Politică

Foştii prefecţi au venit la deschiderea “galeriei prefecţilor”

Mihai Boicu
29 mar 2013 2763 vizualizări
Vrancea a avut nu mai puţin de 16 prefecţi din 1990 pană în prezent

Prefectul Cătălin Kanty Popescu a inaugurat ieri “galeria prefecţilor” alături de reprezentanţii Guvernului care s-au succedat în biroul său în ultimele două decenii. Pe peretele primului etaj al Prefecturii au fost puse fotografiile prefecţilor din 1990 pană în prezent, precum şi perioadele în care au stat în funcţie. Puţini mai ştiu astăzi că primul prefect al judeţului a fost Teodor Pavel, întrucat acesta ocupă parcă dintotdeauna funcţia de şef al Administraţiei Finanţelor Publice Focşani. Vrancea a avut 16 prefecţi, din care unii au stat doar cateva luni şi prea puţini au rezistat caţiva ani. Cel mai longeviv a fost Ion Oprea, care a avut două mandate de cate doi ani fiecare. Şi în afara mandatelor, Ion Oprea tot în Prefectură a stat începand cu 2005, fie ca subprefect, fie ca inspector guvernamental, funcţia pe care o ocupă în prezent. Oprea şi Dragoş Mircea sunt singurii care au ocupat de două ori funcţia de prefect. Singura femeie din “galeria prefecţilor” este Raluca Dan, secretarul general al judeţului. “Am considerat că este normal să-i aduc în atenţia opiniei publice pe cei care au ocupat funcţia de prefect”, a spus actualul prefect despre această iniţiativă.

Cei care au venit să vadă cum arată fotografiile lor, dar să şi discute la o cafea în biroul în care au stat mai mult sau mai puţin timp, au fost Teodor Pavel, Romeo Paul Postelnicu, Nicolae Giurgea, Petre Rapeanu, Ionuţ Constantinescu, Cătălin Haret, Constantin Buză, Dragoş Mircea, Octavian Vieru şi Ion Oprea. Muşat Băcanu, al doilea prefect al judeţului, a decedat, în timp ce George Băeşu, Raluca Dan, Cătălin Vrabie şi Sorin Hornea au absentat. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
adrian, acum 1963 zile, 19 ore, 27 minute, 25 secunde
al doilea prefect al judetului,a decedat,in timp ce............ au absentat
Gutza, acum 1964 zile, 17 ore, 22 minute, 53 secunde
L-ati uitat pe domnul Emil Lamasanu. A fost si primul candidat la Senat din partea PNL Vrancea, in 1990 !!!
fasole cu ciolan, acum 1964 zile, 17 ore, 38 minute, 56 secunde
Daca putea, gogosarul se punea numai pe EL pe perete, dar pentru a nu cadea in ridicol a catadicsit sa se gandeasca si la predecesorii sai. Sugeram realizatorului Manastire de la Realitatea Tv sa se citeste integral
Ionut Cititorul, acum 1964 zile, 20 ore, 2 minute, 12 secunde
Nu stiu ce a gasit interesant initiatorul acestei actiuni in faptul ca niste oameni au fost, la un moment dat, prefecti? 1. Nu au fost alesi de noi, ba chiar unii au fost respinni categoric de citeste integral
stroe vasilica, acum 1965 zile, 5 ore, 35 minute, 28 secunde
pentru a lua pulsul opiniei publice,PUNETI_LE FOTIOGRAFIILE PE UN GARD_NU STIU ALCUI,caci,cine ar primi pe gardul sau asemenea TAUNI,VIERMI,LIMBRICI,NENOROCITI,HIENE...si alte atribute de WC ...Au dat citeste integral
tara arde si baba se piaptana, acum 1965 zile, 2 ore, 25 minute, 13 secunde
rusine nenorocitilor, ce ati condus voi ma nesimtitilor, numai gogosarul asta a fost cu ideea, de ce nu puneti si borfasul ordinar in randul vostru
s, acum 1965 zile, 18 ore, 33 minute, 10 secunde
Mie mi-ar fi jena! Parol!
Gogosarului, acum 1966 zile, 7 ore, 12 minute, 58 secunde
Gogosarule, de ce nu ai pus facatura de galerie afara, pe perete sa aiba lumea ce scuipa si injura. Cred ca asta e marea realizare a mandatului tau.
DOAMNE CU CE AM GRESIT, acum 1966 zile, 7 ore, 41 minute, 2 secunde
O rusine, chiar nu mai aveti bun simt, in toata aceasta perioada vrancea s-a dus la fund, a saracit pe zi ce trece si voi va ridicati statui, eu daca as fi fost in locul vostru cautam sa ma ascund sa citeste integral
Ulise Grosu, acum 1966 zile, 10 ore, 25 minute, 22 secunde
Despre cati dintre acesti prefecti presa a scris ca au avut tangente cu fosta securitate, atat ca securisti cu acte in regula cat si ca "sifonari"?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.