Politică

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde: ”Situaţia bugetară este dramatică. Dacă vom plăti salariile şi pensiile, să fim fericiţi”

Ziarul de Vrancea
27 mar 2013 557 vizualizări
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş Severin, vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că situaţia bugetară este una ”dramatică”, punând sub semnul întrebării plata salariilor şi pensiilor.

„În acest moment situaţia bugetară natională este dramatică, nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie, să fim fericiţi dacă plătim salariile şi pensiile”, a declarat Sorin Frunzăverde la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean.

 

www.gandul.info

 

 

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat că ar putea fi probleme cu achitarea tranşei către FMI, potrivit Realitatea.net.

În şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, de marţi, au fost aprobate, printre altele, bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea forului judeţean sau finanţate de către acesta, pe anul 2013.

Cele mai mari bugete au fost aprobate pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa – 66,365 de milioane de lei, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin - 60,330 milioane de lei şi pentru Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat Caraş-Severin – 12,845 milioane de lei.

Cele mai mici bugete le-au primit Căminul pentru Persoane Vârstnice din Caransebeş – 577.000 de lei, Camera Agricolă Caraş-Severin – 320.000 de lei şi Liceul Tehnologic Bocşa – 246.000 de lei.

Citeşte şi De ce avem nevoie de încă un acord cu FMI

Înainte ca bugetele să fie supuse votului, consilierul Nicolae Ştefănescu a spus că ar dori să afle părerea şefilor instituţiilor respective, dacă banii alocaţi sunt suficienţi.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde a replicat: „Nu văd sensul acestei întrebări. Ştim cu toţii că banii nu ajung, dar acestea sunt posibilităţile. În ţară situaţia este dezastruoasă. Nu ştim dacă vom putea plăti următoarea tranşă de rambursare a împrumutului de la FMI. Dacă vom plăti salariile şi pensiile, să fim fericiţi! În aceste condiţii, întrebarea dumneavoastră, domnule Ştefănescu, este retorică”, potrivit argument-cs.ro.

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a prelungit pentru o perioadă de trei luni, până la 30 iunie 2013, împrumutul acordat României, transmite Reuters. Acordul stand-by în valoare de 3,5 miliarde de euro a fost aprobat iniţial în 2011. Autorităţile de la Bucureşti au optat ca acordul să fie preventiv, iar fondurile să fie atrase numai în caz de necesitate. 'Prelungirea împrumutului, solicitată de autorităţile române, le va oferi timpul necesar pentru a pune în aplicare unele dintre condiţionalităţile menţionate în cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului stand-by', a precizat FMI într-un comunicat. 'Prelungirea acordului va oferi, în special, oportunitatea de a reduce arieratele administraţiei centrale şi locale şi de a lua măsuri de îmbunătăţire a managementului în companiile de stat', se mai arată în documentul amintit. Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat prelungirea cu trei luni a acordurilor încheiate cu România în şedinţa sa de la 15 martie.

 

www.romanialibera.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mihai, acum 1884 zile, 1 ora, 52 minute, 35 secunde
in 4 pasi rezolvati criza banilor: 1.dati afara din bugetari. 2. plafon salarial 1500lei. 3. fara sporuri. 4 dna sa controleze fiecare ban cheltuit de la buget.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.