Politică

Week-end aglomerat pentru PNL şi PDL

Iulia Crețu
22 feb 2013 2172 vizualizări
Liberalii s-au reunit în Congres extraordinar, care se va încheia astăzi.La randul lor, democraţii au fost convocaţi la Colegiul Director şi un Consiliu Naţional de Coordonare pentru stabilirea datei alegerilor interne

Acest sfarşit de săptămană este unul extrem de aglomerat pentru liberali, dar şi pentru democraţi, reuniţi la Bucureşti pentru consilii şi congrese. PNL a început, ieri, Congresul extraordinar, la care au luat parte peste 1.300 de delegaţi şi invitaţi ai partidelor guvernamentale şi lideri ai liberalilor europeni. Delegaţia de la Vrancea a PNL a cuprins 32 de persoane cu drept de vot, grupul fiind condus de deputatul Nini Săpunaru. De altfel, acesta figurează pe lista vicepreşedinţilor la nivel naţional ai PNL-ului lui Crin Antonescu. Pe ordinea de zi a congresului au fost propuneri de modificare a Statutului PNL şi convocarea Congresului ordinar al partidului pentru alegerea noii conduceri. La Congres s-au aruncat, din nou, săgeţi între Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu. În Delegaţia Permanentă a liberalilor au fost respinse amendamentele la Statut susţinute de Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman şi Ludovic Orban care doreau alegerea uninominală a membrilor Biroului Permanent Central al PNL şi desemnarea candidatului PNL la preşedinţia României prin votul tuturor liberalilor. Delegaţia vranceană a anunţat că votează „100%” pentru Crin Antonescu şi echipa sa. De asemenea, tot ieri au avut loc Galele Tineretului Liberal, la care TNL Vrancea a fost nominalizat, câştigând la categoria „Cel mai bun eveniment local”, cu Lampioniada organizată vara trecută de TNL Focşani.

Pedeliştii trebuie să aleagă între Blaga şi Udrea

În week-end e agitaţie nu doar la liberali, dar şi la democrat liberali. Tot la Bucureşti au fost programate pentru ieri şi astăzi Colegiul Director şi un Consiliu Naţional de Coordonare la PDL, întalnirile anunţandu-se tensionate pe urma neînţelegerilor dintre cei doi candidaţi la şefia partidului, Vasile Blaga şi Elena Udrea. Preşedintele interimar al PDL Vrancea, Costică Neaţă, s-a pronunţat iniţial pentru susţinerea lui Blaga, ulterior temperandu-şi declaraţiile. La CNC se va stabili data Convenţiei Naţionale extraordinare a PDL, unde va fi aleasă noua conducere, data cea mai probabilă fiind 23 martie. La democraţi se discută despre modificarea Statutului şi despre adoptarea a patru rezoluţii referitoare la revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială, la Codul electoral şi la parcursul european al României în exerciţiul financiar. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
CETATEAN, acum 4077 zile, 15 ore, 28 minute, 39 secunde
FUNCTIONARII PUBLICI CE CAUTA ACOLO IN TIMPUL PROGRAMULUI? Sau la ei se poate ?
Vlad Tepes, acum 4077 zile, 18 ore, 52 minute, 36 secunde
Dragul meu Eugen, fii te rog sincer si spune cat te-ai scremut ca sa poti sa fii in stare sa scrii aceste cateva cuvinte. Hai, nu e vina ta ca esti incadrabil in categoria persoanelor cu capacitati citeste integral
eugen, acum 4078 zile, 10 ore, 39 minute
"Delegaţia vranceană * anunţat că votează „100%” pentru Crin Antonescu ş* echipa sa." Daca se screme un pic delegatia vranceana ar putea vota si cu 250%. Au aratat la referendum ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.