Politică

UPDATE!!! Oprişan este noul preşedinte al şefilor de consilii judeţene

Mihai Boicu
13 mar 2013 3752 vizualizări
Marian Oprişan a caştigat, aşa cum era de aşteptat, preşedinţia Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din Romania (UNCJR) la alegerile de azi.

PSD a decis de miercuri să-l susţină pe preşedintele CJ Vrancea şi aceasta a ieşit învingător deoarece s-a bazat pe voturile a nu mai puţin de 23 de consilii judeţene. În funcţiile de vicepreşedinte au fost aleşi Silvian Ciupercă (PSD), Constantin Nicolescu (PSD), Tiberiu Marc (PSD), Titu Bojin (PSD), Ion Prioteasa (PSD), Horea Uioreanu (PNL), Marian Petrache (PNL), Cristian Adomniţei (PNL), Vasile Mustăţea (PNL) şi Borboly Csaba (UDMR). Funcţia de preşedinte al UNCJR a devenit vacantă după ce Liviu Dragnea a fost ales deputat şi apoi ministru. Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, a asigurat apoi interimatul şi a vrut să candideze pentru funcţia de preşedinte. Conducerea partidului nu l-a susţinut însă pentru că social – democratul l-a atacat pe Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget, pentru că acesta le-a cerut liderilor din teritoriu să-şi plătească mai întai datoriile, iar după aceea să facă investiţii. Funcţia de preşedinte al UNCJR poate conta pentru Oprişan în viitoarea organizare administrativă pe regiuni. Uniunea reprezintă consiliile judeţene în relaţia cu Guvernul şi Parlamentul. De asemenea, UNCJR are şi un birou la Bruxelles. (M. B.)

13.03.2013:Marian Oprişan este la un pas de fi a cel mai tare baron

Acesta este susţinut de PSD pentru a fi preşedinte al Uniunii Consiliilor Judeţene.Marian Oprişan are şanse foarte mari să fie ales, deoarece social - democraţii au 22 de preşedinţi de CJ-uri la nivel naţional. Marian Oprişan a caştigat ieri bătălia internă din PSD pentru a fi unicul candidat al partidului pentru postul de preşedintele al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din Romania. Preşedintele CJ Vrancea l-a învins cu 16 – 6 la voturi pe Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, care a fost pană acum preşedinte interimar al UNCJR. Preşedinţii de consiliii judeţene social democraţi s-au întalnit la grupul PSD de la Senat pentru a-şi desemna un candidat unic, care să aibă şanse mai mari pentru caştigarea alegerilor prin nedivizarea voturilor. PSD are 22 de preşedinţi de CJ-uri, la care se adaugă unul al UNPR. Pe de altă parte, PNL are 13 preşedinţi şi se pare că îl va susţine pe Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi, pentru funcţia de vicepreşedinte. Nicuşor Constantinescu a ajuns preşedinte interimar al UNCJR după ce Liviu Dragnea a lăsat Teleormanul pentru funcţia de deputat şi apoi cea de ministru. Social – democratul a intrat însă în dizgraţia conducerii partidului, după ce l-a criticat deschis pe ministrul Finanţelor, Liviu Voinea, care le-a cerut liderilor locali să-şi plătească mai întai arieratele, după care să se gandească la investiţii. Victor Ponta s-a poziţionat de partea lui Liviu Voinea şi a afirmat că “Nicuşor Constantinescu nu are decat să se supere”. Ca umare a acestui conflict, conducerea PSD a decis să-l susţină pe Marian Oprişan, iar acest lucru s-a văzut în nominalizarea de ieri.


De la baron la şef peste baroni

Alegerile, care vor avea loc astăzi, ar trebui să fie doar o formalitate pentru Marian Oprişan. Poziţia de preşedinte al UNCJR poate fi importantă în contextul regionalizării Romaniei şi ocupării unei funcţii în noua organizare administrativă, dacă aceasta va avea loc. Uniunea reprezintă interesele consiliilor judeţene în raport cu Parlamentul şi cu Guvernul, avand şi un birou deschis la Bruxelles. Pentru Marian Oprişan funcţia de preşedinte al UNCJR reprezintă  încă un pas în cariera politică, după ce a fost ales vicepreşedinte naţional al PSD. Pentru partid susţinerea baronului de Vrancea arată adevărul trist că partidele nu ţin seama de imaginea publică a membrilor săi, de prejudiciile de imagine pe care le-au adus de-a lungul timpului şi scandalurile de corupţie în care au fost implicaţi. Ce contează cu adevărat este puterea pe care o au aceştia, fie că vorbim de influenţă, forţă financiară sau alţi factori care asigură succesul în politica autohtonă. (M. BOICU)

“În această după-amiază am fost nominalizat de colegii mei din PSD la funcția de Președinte al UNCJR. A fost o competitie deschisă, cu mult fair...-play! Sprijinul colegilor mei este o mare onoare! Nu o să-i dezamăgesc aşa cum nu o să-i dezamăgesc nici pe cetăţenii pe care îi reprezint. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, se arată într-un mesaj postat de Oprişan ieri pe contul său de Facebook.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 21

Adaugă comentariu
, acum 4026 zile, 1 ora, 37 minute, 37 secunde
Domnu M O numit francisc mai dati o raita si prin alte sate uitate de soarta nu faceti totu numai in focsani ca bani de la guvern au ajuns dar nu se vede ce miscati.bine ca tiai facut vila la garoafa citeste integral
, acum 4032 zile, 7 ore, 11 minute, 35 secunde
IN plan era ca PSD sa-l promoveze pe N Constantinescu in functia de presedine,al presedintilor ,dar s-a ratoit la PONTA si l-a costat si a castgat OPRISAN la indicatia conducatorilor iubitii PCR citeste integral
, acum 4032 zile, 7 ore, 42 minute, 58 secunde
Felicitari d-na Placinta ca ati aflat diagnosticul lui Ulise si l-ati trimis la locul respectiv pentru a fi vindecat !
Ulise Grosu, acum 4032 zile, 4 ore, 39 minute, 24 secunde
Daca Dvs. cosiderati ca d-na Sorina Placinta mi-a aflat "diagnosticul", eu nu va pot contrazice. Cand aceasta afirmatie vine din partea unei persoane care nici macar pseudonim nu are, citeste integral
Ulise Grosu, acum 4032 zile, 7 ore, 48 minute, 52 secunde
@Elena Strypu Stimata Elena, Despre Elena din Troia se spune, citez ; În mitologia greacă, Elena din Troia a fost cea mai frumoasă femeie din lume. Fiică a lui Zeus, ea este cel mai bine citeste integral
luna, acum 4032 zile, 8 ore, 6 minute, 58 secunde
Am dat in bobi si mi-a iesit ca Oprisan va fi cu siguranta seful Regiunii care se va infiinta. Dupa ce se va achita cu laude de aceasta functie, ca fi cooptat in Guvern. Apoi la viitoarele alegeri va citeste integral
Vranceanu, acum 4032 zile, 8 ore, 19 minute, 31 secunde
Oprisan a fost impus presedintilor PSD de catre Ponta si Dragnea ca sa fie candidat.Avand majoritatea PSD s-a dat indicatie de partid ca pe timpul PCR si l-au votat in unanimitate.In plan trebuia sa citeste integral
mihai, acum 4032 zile, 11 ore, 26 minute, 9 secunde
a iesit fum alb din conclavul presedintilor de gasti judetene si habemus baronus! marian oprisan a fost votat si incoronat ca renato1!
Elena Strypu, acum 4032 zile, 12 ore, 21 minute, 22 secunde
Ulise,pe mine cui ma lasi?
Ulise Grosu, acum 4032 zile, 12 ore, 27 minute, 30 secunde
@e. ur.dea, Ulise Subtire si K. Urwoyu Analizandu-va comentariile, s-ar putea ca voi sa fiti "trei in unu", In aceste conditii, am mari dubii ca stiti sa va imparti cei doi neuroni pe citeste integral
K. Urwoyu, acum 4032 zile, 12 ore, 43 minute, 53 secunde
Imi pare rau, K. Uliysse merge cu mine la 888,apoi se duce la 96 ca e tarziu!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.