Politică

Neagu Murgu îi face moţiune lui Ponta pentru Schengen

Iulia Crețu
11 mar 2013 2182 vizualizări
PP-DD a depus ieri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă pe tema aderării Romaniei la Spaţiul Schengen, “Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen”.

Deputatul PP-DD de Mărăşeşti, Neagu Murgu, se află printre semnatari şi spune, că în opinia sa, Romania nu trebuie să se îndepărteze de la ţintele europene, blamînd Guvernul Ponta pentru declaraţii iresponsabile. “Suntem toţi semnatari. Am depus această moţiune pentru că atat primul ministru, cat şi ministrul de Externe au spus că putem trăi şi fără Schengen. Dar este foarte important pentru Romania să adere la Spaţiul Schengen. Schengen  nu reprezintă doar o viză, ci un interes naţional. Moţiunea PP-DD va fi susţinută şi de PDL. Noi, cei din Opoziţie, ne-am dori să treacă, dar ştim că este greu. Moţiunea reprezintă şi un mesaj mai ferm pentru Ponta şi pentru Guvernul său, să nu mai facă declaraţii iresponsabile. Este obligatorie o apropiere de Europa”, ne-a declarat Neagu Murgu, deputat PP-DD de Mărăşeşti. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
tilica, acum 4061 zile, 15 ore, 4 minute, 50 secunde
daca sustii ca ai fost coleg cu inaltul demnitar, ce poti spune, este machitor de poshirca sau nu?
, acum 4061 zile, 16 ore, 12 minute, 26 secunde
Domnilor ziaristi. Asta e parlamentarul nostru? Il cunosc de pe bancile scolii. Este analfabet. Imi este rusine sa vad asa ceva in anul 2013. Intrebati-l daca stie care este diferenta intre Consiliul citeste integral
daca ne dai ca la Oltchim !, acum 4062 zile, 14 ore, 57 minute, 10 secunde
Maine incepand cu ora 10.00, la sediul PP-DD, Dan Diaconescu va inmana persoanelor care se vor prezenta, cate 20.000 de euro si cate o repartitie de locuinta. Banii si locuintele se acorda oricarei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.