri Nicu Statache, administratorul Ecoderatisal, susţine că pentru acumularea datoriilor este vinovat actualul primar şi că toate cheltuielile pentru salubritate sunt justificate. “Există un contract încheiat în anul 2009, iar în anul 2011 s-a făcut o negociere cu Primăria Urecheşti. Preţurile sunt justificate pentru că sunt cheltuieli de transport, motorină, cauciucuri, şoferi, rovignetă. La acest act adiţional s-a ajuns prin negociere şi a fost semnat de primar, secretar şi contabil. Toţi şi-au dat girul la acest contract”, a declarat administratorul firmei Ecoderatisal. Acesta spune că va urma paşii legali pentru a recupera datoriile de la autorităţile locale şi este de părere că restanţele s-au acumulat din cauza nepriceperii actualului primar democrat-liberal. “Domnul primar este pus în imposibilitatea de a administra UAT Urecheşti ca urmare a lipsei unei educaţii administrative. Îl sfătuiesc pe domnul primar să mai pună mana pe un drept administrativ, pe Codul Fiscal”, a mai afirmat Nicu Stache. Omul de afaceri spune că va clarifica toate aspectele relaţiei dintre Ecoderatisal şi Urecheşti la şedinţa Consiliului Local din data de 25 aprilie, la care a fost invitat. Indiferent cum se va încheia acest conflict şi care va fi firma care va asigura salubritatea, sunt toate şansele ca Primăria Urecheşti să fie obligată la plata restanţelor la salubritate. (Mihai BOICU)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mario, acum 1763 zile, 16 ore, 35 minute, 23 secunde
Ce atatea discutii,dom'le?! Omul are contract,munceste ptr primarie in fiecare zi,deci trebuie sa-l plateasca. Ca primarul vrea o noua firma,mai...apropiata,asta este alta treaba:))))
Aurelian, acum 1761 zile, 4 ore, 21 minute, 5 secunde
Nu e chiar asa Mario. Masinile acestei firme erau pe val in 2009. Acum stau la garaj, chiar pe DJ205B, aproape de iesirea din Urechesti spre Cotesti. Prin urmare, magariile Ecoderatisal i-au adus citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.