Politică

Ponta îi ia apărarea lui Voiculescu într-un dosar de corupţie: „Decizia judecătorului este greşită“

Ziarul de Vrancea
8 ian 2013 747 vizualizări
Premierul Victor Ponta a declarat luni seara la B1 TV că judecătorul de la tribunalul Bucureşti a greşit atunci când a trimis dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului pentru Cercetari Alimentare (ICA) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar CSM ar trebui să se autosesizeze.

 

„Eu m-am uitat cu ochiul unui jurist şi cred că decizia judecătorului de la tribunal a fost o decizie greşită şi ar trebui ca CSM-ul, cine se ocupă, să vadă de ce a dat acea decizie“, a explicat premierul, subliniind că atâta timp cât Dan Voiculescu nu e senator (n.r. - Dan Voiculescu nu a depus încă jurământul), dosarul se judecă la instanţa obişnuită.

„Când devine senator, merge la Curtea Supremă. Competenţa după persoană este apreciată de judecător - eşti senator, te duci la Înalta Curte; nu esti senator, rămâi la tribunal. Nu poţi să fii şi senator şi ne-senator (...) Nu domnia sa a câştigat (n.r. - mai multe luni în acest dosar.), i-au fost date de un judecător. Nu vreau să fiu acuzat că atac un judecător, Doamne-fereşte, nici nu ştiu cine e. Eu vă spun opinia mea ca jurist, pe procedură“, a mai afirmat Victor Ponta.

Alături de 12 persoane, Dan Voiculescu este judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. În 20 decembrie, după ce a luat act de faptul că Voiculescu a fost reales senator, tribunalul Bucureşti a retrimis la Înalta Curte acest dosar. Avocaţii lui Voiculescu susţin însă că, din moment ce nu a depus juramăntul, Voiculescu nu a dobândit oficial calitatea de senator.

Specialiştii în drept susţin că, în momentul validarii mandatului de către BEC şi publicării deciziei in Monitorul Oficial, Dan Voiculescu a obţinut oficial statutul de senator. Nedepunerea jurământului îl împiedică însă să exercite acest mandat.

Procesul privind privatizarea ICA s-a judecat din luna iulie la Tribunalul Bucureşti, după ce în 29 iunie instanţa supremă a admis cererea lui Dan Voiculescu de declinare a cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a depus demisia din funcţia de senator începând cu data de 25 iunie.

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea ICA.

Procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

www.adevarul.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
gavroche, acum 1867 zile, 6 ore, 45 minute, 38 secunde
De ce să judecăm numai pe Voiculescu atata timp cat totți cei care s-au îmbogîțit după revoluție în această țară care au cunoscut metoda MEBO, au făcut-o prin JAF,RAUDĂ.OMISIUNE,si alte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.